Turul României „Fericiți cei prigoniți pentru dreptate” 2017 (23-29 iunie)
Hristos a înviat!
Dragilor, pentru că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a închinat anul 2017 comemorării martirilor și mărturisitorilor care au apărat Ortodoxia în regimul comunist, vă propunem un tur al României în care să vizităm fostele închisori comuniste, locuri de prigoană dar în același timp și chilii în care ei și-au sfințit viața și și-au înălțat sufletele la Dumnezeu, dar și unele mănăstiri în care au viețuit acești mari români.
Va fi o excursie de o săptămână de zile în care cu ajutorul lui Dumnezeu ne vom întoarce schimbați sufletește, văzând faptele și credința fraților noștri care s-au jertfit pentru familia lor, pentru țara lor, pentru Biserica lor, pentru a nu-L supăra pe Dumnezeu… în definitiv pentru a trăi în Adevăr, în Adevărul-Hristos.
Este o pagină de istorie care încă nu se învață în școli, și care este abia în curs de cercetare și de sistematizare a informațiilor. Acești oameni, a căror viață o vom cerceta sunt modelele cele mai recente de sfințenie pentru noi românii, pe care Dumnezeu ni le pune înainte, pentru a ne arăta că Dumnezeu lucrează în istorie indiferent de vremurile în care trăim. Lucrează și astăzi la fel.
Mihai Timaru, fost ofițer în armata regală română, luptător în rezistența anticomunistă din Munții Vrancei, întemnițat timp de 15 ani la Galați, Gherla, Jilava și Aiud spunea:
„Să știe generațiile de azi și de mâine ce a însemnat comunismul pentru lumea întreagă și în mod special pentru poporul român. Pentru că nu la voia întâmplării s-au năpustit comuniștii asupra acestui neam. Trebuie să știți, voi, tinerii, că părinții și bunicii voștri au opus cea mai mare rezistență împotriva satanei roșii, împotriva antihristului pe pământ.”
Mai jos puteți vedea programul detaliat al turului:
Ziua 1, vineri 23 iunie 2017
Traseu: București – Jilava – Pitești – Făgăraș – Mănăstirea Sâmbăta de Sus
Total km: 337 km
Cazare: Mănăstirea Sâmbăta de Sus
- 07.45 Întâlnire la ora 08.00 la Monumentul Aripi din fața Casei Presei Libere. Facem împreună rugăciunea de călătorie alături de un preot din București. Monumentul Aripi este dedicat recunoașterii meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist din România. Simbolistica lui este una extraordinară. Vom vorbi câteva minunte despre această minunată operă de artă, realizată de unul din cei mai mari sculptori români, Mihai Buculei, al cărui tată a fost deţinut politic la Aiud.
- 09.00 – Vizităm Fortul 13 Jilava, cea mai mare temniță din lagărul comunist român, închisoare de tranzit pentru majoritatea celor care au fost condamnați pe nedrept la multă suferință.
- 14.00 – Vizităm Închisoarea Pitești, cel mai crunt loc de tortură din întreg circuitul carceral comunist, unde au pătimit: Valeriu Gafencu, Constantin Oprișan, Alexandru Ghica, Elisabeta Rizea, Dumitru Bordeianu, Niță Corneliu, Traian Popescu, Pr. Crăciun Opre, Aurelian State, Mihai Buracu, Pr. Constantin Voicescu, Pr. Roman Braga, Nicolae Purcărea, Pr. Lungeanu Mihai, IPS Bartolomeu Anania și mulți alții.
- 18.00 – Vizităm Monumentul Martirilor Rezistenței Anti-comuniste din fața Cetății Făgărașului.
- 18.30 – Ne oprim în fața liceului Negru-Vodă din Făgăraș, de acolo de unde mulți elevi au ajuns în rezistență.
- 19.00 – Vizităm Memorial Comunizării Țării Făgărașului din cadrul Fundației Negru-Vodă.
- 19.00 – Cazare la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.
Ziua 2, sâmbătă 24 iunie 2017 – Nașterea Sf. Ioan Botezătorul
Traseu: Mănăstirea Sâmbăta de Sus – Sibiel – Aiud – Mănăstirea Recea – Târgu-Mureș
Total km: 290km
Cazare: Târgu-Mureș la Pensiunea Curtea Bavareză
- 08.00 – Participăm la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sâmbata de Sus.
- 10.30 – Vedem și discutăm puțin despre monumentul din fața mănăstirii dedicat celor din rezistența din munți.
- 13.00 – Vizităm Muzeul de icoane pe sticlă Pr. Zosim Oancea (mărturisitor în temnițele comuniste) din Sibiel. E cea mai mare expoziţie de icoane pe sticlǎ din Transilvania existentǎ astǎzi, o splendoare de creativitate artisticǎ de inspiraţie religioasǎ nǎscutǎ din bogǎţia tradiţiei creştine ortodoxe şi din fantezia pictorilor ţǎrani români.
- 15.30 – Ne oprim în fața închisorii Aiud. Vizităm Monumentul „Calvarul Aiudului” și Mănăstirea Aiud. La Aiud au pătimit: Pr. Daniil Sandu Tudor, Pr. Ilarion Felea, Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu, Pr. Sofian Boghiu, Pr. Gheorghe Calciu, Pr. Marcu Dumitru, Petre Țuțea, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Dumitru Bordeianu, Prof. Alexandru Mironescu, Pr. Benedict Ghiuș, Pr. Zosim Oancea, Pr. Gherasim Iscu, Teodor M. Popescu, Pr. Nicodim Măndiță, Pr. Ioan Sabău, Pr. Arsenie Papacioc, Pr. Adrian Făgețeanu, Pr. Dumitru Zamisnicu și mulți alții.
- 17.00 – Vizităm Mănăstirea Recea de lângă Tg. Mureș, unde se află mormântul Părintele Ioan Iovan, mare mărturisitor al lui Hristos în regimul comunist. Discutăm cu părintele Gheorghe Moldovan de la Vidrasău despre părintele Ioan Iovan.
- 19.00 – Cazare în Târgu Mureș la Pensiunea Curtea Bavareză
Ziua 3, duminică 25 iunie 2017
Traseu: Târgu-Mureș – Mănăstirea Recea – Gherla – Mănăstirea Nicula – Mănăstirea Rohia – Târgu Lăpuș
Total km: 150 km
Cazare: Pensiunea Smarald în Târgu Lăpuș
- 09.00 – Participăm la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Recea.
- 12,00 – Vizităm la Gherla groapa comună de deținuți politici din zona Cărămidăriei. Prin Închisoarea Gherla au trecut Pr. Ilarion Felea, Ioan Ianolide, Constantin Oprișan, Pr. Constantin Sârbu, Pr. Gheorghe Calciu, Dr. Dumitru Uță, Prof. George Manu, Virgil Maxim, Traian Trifan, Dumitru Bordeianu, Pr. Nicolae Steinhardt, Pr. Ioan Iovan și mulți alții
- 13.00 – Vizităm Mănăstirea Nicula.
- 14.00 – Plecăm spre Mănăstirea.
- 15.30 – Vizităm Mănăstirea Rohia unde a viețuit părintele Nicolae Steinhardt, mărturisitor în temnițele comuniste.
- 14.00 – Cazare la Pensiunea Smarald în Târgu Lăpuș
Ziua 4, luni 26 iunie 2017
Traseu: Târgu Lăpuș – Sighet – Cimitirul Săpânța – Sighet
Total km: 126 km
Cazare: Cazare la Hotel Nova în Sighet
- 11.00 – Vizităm Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighet. Este al 3-lea muzeu ca mărime și importanță din Europa din seria celor dedicate regimului comunist.
- 14.00 – Vizităm Cimitirul Săracilor unde erau îngropați deținuții politici din Închisoarea Sighet
- 15.00 – Vizităm Cimitirul Vesel de la Săpânța.
- 19.00 – Cazare la Hotel Nova în Sighet.
Ziua 5, marți 27 iunie 2017
Traseu: Sighet – Mănăstirea Bârsana – Mănăstirea Petru-Vodă
Total km: 266 km
Cazare: Mănăstirea Petru-Vodă
- 09.30- Vizităm Mănăstirea Bârsana, una dintre cele mai frumoase mănăstiri din lumea creștină.
- 11.00 – Plecăm spre Mănăstirea Petru-Vodă.
- 17.00 – Cazare la Mănăstirea Petru-Vodă, ctitoria părintelui Justin Pârvu, mărturisitor în temnițele comuniste și mare duhovnic al românilor. Vom vizita chilia părintelui Justin de la schitul de maici denumită „Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului”, ne vom închina la mormântul lui, vom merge apoi în cimitirul mănăstirii unde se află îngropați Pr. Gheorghe Calciu, Radu Gyr și alți martiri.
Ziua 6, miercuri 28 iunie 2017
Traseu: Mănăstirea Petru-Vodă – Mănăstirea Diaconești – Târgu-Ocna – Onești
Total km: 233 km
Cazare:
- 08.00 – Plecăm spre Mănăstirea Diaconești.
