Un Înger al Puterii? Un Heruvim?
Eram într-una dintre celulele de la parterul clădirii centrale ale închisorii din Aiud, la izolare, împreună cu aproximativ 70 de bolavi de TBC. Eram de câteva zile în greva foamei, pentru că ceream să ni se îndepărteze obloanele de la ferestre și să fim scoși, zilnic, la plimbare în țarcurile din curtea închisorii.
Era vară și aerul devenise insuportabil și sufocant. După câteva zile au început să ne alimenteze cu forța… fapt pentru care, acelor care se opuneau… li se rupeau dinții.
Cineva dintre noi a auzit glasul aspru al unui milițian, pe care l-a recunoscut a fi una dintre bestiile de la canal. Deținutul care i-a recunoscut vocea s-a exprimat atunci prin cuvintele: „Numai de nu m-ar recunoaște!…”.
În această perioadă practicam rugăciunea isihastă, în timpul căreia, în afară de crucea luminoasă din inimă, începuse să-mi apară făclii și unele lumini, care nu știam ce sunt. Vedeam o lumânare aprinsă, roți îngrămădite piramidal sau roți cu aripi,
care se roteau cu o viteză fantastică, de culoare albăstrie.
Doream pe atunci să văd un Înger așa, cu chip cunoscut, ca în iconografie. Nu știam pe atunci că Îngerii pot apărea, la nivel extatic, și sub formă simbolică. Din acest motiv, chiar dacă vedeam slava lui Dumnezeu în ființa mea, credeam că începusem să o iau razna, însă, cu toată încurcarea mea interioară, continuam să mă rog și uneori să fac ca acele semne simbolice să se îndepărteze de mine. Însă ele insistau…și reveneau în apropierea mea.
Auzind ce spune cel care se temea de milițian am început să mă rog pentru el și pentru noi toți. Nu a trecut mult și milițianul, paznicul nostru, a apărut la ușă și privea atent la toți cei care erau în celulă împreună cu mine.
În momentul acela, când el ne privea, roata înaripată, care se rotea neînchipuit de iute, pe care eu o vedeam alături de celelalte prezențe simbolice dumnezeiești, s-a așezat pe fruntea paznicului fioros și atunci a început…să zâmbească. Și, zâmbind, a zis către deținutul care se înfricoșa de prezența lui: Mă recunoști, nu?!; Da!…, a răspuns deținutul. Doar atât a spus, s-a întors și a plecat…
În afară de acea clipă, niciodată nu l-am mai văzut pe acel milițian zâmbind, ci numai înjurând și amenințând.
Să vedem ce urmează, a zis unul dintre noi…Însă eu le-am spus: Cred că nu se va întâmpla nimic rău!…Și nu le-am dat nicio explicație pentru spusa mea, însă, de atunci, în sinea mea, s-a încetățenit convingerea că roata cu aripi e benefică, deci de
natură divină. Și, cu adevărat, nu s-a întâmplat nimic rău după acel fapt minunat, ci numai cele obișnuite vieții noastre de acolo.
Mai târziu, am aflat de la preoții pe care îi ispiteam cu tot felul de întrebări, pentru ca să mă lămuresc și, mai ales, de la preotul teolog Nacu din Bârlad, un preot foarte documentat, că roțile pe care eu le văd sunt simboluri ale Puterilor cerești și că
roțile înaripate sunt Heruvimii, care astfel au apărut și unor Proroci din Vechiul Testament.
Discutând cu dânsul și relatându-i lucrurile pe care le văd, acesta mi-a atras atenția că acum, deși merg pe drumul cel bun, e totuși periculos fără un sprijin1. De unde însă sprijin acolo, în afară de Dumnezeu și de harul Său? I-am expus încercările demonice prin care trecusem, care au fost mai îngrozitoare și mai periculoase decât tot ceea ce am trăit vreodată.
Acceptam să mi se întâmple orice numai să nu înnebunesc, pentru că atunci înțelegeam că nebunia ar fi o primejduire a mântuirii sufletului meu.
Lucrul acesta mă îngrozea, pentru că nebunia însemna stăpânirea sufletului meu de o forță demonică și îndepărtarea mea de la Dumnezeu, pe care Îl iubeam.
Dar harul lui Dumnezeu m-a întărit și m-a ferit de rele și de nebunie, m-a călăuzit pe drumul cel bun și adevărat, m-a ajutat să obțin cunoașterea și să pot să fac distincție între duhurile pe care le vedeam, să înțeleg care sunt de sorginte divină și care
demonică.
Abia după eliberare, când am citit volumele din Filocalie, traduse de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae mi-am dat seama că deosebirile pe care le făceam eu între duhuri erau cele pe care le făcuseră, înaintea mea și alți văzători în Duh și că ele erau reale.
(Scrierile complete ale Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu şi viaţa sa, comentate de către ucenicul şi fiul său întru Domnul, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş. Vol. I, Teologie pentru azi, București, 2010, pp. 298-300)
1. Adică fără ajutorul unui om plin de experiențe extatice și de teologie.