Traian Trifan – Mentorul ”misticilor” din temnițele comuniste
L-ați cunoscut pe Traian Trifan?
Păi da cu ăsta am fost cel mai bun prieten, în închisoare. Ș-am lucrat tot împreună.
Ne puteți povesti despre el?
Da! Traian Trifan era din ’41 închis acolo, de Antonescu. Pentru că el o fost prefect de Brașov.
Pe timpul guvernării legionare?
Pe timpul guvernării legionare, vreo 4 luni și ceva. El și Marian, Traian Marian. Erau doi Traian. Traian Trifan și Traian Marian. Ăstalalt o fost șeful județului Brașov pe toți legionarii, și celălalt o fost prefect. Amândoi o fost condamnați la 25 de ani de Antonescu. Pe Marian Trifan nu l-au scos în fabrică, l-o ținut tot la zarcă. Da și pe ăla l-am cunoscut, că l-o scos într-o noapte la cărat de paturi.
Eu l-am cunoscut pe Trifan când o fost prefect. Că m-o trimis din București în Brașov. Că deja Academia Comercială o fost mutată la Brașov, că Ardealul o fost cedat. Și atunci m-am dus pe la studenții de la Academie, și m-am dus și la prefect. Și el mi-o zis:
– Studenții ăștia, tineretu’ ăsta o cam iau razna, și bine o zis. O cam luat-o razna. N-o avut o educație sută-n sută formată.
Când ne-am dus noi în ’48, el deja făcuse 8 ani de pușcărie. Și el i-o luat pă tinerii ăștia, pă… Valeriu Gafencu, Maxim și ceilalți1… el i-o format, Trifan, că el o fost foarte credincios.
Noi care am venit în ’48 [în Aiud n.n.] eram socotiți că ”ăștia o venit cu americanii”. Că am vorbit că vin americanii, și nu știu ce. Trifan nu vorbea cu nimenea. Că nu știa care, ce zace în el. N-avea încredere în nimenea.
Eu am fost la jucării cu încă doi prieteni, cu care am fost coleg la Universitate, aicea-n Cluj. Și le-am spus:
– Auziți, măi fraților, că ziceau ei: – Tu ești șeful nostru.
– Noi, dacă nu încercăm să ne formăm aicea, dacă nu încercăm să ne perfecționăm ca oameni, degeaba facem închisoare. Facem închisoare degeaba.
Trifan o auzit. O auzit Trifan chestia asta. Și-atuncea s-o uitat cătră mine așa, el. Ș-a doua zi o intrat de vorbă cu mine el. Și am ajuns cei mai buni prieteni.
Acuma, el avea două fătuci. Nu știu ce s-o ales cu ele, și era unul din cei mai bogați oameni din Transilvania. În ce sens: el o cumpărat, la Predeal sau la Sinaia, nu mai știu unde, o grămadă de hectare de pământ. Care pă urmă o fost solicitate ca să facă vile, și o ajuns la un preț foarte mare. Da’ el nu dădea nimic pe avere. Și așe ne-am împrietenit de mult că o zis:
– Auzi, Ghermane, dacă dă Dumnezeu și ieșim de aici, să nu faci niciun pas până nu te întâlnești cu mine. Și o zis, asta o să regret totdeauna, o să regret cât oi trăi. Era spre Paști. O zis:
– Hai să ne facem pertu.
El avea peste 50 și ceva de ani, eu aveam 30 de ani. Io am zis:
– Auziți, domnu Trifan, ziceți-mi cum vreți, da io nu pot să-ți zic: mă, Trifane. Și s-o cam supărat pă chestia asta săracu…
Când noaptea îi scotea de la Zarca, îi mai scotea și pe ei să care paturi de fier. Noi făceam paturi de fier acolo și noi le vopseam și trebuiau pe urmă transportate pentru a fi duse în vagoane și trimise la unitățile militare. Și l-o scos și pe Traian Marian într-o noapte. Și atuncea s-o întâlnit cu Trifan, Marian. Și-atuncea m-o chemat pe mine Trifan, și i-a spus lui Marian: Uită-te la Gherman, și el e ca noi. Tare mult m-o flatat chestia asta pe mine atunci.
Da’ cred că el se ruga, el mult stătea așa și se ruga… rugăciunea ceea… continuă… Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul, cred că o făcea așa… Parcă nu era de pe lumea asta el…
O venit o dispoziție de la Antonescu. Că deja începuse războiul. Și le-o spus la deținuți:
– Dacă vreți să vă reabilitați, mergeți pe front. Care vreți să vă reabilitați.
Și l-o întrebat și pe el. El era locotenent, că grad de locotenent avea, că el făcuse și primul război [mondial].
Zice: – Traian Trifan, omul Traian Trifan îi un bruj de pământ. Prefectul Traian Trifan n-are nimic de reabilitat!
Și atunci gata.
L-o convocat odată la o ședință comună, l-au convocat la întreceri socialiste. Să vadă ce-a zice. Zice:
– Robu-i mort ca voință. Dar problemele estea politice pe mine nu mă interesează, însă munca e o obligație morală.
Pe chestia asta, că robu-i mort ca voință, s-o sculat vreo șapte d-ăștia, deținuți, informatori, și o spus că-i măr putred, și cutare, cutare. Și-a doua zi în fabrică l-o scos în fața fabricii, l-o pus în genunchi și l-o tuns. Că noi aveam dreptu’ în fabrică… la freză. Și o lună de zile cu mâncare de celular să lucreze. Da-i dădeam io mâncare de la mine și astfel nu… Eu nu mai puteam mânca cât îmi punea în gamelă. Mâncam foarte puțin pentru că n-aveam muncă brută… o perioadă am avut și muncă brută, când m-o mutat la forjă…
No ș-apăi să-ți spun tot cu Trifan. O lună de zile i-au dat mâncare de celular. Noi aveam un fel de cartelă, deținuții din închisoare care lucram. Și pe bază la cartela aia aveam mâncarea de fabrică. Lui i-o luat cartela aia. O trecut o lună de zile. Zic:
– Domnu’ Trifan. Du-te la poartă să-ți deie cartela.
-Eu?! Mânce-și cartela!
Și m-am dus io. Zic io:
– Dați-mi cartela lui Trifan. O trecut o lună. Mi-o dat-o. Acuma gardienii, când tot m-o văzut cu Trifan, erau siguri că și io din ’41-s închis. Că zice:
– Uită, ăștia-s din ’41 tot în închisoare!… Ș-apăi i-am dus cartela și i-am dat-o.
Când mergeam în fabrică cu Trifan, discutam…
M-o întrebat Trifan, pe mine m-o întrebat:
– Ce-i aia Cuvântul, La început a fost Cuvântul?
– Păi în Crez, în Crez ce spune?
– Cred într-unul Dumnezeu.
– Da.
– Și-ntr-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, Care înainte S-a născut decât toți vecii. El era foarte credincios.
(Interviu luat lui Octavian Gherman de Ioana Ursu – Aiudule, Aiudule, ediție îngrijită de Dragoș Ursu și Ioana Ursu, Ed. Renașterea, 2011, pp. 112-115)
1. Celalți mărturisitori care au făcut parte din grupul mistic al cărui mentor era Traian Trifan, au fost: Traian Marian, Ioan Ianolide, Anghel Papacioc, Gabriel Bălănescu, Nicu Mazăre, Marin Naidim, Deliu Iulian Bălan, Nelu Munteanu, Iordache Ion, Vasile Jacotă, Foti Petru, Pascu Contantin, Avram Sebastian și Schiau Ion.