- 11.00 – Vizităm Mănăstirea Diaconești, unde vom avea o întâlnire cu Părintele Amfilohie Brânză pentru a ne da un cuvânt de învățătură despre jertfa martirilor din temnițele comuniste. Maicile de la Diaconești împreună cu părintele au lucrat foarte mult pentru a-i face cunoscuți românilor pe martirii neamului, editând cărți, pictând icoane, realizând cântări dedicate lor.
- 14.00 – Vizităm Târgu Ocna unde vom merge la monumentul dedicat celor care au pătimit în Penitenciarul Sanatoriu Târgu Ocna. Aici au pătimit: Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Constantin Oprișan, Gheorghe Nițescu, Gheorghe Jimboiu, Pr. Ilie Lăcătușu, Pr. Gherasim Iscu și alții.
- 17.00 – Cazare în Onești sau la Mănăstirea Diaconești.
Ziua 7, joi 29 iunie 2017 – Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Traseu: Onești – Râmnicu-Sărat – București
Total km: 271 km
- 09.00 – Participăm la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Diaconești.
- 13.00 – Vizităm Închisoarea Râmnicu Sărat, numită și închisoarea tăcerii, care a găzduit o mare parte a elitei ţărăniste care supravieţuise altor închisori, printre care întâlnim nume ca Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Victor Rădulescu Pogoneanu, Corneliu Coposu. O altă figură reprezentativă care apare printre deţinuţii de la Râmnicu Sărat a fost liderul social-democrat, Constantin Titel-Petrescu. Un alt grup de deţinuţi a fost acela al reprezentanţilor fostei guvernări antonesciene.
- 16.00 – Întoarcerea în București.
După cum observați programul este foarte consistent dar și solicitant. Dar nădăjduim că va fi și de folos sufletesc.
Pe parcursul turului veți avea asigurat un ghidaj la toate obiectivele vizitate, care să conțină informații esențiale despre fiecare loc. Deasemenea materialele didactice folosite pentru expuneri vi le vom putea punea la dispoziție în format electronic pentru a le consulta acasă, înainte sau după tur.
La acest tur poate participa orice persoană cu vârsta între 18 și 40 de ani, indiferent dacă este sau nu membru al asociației noastre, indiferent dacă a mai participat sau nu la taberele asociației Ortodoxia Tinerilor, cu singura condiție de a fi apt la drum lung cu automobilul.
Numărul de locuri este 20. Transportul se va face cu mașinile personale ale participanților. Nu este necesar să aveți neaparat mașină ci puteți merge cu automobilele celorlalți participanți.
Costul aceste taberei este de 370 de lei, și cuprinde 6 nopți de cazare, un mic dejun și 3 posibile mese de seară la mănăstirile pe care le vom vizita.
În plus se adaugă costul cu combustibilul care este aproximativ 170 de lei / pers / 4 oameni în mașină. Costul poate fi puțin mai mic sau puțin mai mare în funcție de consumul fiecărei mașini. Acești bani se plătesc șoferului mașinii din care fiecare va face parte, atunci la fața locului.
Total: aproximativ 540 de lei.
Pot participa tineri din toate orașele țării, cu precizarea că plecarea va fi din București și întoarcea tot în București.
Pentru a confirma participarea la această tabără fiecare dintre voi trebuie să ne contactați la email asociatia@ortodoxiatinerilor.ro sau la telefon 0740.004.215 (Claudiu Balan) și să achitați suma pentru cazare, adică 370 de lei în contul de mai jos.
Când trimiteți email de confirmare vă rog menționați numele, prenumele, orașul din care veniți și vârsta. Simpla confirmare telefonică sau prin email a participării nu este deajuns. Abia după trimiterea acontului veți fi trecuți pe lista participanților.
Data ultimei înscrieri este 18 iunie 2017 iar costul excursiei poate fi trimis în următorul cont bancar:
RO72 UGBI 0000 0120 0477 3RON
Atenție și ultimele trei litere din cont: „RON” fac parte din contul IBAN. Contul trebuie să aibă 24 de caractere.
Titular: Claudiu Balan
Bancă: GarantiBank România
Suma: 370 de lei
Mențiune: Turul României
Cei care nu ați mai participat la taberele noastre puteți vedea impresii și fotografii aici: Tabere Ortodoxe.
Pentru cei care vreți să vedeți cum a fost în anii trecuți în acest tur puteți intra pe aceste linkuri:
Turul României „Fericiţi cei Prigoniţi” (22-28 iunie 2015). Impresii şi fotografii
Impresii din Turul României „Fericiți cei Prigoniți” 2016
Vă așteptăm cu drag alături de noi.
Doamne ajută!
(Claudiu Balan)