„Trage, Titule, să scape băieții!”

Jublenii și Marinescu erau undeva pe Vîlsan. Țața Marioara, nevasta lui Titu Jubleanu, Dumnezeu s-o ierte, că poate îi găsim cândva oasele, spălase rufele și le întinsese la soare. Și un avion de supraveghere a survolat. Da’, ce-au zis ăștia, e cursa de la Sibiu. Dar era de la Securitate și i-a anunțat pe ăia de jos, uite în pătratul cutare niște puncte albe! Și au dat peste ei. Când a văzut Securitatea țața Marioara, tot un fel de Elisabeta Rizea… ultimele ei cuvinte au fost: trage, Titule, să scape băieții!… Și nenea Titu și cu țața Marioara au tras și băieții au scăpat.

Tică, băiatul lor, și Ionel Marinescu. Dar ei au fost înconjurați și cineva, fără să someze, când a văzut-o pe ea din lateral, stând pe brânci și trăgând, i-a tras un glonț de zebeu. Pe unde intră glonțul de zebeu face o găurică mică, dar pe unde iese, rupe. Și pe urmă au sărit pe ea cu picioarele până i-au ieșit plămânii prin spărtură. Mi-a spus un martor ocular: Titu Jubleanu. Că el, când a văzut că băieții au fugit și nevastă-sa e moartă, a ridicat mâinile în sus și s-a predat. L-au pus să sape oleacă de mormânt, cu unghiile, cu degetele, a săpat și cu o ruptură de lespede. Iute, iute! A săpat ca un lat de palmă și au spus: ajunge! „Am pus peste ea cu mâinile nisip și bolovani, după ce am sărutat-o, și atât a fost tot…” Și pă el l-au dus la Pitești, la Securitate.

(Cornel Drăgoi – Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi, ediție îngrijită de Irina Nicolau și Theodor Nițu, Editura Humanitas, București, 1993, pp. 138-139)