vezi galerie foto (3 foto)
Vadim Pirogan
  • 24 Iunie 1924
  • Bălți,
  • 5 ani
  • Taişet-Bratsk
  • 16 Ianuarie 2007
    • Pe drumurile pribegiei
    • Timpuri și oameni
    • Destine românești
    • Calvarul. Pe valurile vieții
    • Cu gândul la tine, Basarabia mea. Din mărturiile unui vinovat fără vină…
    • Ocna... ce binecuvântare!

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Cu ceva zile în urmă, la 28 iunie a fost ziua de naştere a lui Vadim Pirogan, un adevărat patriot. Bunul Dumnezeu mi-a dat posibilitate să-l ştiu pe acest om deosebit. L-am cunoscut din 2003 când activam într-un O.N.G. al veteranilor războiului de pe Nistru. De acest om înţelept cu o viață zbuciumată, ca şi mulţi din camarazii mei, am fost tratat cu stimă şi înţelegere. La 16 ianuarie 2007 Vadim Pirogan a trecut în lumea celor drepţi.

Vadim Pirogan și Col. (r.) Andrei Covrig, în vara anului 2006 la Muzeul Armatei NaționaleAm plasat o imagine din vara 2006. Suntem împreună cu dl. Vadim Pirogan la Muzeul Armatei Naţionale la o activitate care viza persoanele dispărute fără veste în conflictele armate. Ţin minte discursul inspirat al domnului Pirogan care se referea la personele civile dispărute în zilele războiului din 1991-1992 în stânga Nistrului.

Peste o jumătate de an, în ianuarie 2007, Vadim Pirogan s-a stins din viaţă. Regret, nu am avut posibiliatea să fiu la înmormântarea acestuia. De la etajul şase al Spitalului de urgenţă unde eram internat, se vedea mulţimea de lume de la întrarea clădire a Uniunii Scriitorilor venită să-şi i-a rămas bun de la întemeietorul Muzeului Memoriei Neamului din Chişinău (strada Costache Negruzzi nr. 4).

Mărturisesc, în 2008 împreună cu liderii unor organizaţii neguvernamentale, am semnat un demers către Consiliul municipal Chişinău (preşedinte era dl. Mihai Ghimu) ca una din străzile din Chişinău să poartă numele lui Vadim Pirogan. Cu regret, apelul nostru nu a fost examinat. Ce impediment au avut demnitarii municipali nu se ştie, am fost trataţi cu tăcere. Straniu lucru, la sovietici autorităţile de orice nivel erau obligate să dea răspuns la orice petiţie în 15 zile. Mă întreb: a meritat oare acest om să fie eternizat în Chişinău prin atribuirea unei străzi (stradele) numelui lui Vadim Pirigan? Cred că da.

Vadim Pirogan s-a născut în 1921, în oraşul Bălţi, era fiul lui Ştefan Pirogan, om cinstit şi drept, între anii 1923 şi 1934 primar al acestui oraş. Prin casa făcută din nuiele a lui Ștefan Pirogan de la Pamînteni, Bălţi au trecut oameni de vază: Constantin Stere, Pan Halippa, Anton Crihan, Moș Ion Codreanu, Ion Pelivan, Emanuil Cateli, Costache Leancă, foști deputați în Parlamentul Țării, pînă în 1940, azi trecuți sub valurile uitării. Ștefan Pirogan, deşi cu viziuni de stânga, a fost arestat la 13 iunie 1941 și a decedat de foame, frig, boli în lagărul sovietic Ivdeli, în munţii Ural, la vârstă de 52 de ani. Vadim, fiul primarului bălţean, a învăţat la liceul "Ion Creangă" din oraş, unde i-a avut colegi pe Eugen Coşeriu, Valeriu Gafencu, Ovidiu Creangă, Valentin Mândâcanu. La 25 iunie 1941, la vârsta de 17 ani, tânărul Vadim Pirogan a fost ridicat pe stradă de securiştii sovietici şi apoi fără judecată trimis în lagărul Taişet-Bratsk, din Siberia pentru 5 ani de zile fiind învinuit de spionaj. Din 1300 de români basarabeni aflaţi acolo în detenţie au supravieţuit doar vre-o 150 de oameni.

În 1946 se întoarce la Bălţi, se înscrie la Institutul Pedagogic dar, urmărit din nou de N.K.V.D., părăseşte R.S.S. Moldovenească, stabilindu-se la Lvov. În 1947, fiind student la Institutul de Ingineri Silvici din Lvov, după trei luni este alungat din oraş ca fost deţinut politic. Datorită altui român stabilit la Lvov, doctor în medicină Alexandru Medveţchi, obţine o nouă viză de reşedinţă la Lvov, unde lucrează 20 de ani ca şofer. În 1958 este reabilitat. Termină Politehnica la vîrsta de 44 ani în 1968 şi lucrează în parcul de autobuze din Lvov ca inginer mecanic, apoi inginer principal. În 1970 se transferă cu serviciul la fabrica de autobuze "Laz", unde este şef de coloană auto timp de 17 ani. În anii '70 are un atac de cord şi la spital îşi redactează primele manuscrise memorialistice. În 1984 se pensionează şi întreprinde o călătorie cu automobilul propriu până la Vladivostok - 14.000 km - revăzând locurile de suferinţă.

