Vasile Turtureanu – un tânăr înalt, frumos, prietenos, cu o ținută impecabilă

În subteran, după accidentul mortal al părintelui Codilă, s-au mai întâmplat și alte accidente, mai puțin tragice. Voi consemna cele ce îmi apar în minte, întâmplate în sectorul 12 vest, de care răspundeam în fața biroului tehnic. […]

Mă aflam, în martie 1951, în abataj la o depărtare de circa un kilometru față de galeria de acces. Filonul avea aici o grosime de numai un metru și jumătate, cu o concentrație slabă. Fusese repartizată o echipă de rulaj având ca perforator pe Vasile Turtureanu din Suceava. Era un tânăr înalt, frumos, prietenos, cu o ținută impecabilă, arestat din 1941.

La apariția mea, Vasilică mă întâmpină voios și-mi spune: ”Domnule Goga, nu am dat drumul la perforator, pentru că roca nu prezintă siguranță”.

L-am rugat să continue asigurarea locului de perforat, prin coptuire, în prezența mea. Îndepărtând pe coechipieri de sub roca nesigură, înarmat cu o rangă de circa 2 metri lungime, Vasilică, urcat pe un bolovan, reîncepe coptuirea. După câteva lovituri, o grămadă de lespezi și bolovani se prăbușesc peste corpul lui care, în câteva secunde, fu complet acoperit și zăcea aproape fără suflare. Ne-am repezit pentru a-l degaja. Era conștient, nu se văita, dar mi-a spus că simte dureri în șira spinării. O lespede mare, rezemată pe rambleu și cu un colț pe bolovanul pe care urcase Vasile, îl scăpase de la moarte.¹

Nu l-am mișcat din loc până la venirea doctorului Șercăianu de la postul de prim ajutor al subteranului. Cu ajutorul unei pături, l-am coborât cu greutate prin suitorul îngust, apoi, pe o targă improvizată, pe un vagonet, însoțit de doctorul Șercăianu, a fost dus la puț pentru a fi evacuat la suprafață. L-am întâlnit a doua zi la infirmerie. Era calm. Nu avea fractura coloanei, ci numai un puternic traumatism al ei. Avea dureri de cap pe care le suporta cu stoicismul omului învățat cu suferința. După luni de zile petrecute în infirmerie, durerile de cap nu încetaseră. În cele din urmă a fost trimis la Aiud.

(Nicolae Goga – Triunghiul morții. Amintiri din Baia-Sprie 1950-1952, Ed. Marineasa, Timișoara, 1995, pp. 86-88)

1. Accidentul suferit de Vasile Turtureanu, deși grav, s-a dovedit a fi o extraordinară purtare de grijă a lui Dumnezeu, pentru a-l scăpa de diabolicul experiment Pitești. Explicația o dă chiar pătimitorul, într-un interviu luat în ultimii săi ani de viață: ”Prin anii 1950, la mina de la Baia Sprie, am avut un accident. S-a surpat tavanul deasupra mea. În cădere, două lespezi mari s-au proptit una în alta şi în spaţiul de sub ele mă aflam eu. Aşa am scăpat cu viaţă. A fost o minune, una din multele minuni pe care le-a făcut Dumnezeu cu mine. Dar pietrele mai mici care au căzut au venit peste mine. Am avut coloana fisurată şi câteva coaste rupte.

Şapte luni am stat în ghips. A fost o perioadă grea, cu dureri mari, fără să mă pot mişca. Singur, fără să am cu cine vorbi, doar un deţinut de drept comun acru şi posac îmi aducea mâncarea. Mă hrăneam greu. Nu puteam să duc mâinile la gură. Stăteam întins, luam gamela, o ridicam în dreptul gurii şi, de la distanţă, turnam ce era în lingură în gură. Şapte luni am stat aşa. Numai rugăciunea mi-a fost sprijinul.

Dumnezeu îţi dă o suferinţă ca să te scape de alta. Accidentul de la mină m-a scăpat dereeducarea de la Piteşti. Mă cereau la Piteşti, dar cum eram în ghips nu m-au transferat. Am avut un înger bun care m-a păzit.” (Mărturia lui Vasile Turtureanu dată părintelui Moise în mai 2007 – Sfântul închisorilor, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, pp. 56-62)