Mihai: ”Văd în toţi aceşti mucenici şi mărturisitori ai lui Hristos asceza desăvârşită prin dragoste la cel mai înalt nivel”

În urmă cu un an şi jumătate, proaspăt venit la ortodoxie, mi-a picat în mână volumul „Poeți după gratii”. Mai apoi, după ceva vreme, am făcut cunoștință și cu mărturiile românilor basarabeni din volumul „Să nu ne răzbunaţi!” îngrijit de părintele Moise de la Mănăstirea Oașa, ca acum, în timp ce aştern pe hârtie aceste rânduri, să citesc volumul „Sfântul Închisorilor”.

Odată venit la ortodoxie, m-am întrebat: În ce constă oare această ortodoxie? Prin ce se diferențiază de alte religii? Prin ce este unică?

Am căutat cărți care să mă ajute să o înţeleg şi totodată să mă ajute să o aprofundez. Am obţinut mult material, și cu toata râvna mea, după puţin timp am constatat că parcurgerea acestuia necesită ani de studiu şi o oarecare pregătire pentru a putea desluşi tainelele ortodoxiei. Dar pronia lui Dumnezeu nu m-a lăsat să mă zbat foarte mult cu „carnea” eu având „dinţi de lapte”. Şi astfel mi-a picat în mână cartea „Poeți după gratii” în care am gasit transpus în practică tot ceea ce reuşisem eu să citesc până atunci.

A doua carte „Să nu ne răzbunaţi!” mi-a pus în faţă familia ortodoxă mărturisitoare în condiții de cruntă prigoană care, în pofida tuturor atrocităţilor la care a fost supusă, a biruit porţile iadului.

Cât priveşte cartea „Sfântul Închisorilor”, aceasta reliefiază foarte bine relațiile intra şi interumane în Harul Sfântului Duh.

Toate aceste cărţi mi-au pus limpede în faţă, precum apa de izvor, răspunsul la întrebările de mai sus. Adică, aceea că ortodoxia este trăirea în asceză şi dragoste faţă de Dumnezeu şi oameni. Mărturisesc deschis că am văzut şi văd în toţi aceşti mucenici şi mărturisitori ai lui Hristos asceza desăvârşită cu, în, şi prin dragoste la cel mai înalt nivel.

Sfântul Siluan Athonitul a lăsat posterătății profunda lecție a lui „Ţineţi mintea în iad şi nu deznădăjdui”. Făcând o paralelă, să luăm aminte în ce iad au trăit toţi aceşti mucenici şi mărturisitori şi cum s-au statornicit şi au crescut în credinţă. Astfel că, de fiecare dată când deznădejdea î-mi bate la „uşă” î-mi aduc aminte de ei, de cei prigoniţi în închisori, şi astfel reuşesc să mă întăresc în credinţă, nădejde, răbdare şi nu în ultimul rând, ceea ce este cel mai important, în dragoste, după cum bine foarte spune Sfântul Apostol Pavel în Sfânta Scriptură: „Iar mai mare dintre acestea” (credinţa şi nădejdea) „este dragostea”.

Pentru ale lor rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu miluieşte şi ne mântuieşte pe noi.

(Mihai Gogonea)