Valer Mândroni, martir pentru Hristos în perioada regimului comunist
Agricultorul Valer Mândroni s-a născut într-o familie cu adânci rădăcini în pământul Ţării Haţegului. Era o familie de români băştinaşi, cu o genealogie îndelungată, cu credinţă în Dumnezeu şi un respect desăvârşit pentru muncă, cinste şi dreptate. Învaţă la şcoala din satul natal, pe care o termină cu bine în anul 1915. A dovedit dragoste pentru învăţătură, dar cheltuielile la şcoli înalte erau prea mari, pentru a putea să-şi desăvârşească studiile.
Rămâne în sat şi lucrează, cu părinţii şi fraţii săi, în agricultură şi în meşteşugul prelucrării fierului1. În acest fel îşi trăieşte viaţa de adolescent şi tânăr. Devine un fierar priceput, apreciat de sătenii din preajma localităţii Ciula Mare. Războiul mondial nu-l afectează, fiind prea tânăr pentru înrolare şi trimitere pe front. În anul 1924, este luat în Armată şi înregimentat în Garda Regală. Pentru tânărul ţăran ardelean, cu doar 6 clase elementare, a fost un moment important. Timp de 3 ani se află în elita militară, cunoaşte altă viaţă, îi sunt deschise noi orizonturi de percepţie umană. Se întoarce, după satisfacerea stagiului militar, în satul natal. Îşi reia activitatea de agricultor şi fierar2, dar de pe o nouă poziție socială.
Devine unul dintre fruntaşii satului, om respectat şi cu răspundere în comunitatea locală. Ajunge om de vază al parohiei ortodoxe din Ciula Mare, fiind ales epitrop, funcţie pe care o deţine timp de 29 de ani (1930-1959). Între anii 1941-1945, a fost ales primar al comunei natale, îngrijindu-se cu abnegaţie de nevoile sătenilor. Nu avea pregătire şcolară superioară, dar acumulase o mare experienţă de viaţă, un mod aparte de înţelegere şi apropiere de semenii săi. Pentru ţăranul înstărit şi harnic, dar şi bun creştin, care a fost Valer Mândroni, regimul comunist totalitar aduce doar nedreptate, suferinţă şi abuzuri. Este adeseori umilit şi supus la obligaţii mari către statul comunist. Au fost ani grei, cu mult zbucium pentru această conştiinţă simplă de ţăran ardelean. Pe acest fond, în primăvara anului 1953, se apropie de „Oastea Domnului”, iar în vara anului respectiv face legământul de credinţă şi devine unul dintre cei mai activi propovăduitori ai Cuvântului întru Slava lui Dumnezeu3.
Intrarea şi drumul lui Valer Mândroni în „Oastea Domnului” nu au fost obişnuite. Chemarea lui spre a se înrola ca ostaş al lui Hristos a fost una deosebită, cu un puternic ecou în rândul sătenilor din părţile Haţegului. Era un om simplu, nu poseda o cultură teologică elevată, academică. Despre schimbarea trăită de acest ţăran ardelean află până şi patriarhul Justinian, care-i va trimite o Biblie4. A fost un moment de mare semnificaţie în viaţa acestui om. Citeşte cu nesaţ Biblia, caută să pătrundă şi să înţeleagă marea înţelepciune a învăţăturii creştine. Învaţă neobosit, străduindu-se, în acelaşi timp, să-şi trăiască viaţa în conformitate cu învăţătura Bisericii, pe care o transmitea şi sătenilor din localităţile Haţegului. Vorbirea lui era nepretenţioasă, directă, dar profund duhovnicească. Străbate satele, participă la adunările „Oastei”, însufleţeşte spiritele prin cuvintele sale pătrunzătoare despre credinţa creştină. Casa sa din Ciula Mare devine loc de adunare şi întâlnire a celor care au făcut legământ cu „Oastea Domnului”. Activitatea sa atrage numeroşi oameni spre „Oaste”, care fac legământul de credinţă. Într-o serie de sate, se întemeiază noi adunări, iar Valer Mândroni este mereu chemat să îndemne oamenii la pocăinţă, să le explice Cuvântul Domnului, fără a devia de la învăţătura Bisericii şi fără a se rupe de comunitatea parohială. Cu Biblia în desagă, merge de la o adunare la alta a „Oastei Domnului” şi propovăduieşte învăţătura Sfintei Evanghelii5. Ultimii săi ani de viaţă îi închină în totalitate credinţei în Dumnezeu.
Activitatea misionară desfăşurată de Valer Mândroni în cadrul asociaţiei „Oastea Domnului” nu era lipsită de primejdie. În anul 1947, autorităţile comuniste din România au interzis „Oastea Domnului” şi vor efectua numeroase arestări în rândul credincioşilor mai importanţi. A transmite Cuvântul lui Dumnezeu în cugetele românilor însemna, după anul 1947, un mare risc şi o acceptare conştientă a sacrificiului. Organele Securităţii urmăreau adunările Oastei, supravegheau pe cei încadraţi, clandestin, în rândurile acesteia. A urmat o lungă şi îngrozitoare perioadă de oprimări. Credincioşilor creştini ortodocşi din „Oastea Domnului” li s-au pus toate piedicile posibile într-un regim totalitar, în timp ce liderii ei au fost arestaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare. Valer Mândroni a fost urmărit timp de mai mulţi ani. Securitatea a creat în jurul său un adevărat cerc de informatori. Era urmărit pas cu pas, pregătindu-i-se arestarea şi condamnarea sa politică şi religioasă. În 4 august 1959, a fost arestat şi anchetat la Securitatea din Deva. Va fi judecat la Tribunalul din Deva la 19 noiembrie 1959, împreună cu alţi fruntaşi ai „Oastei Domnului” din judeţele Hunedoara şi Alba. Este condamnai la 14ani muncă silnică, 10 ani degradare civică și confiscarea totală a averii. În timpul procesului, are o comportare demnă. Recunoaște că a propovăduit învăţătura creştină şi declară că „asta a avut pe inimă şi asta a făcut. Nu regretă”6. Mărturisire clară, directă, care i-a adus privarea de libertate şi condamnarea, pricinuindu-i apoi atâtea suferinţe şi boli. După pronunţarea sentinţei face recurs, dar Tribunalul din Cluj menţine condamnarea dată iniţial. Este întemniţat la Penitenciarul Gherla. Dar în timpul anchetei de la Securitatea din Deva se îmbolnăveşte, iar condiţiile inumane din lunile de detenţie la Gherla îi agravează boala. Se stinge din viaţă, în celula închisorii, la 7 martie 1960. Încă o jertfă pentru credinţă, încă un mormânt fără cruce se adăuga în cimitirul Penitenciarului Gherla. Era acela al unui om care a trecut printr-o adevărată transformare sufletească, care s-a convertit cu întreaga fiinţă la credinţa creştină, mărturisindu-L pe Hristos până la moartea martirică.
(loan Munteanu – Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucureşti, 2007, pp. 467-469)
1. Ioan Beg, Un bun ostaş al lui Hristos. Fratele Vaier din Ciula, Simeria, Editura Traian Dorz, 2003, p. 61.
2. Ibidem, p. 71-72.
3. Ibidem, p. 114.
4. Ibidem, p. 116.
5. Ibidem, p. 123-134.
6. Ibidem, p. 162.