Ultima constrângere de lepădare
Torturile cu ridicarea mâinilor, apoi prostituarea spirituală si morală a constiintei, ne-au întărit convingerea că vom ajunge, până la urmă, ori la nebunie, ori la lepădarea de Miscarea Legionară.
În cele două săptămâni de după Pasti, când s-a continuat cu declaratiile publice si cu cele scrise la camera 4 spital, fiecare dintre noi si-a făcut un sever proces de constiintă, gândindu-se ce să aleagă.
Nebun, n-ai mai fi fost de folos nimănui. Dacă te lepădai, insultai Miscarea, având însă o sansă, aceea de a te păstra întreg la minte. Se mai punea o întrebare: după cele văzute si trăite, convinsi fiind că nici într-o sută de ani nu se va întâmpla nimic în lagărul comunist, pentru că fuseserăm vânduti ca o marfă pieritoare, pentru interese meschine, fără să se tină seama de drepturile omului, de care se făcea atâta caz, în aceste conditii deci, mai avea rost să trăiesti?
Pe de altă parte, ca indivizi singuratici, ce mai reprezentam noi pentru Miscarea Legionară? Atunci când intraserăm pe poarta acelui infern, noi eram deja morti pentru Legiune. Noi nu ne-am făcut decât datoria să luăm parte la o luptă pe care o pierdusem deja si în care am fost îngenunchiati si torturati. Or, atunci ce rost mai avea dacă ne lepădam sau nu de Miscarea Legionară? Lepădarea ducea la compromiterea totală, la desconsiderare, iar nelepădarea, la nebunie.
În ceea ce mă privea, alternativa nu avea nici o ratiune. Ajunsesem atât eu, cât si camarazii mei, la ultima limită, la punctul mort.
Cei mai optimisti dintre noi au încercat să-si rezolve această problemă de constiintă ca Gheorghiu, cel cu exemplul fetei frumoase, pe care o iubea atât de mult. Şi multi i-au urmat exemplul, lepădându-se formal.
Ceea ce nu adusese anul, a adus ceasul în care a murit „balaurul rosu” de la Kremlin.
Totusi, era prea târziu. Multi se lepădaseră de Miscarea Legionară. Celor ce au cerut o amânare li s-a refuzat. Singurul care nu s-a lepădat a fost Nedelcu Aristide, nebun însă, deci scos din calcul.
Acesta a fost scopul ocultei de la Moscova: să ne lepădăm de Legiune, prin torturi continue si insuportabile, ca să ne compromitem moral unul fată de altul si să ne pierdem încrederea reciprocă.
Voi, camarazi ai nostri care n-ati trecut pe unde am trecut noi si mai sunteti în viată, si cei care veti veni după noi, judecati-ne cum vă va îndemna constiinta. Pe noi ne-a judecat sever constiinta noastră. Torturile prin care am trecut nu le dorim nici dusmanilor nostri.
Ce argumente mai pot aduce eu, în legătură cu lepădarea noastră de Legiune? Ne va judeca istoria, după o dreaptă judecată si nu o parodie de proces, asa cum ne-au făcut bolsevicii, în spatele cărora trona Internationala rosie.
Cei mai buni si mai mari dintre noi au fost ucisi.
(Dumitru Bordeianu – Mărturisiri din mlaştina disperării)