Ultimii ani de detenție ai Părintelui Justin, petrecuți în Deltă
Iată-ne ajunși în anul 1960 când se termină prima perioadă de arest a părintelui Justin. Dar se pare că aurul trebuia să se lămurească și mai bine, pentru că ”exilul” părintelui Justin nu s-a terminat aici. Crucea suferinței acestui neam mai trebuia purtată de acești demnitari ai Ortodoxiei.
”Sunt un om liber și fac ce vreau.1 Nu mă tem de oameni”
Această sintagmă rostită de părintele Justin în fața anchetatorilor comuniști l-a costat încă 4 ani de pușcărie grea pe lângă cei 12 pe care îi făcuse deja. Cuvintele sale însemnau defapt: ”Sunt un om liber – de păcat – și fac ce vreau – pentru Dumnezeu și binele sufletului meu! Nu mă tem de oameni” . În acest context libertatea iși contura definița sa ca ”starea de libertate de păcat” cum spunea alt mare stâlp al spiritualității și demnității românești – Părintele Arsenie Boca. Singura teamă era cea de Dumnezeu pentru că este singura născută din iubire care nu pervertește sufletul; cealaltă frică – frica de oameni – este expresia deformării interioare a conștiinței cu urmări distrugătoare.
”Dacă-ți dăm drumul acum, ce-ai să faci?”, îl întreabă cei însărcinați cu ”reeducarea”. La care Părintele a răspuns senin: ”Ce am făcut și până acum”.
Este astfel trimis în Delta Dunării, unde se aplica un regim inuman de muncă și tortura psihică a reeducării, încât nu aveau voie să vorbească unul cu altul, nici măcar o șoaptă.
”În Deltă, în una din dimineți, era o fleșcăraie pe afară cu zăpadă, cu noroi, și acolo am făcut niște culcări, că nu îndeplinisem normele. Duminică după masă caralii pe noi:
”Bandiților, ați rămas tot bandiți. Mă, care mai crede, mă, în Dumnezeu, să iasă aicea în față?!”
”Justine”, mi-am zis – ”acum a venit timpul să te reabilitezi”.
Eram într-o coadă acolo și mă strecor eu, și-mi făceam loc să ies. Mă duc și eu așa pleoștit.
”Mă banditule, da’ tu ce ai mă, nu ți-o mai ieșit din cap?”… ”Mă, care mai sunt, mă?” Și unul zice: ”Păi, toți din spatele dânsului suntem!”
Pedeapsa: alte vreo 500 de culcări, canon de schivnic, nu alta. Ne-a ținut în frigul și vântul acesta la vreo patru ore încât se uscase noroiul pe noi”
(Ieromonah Teognost – Părintele Justin Pârvu și bogăția unei vieți dăruită lui Hristos, Vol. I, Editura Credința Strămoșească, Iași, 2006, pp. 195-196)
1. ”Fac ce vreau” – o spune părintele Justin conform cu dreptarul credinței creștine, a dreptei credințe în Iisus Hristos-Fiul lui Dumnezeu, pe Care L-a slujit cu un devotament total, până la Jertfă. (n. ed)
iunie 20, 2013 @ 11:35 am
Felicitari pentru acesta pagină și conținutul său,
Numai în acest fel, generații și generații de români vor cunoaște ceea ce a fost cu adevărat „prigoana comunistă”
iunie 27, 2013 @ 9:54 am
Mulțumiri și felicitări pentru acest blog, neamul ăsta trebuie să știe cine este.
iulie 12, 2013 @ 11:44 am
Mulțumim și noi pentru caldele aprecieri! Ne sunt încurajare și energie pentru mai departe.
decembrie 23, 2013 @ 9:36 am
O adevărată hrană sufletească de care nu mă satur, citind atâtea mărturii şi despre atâtea destine. Mă întăreşte şi mă ajuta să merg pe coordonatele credinţei celei adevărate, îmi pune în față noi şi noi exemple de trăire şi viaţă duhovnicească, îndemnându-mă la urmărea acestora! Găsesc modele de care am atâta nevoie! Cunoscându-i am ajuns să îmi iubesc mai mult neamul şi ţara , să nu mă ruşinez că sunt româncă. Orizontul cunoaşterii s-a amplificat într-un mod care nu ar fi fost posibil fără lectura acestor mărturii sfinte. Cu plecăciune în faţa acestora şi a celor care fac posibilă cunoaşterea lor!
decembrie 26, 2013 @ 12:22 pm
O adevărată hrană sufletească de care nu mă satur, citind atâtea mărturii, despre atâtea destine. Mă întăreşte şi mă ajuta să merg pe coordonatele credinţei celei adevărate, îmi pune în față noi şi noi exemple de trăire şi viaţă duhovnicească, îndemnându-mă la urmarea acestora! Găsesc modele de care am atâta nevoie! Cunoscându-i am ajuns să îmi iubesc mai mult neamul şi ţara , să nu mă ruşinez că sunt româncă. Orizontul cunoaşterii s-a amplificat într-un mod care nu ar fi fost posibil fără lectura acestor mărturii sfinte. Cu plecăciune în faţa acestora şi a celor care fac posibilă cunoaşterea lor!
ianuarie 10, 2014 @ 12:30 pm
Doamne ajută, Maria!
Îmbucurătoare și înălțătoare evlavia ta față de noii martiri pe care ai zugrăvit-o în cuvintele de mai sus. Dacă simți nevoia să dai o mărturie aparte despre ei, în cadrul campaniei ”mărturisitorii din temnițele comuniste aduc oamenii la Hristos”, ne poți scrie la adresa contact@fericiticeiprigoniti.net
Împreună cu tine facem și noi păcătoșii plecăciune în fața acestor martiri și mărturisitori.