Ultimele pătimiri și pocăința lui Alexandru Bogdanovici

Cineva a observat că în zilele de sărbătoare ori în zilele de post (vineri mai ales) reeducaţii erau şi mai îndrăciţi. De fapt, nu exista nici un moment de destindere. Dacă nu erai sub tortură, atunci erai spectator la tortura altora.

Mulţi au fost bătuţi cu beţe fine peste testicule şi unii au murit. Altora li s-a smuls părul fir cu fir. Dinţii săreau din gură ca fasolea bătută. Alţii au fost spânzuraţi cu picioarele în sus şi torturaţi. Nici limba nu a fost uitată în torturi.

Treptat a început sistematizarea torturilor, apoi s-a ajuns la forme şi mai hidoase. Când Bogdanovici trăgea să moară şi nimeni nu se uita la el, careva a spus:

– Iată-l că moare nebotezat. Hai deci să-l botezăm!

În hohote de iad l-au luat de picioare şi l-au vârât cu capul în tineta cu fecale, din care a înghiţit pentru a nu se îneca. Acest mod de „botez” a devenit apoi frecvent.

Când Bogdanovici era muribund, un alt “binevoitor” a zis:

– Iată că moare fără a fi fost împărtăşit!

Şi a luat fecale şi i le-a băgat cu de-a sila pe gât.

În ultimele clipe de viaţă, Bogdanovici a spus unui om care îndrăznise să ceară voie să-l îngrijească:

– Vă rog să mă iertaţi. Am greşit. Nu am crezut că se poate ajunge aici. Nu este permis să cochetezi cu satana. Mor ca un nemernic şi nu am nici o nădejde. Dacă este posibil, iertaţi-mă! Nimeni, niciodată, să nu accepte nici cel mai mic compromis cu satana. Eu sunt victima greşelilor mele. Avertizez oamenii să nu facă ce am făcut eu! şi a murit.

(Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă)