Un monah între monahi

Detenția legionară începută sub Antonescu în anul 1941 se continuă prin detenția întregului neam din 1945 sub regim comunist, până în anul 1964, pe un excurs de aproape un sfert de veac pentru mulți din supraviețuitorii acestui marș static în încarcerarea comunistă.

Presiunea Occidentului obligă pe comuniști, după 20 de ani de la terminarea războiului, să elibereze deținuții politici (…)

Printre ei Bădia Traian, o prezență incofundabilă în acest marș: el purta lumina spiritului, ne-a pus în contact cu cerul, cu Iisus, cu Prea Sfânta Fecioară, cu învățătura creștină a Bisericii noastre. Printr-o viață de rugă și asceză, a acestui monah între monahi, a cultivat verticala creștină creând prin disipoli mucenici și cuvioși, o școală care a cuprins toate închisorile, modelând un Țuțea convertit, un Steinhardt spiritualizat, o mulțime de preoți clăditori ai regenerării creștine a Bisericii, preoți de mir sau monahi, strădanie încununată de cei apuși: Gheorghe Jimboiu, Gili Ioanid, Gafencu, Bohotici, etc., care acced în panteonul neamului pe zidurile sfințeniei.

În robie, [Bădia Traian] ne-a oferit pâinea credinței, care ne-a îngăduit, împotriva evidenței, să supraviețuim, să mimăm încă un surâs, fără un plămân și cu celălalt ciuruit de caverne, cu un singur rinichi, cu picioarele bicisnice să ne târâm sub altare, să invităm neamul acesta adormit la Cina Mirelui: ”Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu…” în acest ofertoriu care ne trece la  viața cea adevărată întru Hristos.

Fie-ți țărâna ușoară ca lumina pe care ai risipit-o cu dărnicie în sufletele noastre, ca rațiunile inimii pe care le-ai revărsat în mințile noastre.

Dumnezeu și Bunul Iisus să te aibă în bucuria vieții veșnice, împreună cu iubitul tău prieten Marian.

(Mărturia lui Gheorghe Dragon – Mărturisesc… Robul 1036, Ediție îngrijită de Virgil Maxim, Ed. Scara, 1998, pp. 76-77)