vezi galerie foto (11 foto)
Traian Dorz
"Toate condiţiile grele şi dureroase prin care a trebuit să trec pentru Domnul şi pentru Numele Său, n-aș fi fost în stare să le îndur cum le-am îndurat dacă Domnul nu m-ar fi trecut din copilărie prin toate acestea."
  • 25 Decembrie 1914
  • Mizieș, Bihor
  • contabil
  • 16 ani
  • Oradea, Gherla, Periprava
  • 20 Iunie 1989
  • Mizieș, Bihor
    • Cântarea biruinţei
    • Cântarea veşniciei
    • Cântări de sus
    • Cireşul înflorit şi alte povestiri religioase
    • Minune şi taină
    • Pe genunchii lui Iisus
    • Hristos, mărturia mea. Scurta și sfânta povestire a vieții mele sau istoria unor cântări nemuritoare

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Din bunăvoinţă şi din bunăcuviinţă, comemorăm în anul acesta, 2009, împlinirea a două decenii de la trecerea în veşnicia lui Dumnezeu a neuitatului nostru frate Traian Dorz, psalmistul Oastei Domnului. [...]

Facem lucrul acesta şi din bunăcuviinţă, fiindcă se cuvine cu adevărat să nu uităm nicidecum să-i facem veşnică pomenire neuitatului nostru frate Traian Dorz, prin care mulţi dintre noi am devenit mai credincioşi, ale cărui poezii ne-au mângâiat în suferinţe şi ale cărui cântări nemuritoare ne-au încurajat în primejdii şi de ale cărui cuvântări am luat pilde bune, precum şi a cărui viaţă plină de trăire religioasă, dar şi de sinceră modestie, ne este de un permanent exemplu.

Unii l-am cunoscut personal... Am avut şi eu această şansă să stau alături de el, pe priciul de la închisoare, făcându-mă să nu-mi pară rău că am trecut şi eu pe acolo, întâlnindu-l. Alţii nu au avut acest avantaj, ci au auzit numai despre el, iar cei mai mulţi, sau chiar toţi, au auzit doar cântările lui, din casetele audio-video, CD-uri, internet etc.

Eu nu cred că mai există astăzi în România vreo biserică ortodoxă în care să nu răsune vreo cântare scrisă de el. La priceasnă, la împărţirea anaforei, la vecernie, la priveghiuri şi la alte ocazii, credincioşii, împreună cu preoţii evlavioşi, intonează câte o cântare din repertoriul miilor de cântări scrise de fratele Traian Dorz cu lacrimi de sânge, unele memorate în cei şaptesprezece ani de închisoare pe care i-a îndurat pentru ele, vestind prin toate pe Iisus Hristos, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor. De fapt, pentru ele a suferit, iar noi ne bucurăm astăzi cântându-le, fără ca mulţi dintre cei care le cântă să ştie care poet deosebit le-a compus, în ce împrejurări dureroase le-a memorat, câte jertfe şi privaţiuni au fost necesare pentru a fi compuse şi umplute cu har divin, prin rugăciune, tipărite şi răspândite cu cheltuieli acoperite prin munca mâinilor sale.

Iar ceea ce este mai uimitor e faptul că a fost un intransigent credincios ortodox, cu toate că nu a fost agreat de oficialitatea ortodoxă în timpul perioadei de ateism. I s-au făcut insistente propuneri de trecere la alte culte, cu avantaje materiale deosebit de mari, pe care le-a refuzat, rămânând dreptcredincios şi respectând Tainele şi rânduielile Bisericii Ortodoxe.

Fără să fi frecventat şcoli înalte şi fără să fi avut cultură teologică dobândită în facultate, a reuşit să ne lase un tezaur cultural religios de o valoare inestimabilă, prin care să-i fim recunoscători toţi cei ce astăzi şi în viitor îl vom folosi.

Dar dacă cineva ar crede că ar fi putut scrie mai bine şi mai corect e liber să o facă, ţinând seama de spusele lui: „Tot ce v-am scris aici cu lacrimi e adevăr curat şi greu / Mărturisit pe conştiinţă în numele lui Dumnezeu. / Nu-mi lepădaţi nici o frântură din tot ce spun acum şi scriu, / Că tot ce nu-nţelegeţi astăzi veţi înţelege mai târziu”.

Personal, l-am întâlnit în 1954 în închisoarea de la Ghencea, unde deţinuţii l-au ales şef de baracă, în care calitate trebuia să taie pâinea de două kilograme în opt bucăţi cât mai egale. Deţinuţii se aşezau la rând şi alegeau. Fratele Traian alegea totdeauna bucata cea mai mică.

Am fost transferaţi la o colonie de muncă la Popeşti-Leordeni. Seara, după terminarea programului, făceam rugăciunea şi stăteam de vorbă cu deţinuţii. Din cauza aceasta, în loc să fim eliberaţi o dată cu ceilalţi, cca. 80% am fost trimişi cu domiciliul obligatoriu, dar nu împreună; dânsul la Dropia, iar eu la Viişoara, judeţul Ialomiţa, de unde corespondam prin scrisori, ceea ce ne-a sporit detenţia de la un an la trei ani, în care timp dânsul a versificat Psaltirea. [...]

L-am mai întâlnit pe fratele Traian la Sibiu stând de vorbă cu Nicolae Moldoveanu în curtea Institutului Teologic, cu care ocazie mi-a dat câteva idei pentru întocmirea Tezei de licenţă. De asemenea, l-am mai întâlnit la mormântul Părintelui Iosif Trifa, ceea ce i-a produs bucurie, atât lui, cât mai ales mie.

În anul 1968, la nunta părintelui Vasile Mihoc cu sora Octavia, fratele Traian a vorbit din Apostol, iar eu din Evanghelie, împrumutând idei din predicile lui.

În casa fratelui Moise Velescu l-am întâlnit într-o seară, recitându-i câteva versuri. Nu m-a lăudat, cum m-am aşteptat eu. Ultima dată a fost la mine acasă, când i-am produs o sminteală într-o vreme când televizorul putea fi considerat un idol. Azi, cred că nu mi-ar mai reproşa, când televizorul transmite şi programe religioase, verificând spusele Sfântului Vasile cel Mare, că albina îşi culege mierea şi din buruieni, nu numai din flori.

Am fost la mormântul fratele Traian de două ori şi regret că nu mai pot merge, dar îl pomenesc zilnic în rugăciunea mea, ca Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă şi veşnică răsplată.

Slăvit să fie Domnul! în veci. Amin. 

(Mărturia părintelui Ioan Hornea - In memoriam Traian Dorz. Mărturii la 20 de ani de la trecerea în veșnicie, ediție îngrijită de Corneliu Clop, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2009, pp. 126-129)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii