„Un destin tăiat în carnea vie a celui mai smintit dintre veacuri…”
Grigore Caraza s-a născut pe 1 Februarie 1929 la Călugăreni – Poiana Teiului, judeţul Neamţ, fiind al cincilea fiu din cei şase ai familiei Ioana şi Vasile Caraza. A fost o înaltă şi lucidă conştiinţă românească, mărturisitor al unei generaţii de excepţie, care a ştiut să moară şi să renască pe toate crucile istorie, el însuşi fiind o istorie zdrobită, dar niciodată înfrântă, cu destinul tăiat în carnea vie a celui mai smintit dintre veacuri.
Pentru că a fost un om de dreapta, pe o fermă poziţie naţională şi creştină, Grigore Caraza a trecut în ochii multora ca un fost deţinut politic cu trecut legionar, ceea ce ar fi putut fi onorant, dacă ar fi fost adevărat, pentru că marea aventură legionară, dincolo de erorile, excesele şi neîmplinirile ei, a avut o latură pozitivă de românism jertfelnic şi de solidaritate europeană întru Hristos.
Grigore Caraza a fost doar contemporanul şi martorul parţial al unui fenomen pe care s-a străduit să-l înţeleagă si cu care a venit în contact mai mult în temniță (executând 21 ani plus încă 2 ani domiciliu obligatoriu în Bărăgan), decât în timpul primei tinereți. Destinul i-a împins pe tinerii generaţiei sale într-o tragică fundătură. Faptul că cei mai mulți dintre aceștia, deși anulați social şi profesional, au rezistat moral tuturor cumplitelor încercări este o dovadă în plus a bunei lor plămade, dar şi un posibil reper pentru generaţia de astăzi.
Atât episodul emoționant înregistrat de Lucia Hossu-Longin în „Memorialul Durerii”, cât şi dialogurile din cadrul emisiunilor TV, presei scrise, convorbirilor cu elevii sunt capabile încă să mai miște destui oameni, deşi pragmatismul îi cucerește într-un ritm rapid pe români. Generația tânără se lasă pradă blazării, iar sentimentul patriotismului a devenit doar o noţiune seacă, desuetă.
De altfel, cei eliberaţi în 1964 au avut sentimentul că intră într-o închisoare mai mare. Nici lui Grigore Caraza crucea libertăţii nu i s-a părut mai uşoară decât fusese crucea recluziunii purtată în infernul concentraţionar din care ieșise. Grigore Caraza a avut însă noblețea de a nu se raporta exclusiv la sine însuși, ci a simţit nevoia în permanenţă să aducă un pios omagiu acelora care s-au săvârşit în temniţe, eroilor anonimi ai aceluiași infern roșu.
„Aiud însângerat”este imaginea mărturiilor penitenciare, a atrocităților la care a fost supus Grigore Caraza, prin izolare şi înfometare. El se situeaza pe poziția celor care nu au acceptat reeducarea, rezistând condițiilor de exterminare din Zarca Aiudului (închisoare în închisoare), până la amnistierea ultimilor deținuți.
Din păcate, noi, românii, suntem încă departe de a fi învăţat până la capăt lecția propriei noastre istorii… Dumnezeu să-l odihnească în rând cu Sfinții Săi!”
(Prof. Rodica-Ştefania Caraza – Doxologia.ro)