După umilinţe şi nedreptăţi Vadim Pirogan s-a ridicat în picioare şi a murit în picioare. În 1989 se întoarce în R.S.S. Moldovenească, la Chişinau, luând parte la mişcarea de eliberare de sub jugul sovietic. La vârsta de 72 de ani publică prima lui carte, iar după 80 de ani, se angajează prompt şi hotărât în comunicarea pe internet. În 1993 îşi editează trilogia "Cu gândul la tine, Basarabia mea", fiind sponsorizat de un mare patriot român, Sergiu Grossu de la Paris, în care descrie tragedia românilor din Basarabia sub ocupaţia sovietică. Ultima carte, „Calvarul”, Vadim Pirogan cu o pensie de 15 USD și-a tipărit-o singur, în 100 de exemplare pe o hârtie de proasta calitate. Este autor a 5 cărți dintre care "Timpuri și oameni. Destine românești" scrisă împreună cu Boris Movilă, fost coleg de liceu.

În 2002 înfiinţează la Chişinău, pe str. Negruzzi 4, "Muzeul Memoriei Neamului" cu materiale despre tragedia românilor din Basarabia. Aici pot fi găsite documente, mărturii despre crimele sovietice din U.R.S.S., România și alte țări. Sergiu Grossu a fost primul om care a înțeles însemnătatea acestui muzeu și l-a ajutat financiar. Vadim Ştefan Pirogan a fost preşedintele şi fondatorul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi a Veteranilor Armatei Române din Republica Moldova, ales în 1998, după decesul patriotului român basarabean Dumitru Crihan, fiul lui Anton Crihan, unul din făuritorii Unirii. A deţinut funcţia de vicepreşedinte a asociaţiei "Pro Basarabia şi Bucovina", membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

În mai 2002 adresează din numele celor represaţi de sovietici în anii 1940-1988 o scrisoare preşedintelui rus Vladimir Putin. Chiar şi după aceea, când autorităţile fostei U.R.S.S. au condamnat genocidul iar deținuții politici şi deportaţii au fost reabilitaţi, acestora nu li s-a restituit nimic (nici casa, nici pământul, nici alte lucruri) din averea proprie şi a părinţilor lor. Pirogan cere ”soluţionarea creştinească a nedreptăţii istorice şi plătirea compensaţiilor pentru tot ce ni s-a luat cu forţa şi pentru munca în deportare şi în lagăre timp de ani de zile plini de chinuri şi suferinţă”. ”În prezent, ca şi în trecut, - scrie Vadim Pirogan, - Germania democrată de mulţi ani a recunoscut crimele săvârşite de regimul totalitar hitlerist şi a cerut iertare în faţa popoarelor asuprite, iar acum plăteşte  recompense mari în valori de miliarde pentru cei exterminaţi şi acelor nenorociţi rămaşi în viaţă care s-au aflat în lagărele germane sau au muncit în fabricile, uzinele şi pe moşiile ei”. Vadim Pirogan era nedumerit şi indignat de răspunsul autorităţilor ruse din care reieşea că Federaţia Rusă nu are nimic cu U.R.S.S. şi că mesajul fostului deţinut basarabean era trimis nu la adresa cuvenită. Cum aşa? Când era vorba de interese meschine sau bunurile fostei U.R.S.S. după hotare, Kremlinul nu ezită să afirme că este succesorul fostului imperiu sovietic.

Scriitorul şi deţinutul politic, Vadim Pirogan s-a stins din viaţă la 16 ianuarie 2007, la vârsta de 86 de ani, la Chişinu. În acea zi urma să participe la Chişinău la lansarea unei cărţi "Românii de la est de Bug", opera unui alt român, victimă a comunismului, Anton Golopenţia. Pirogan s-a aflat alături de soţia sa, Veronica, timp 58 de ani, avînd împreună trei copii. A luptat neostenit până în ultima sa zi pentru realizarea unui vis: unirea Basarabiei cu România. Cei care l-au cunoscut consideră că domnul Vadim Pirogan „avea o chemare care îi depăşea câteodată puterile fizice, era mai tare decât instinctul de conservare şi era ilustrarea ideii că fiecare om face parte dintr-un plan al lui Dumnezeu”.

(Andrei Covrig, col. (r.) - istoria.md)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii