Pr. Vasile Vasilache

Evocat în nenumărate rânduri de Dudu Velicu în memoriile sale ca fiind HOMOSEXUAL.

Crezul meu de viață

Toată viaţa mea, personal, nu am făcut politică şi nici nu m-am călăuzit de principiile politice ale altora. Crezul meu de viaţă este acela de a fi în slujba Domnului Iisus Hristos şi al Bisericii Sale. Slujind Lui, desigur că am fost şi în slujba oamenilor, indiferent de orientările lor de viaţă. Încă din anii de pruncie, scumpa noastră Mamă, Presvitera Aglaia, m-a hărăzit în faţa Icoanei Domnului Iisus Hristos, să fiu numai în slujba Bisericii. Dintru început, ca pildă am avut pe scumpul şi venerabilul nostru Tată, Protoiereul Gheorghe I. Vasilachi, care toată viaţa sa nu a făcut nici […]

Cum l-am cunoscut pe părintele Vasile Vasilachi

Apreciem târziu valoarea unui dar pe care Dumnezeu ni-l face chiar și o dată în viață, prin miracolul care poate fi apropierea de un om deosebit, o personalitate de care apoi ne aducem aminte cu drag, ne umple sufletul de bucurie și de multe ori ne influențează gândurile în bine. În adolescență, prin 1958, cu încă doi colegi de școală, în preumblările noastre din vară prin munți, am ajuns, în mod neașteptat, într-un loc de o frumusețe rară, la schitul Pocrov. În fața noastră a apărut o poiană parcă fermecată, care avea în mijlocul ei o bisericuță și câteva căsuțe […]

La colonia de muncă forţată Luciu Giurgeni

După 20 august, am plecat din forturile închisorii de la Jilava, înghesuiţi în vagoane de vite şi mai apoi am fost duşi în camioane la colonia de muncă forţată de la Luciu Jurgeni din Judeţul Ialomiţa. Era o colonie dunăreană, unde deţinuţii erau puşi să lucreze la muncile agricole: la orezărie, porumb, sfeclă de zahăr, soia, şi alte plante agricole. Noi toţi cei veniţi de la Jilava, după sumarele cercetări, eram predaţi brigăzilor de muncă şi încadraţi la lucru imediat în ziua următoare. Acuma aveam lumină, soare şi văzduhul curat din câmpurile dunărene, numai că noi eram cu totul slăbiţi, galbeni şi istoviţi după un an de zile ţinuţi la […]

”Ce figură de sfânt era acest preot!”

În celulă era un tînăr brunet cu mustăcioară, pe care-l chema Costache. El spunea că e muncitor, dar că îi place matematica. M-am declarat gata să fac cu el matematică, dar nu aveam rechizitele necesare, hîrtie și creion, ce erau interzise cu desăvîrșire. Am utilizat un vechi cunoscut mijloc de a scrie în condițiile vitrege în care eram. Utilizam fundul castroanelor metalice, pe care dădeam cu săpun și apoi cu praf de var de pe perete. Utilizam un bețișor de lemn în loc de creion. Iată rechizitele pentru studiul matematicii, deci la treabă! Costache găsise două bețe de chibrit aruncate […]

La Stoieneşti

După două săptămâni de spitalizare la Constanţa, în care aproape toţi ne mai refăcusem, fiind în covalescenţă, nu ne-au mai dus la colonia de muncă forţată Grădina, ci la colonia din Stoeneşti, pe care o declaraseră colonie de tifici, pentru toate celelalte colonii din regiune. Cazarea nu era mai bună ca la Grădina şi Salcia, ba chiar mai proastă. Erau câteva saivane de oi şi de vite cu pereţi şi acoperiş din stuf, pe un loc mocirlos, încât şi în interior înotai în acelaşi noroi. Vântul bătea şuierând printre trestii, iar şoarecii şi şobolanii erau la ei acasă, ieşeau încârduri din subsol fără teamă de nimic. Din când în […]

La spitalul din Constanţa

Îndată ce am ajuns la spitalul din Constanţa am intrat într-o atmosferă în care simţeam din nou valoarea demnităţii omeneşti. Doctorii şi surorile din spital ne-au tratat ca pe oameni, ca pe fiecare om în suferinţă ce-şi caută tămăduirea în spitale. La uşile camerelor noastre erau câte doi şi trei caralii, care ne supravegheau să nu putem pleca nicăieri, dar în acelaşi timp să nu poată intra nimeni decât doctorii şi ajutoarele lor. Timp de două săptămâni am avut un tratament medical excelent, doctorii au avut o comportare părinteasca, mâncarea era cea de dietă, dar foarte suculentă, luminile ferestrelor ne dădeau reconfortarea cuvenită.

La Grădina, colonie de muncă forțată

După o noapte şi o zi de plutit cu bacul, iată-ne ajunşi şi la colonia de muncă forţată de la Grădina, din Balta Brăilei. Ca pe nişte vite ce lăsasem un jug de la un car cu greutăţi, iată-ne împinşi în ţarcul altor grajduri pentru alte juguri. Această colonie era mai mare, cu multe saivane pline cu deţinuţi, despărţite unele de altele prin şanţuri şi garduri de sârmă, toate cazărmile înglodate în noroaie. Aici am întâlnit multe nume cunoscute de la Bucureşti şi din Ţară: profesori, scriitori, doctori, preoţi, ingineri, militari, studenţi, ţărani din toate provinciile. Aveau vârsta între optsprezece şi şaizeci şi cinci ani.

La închisoarea Jilava

În luna Mai 1960, când ultimele pregătiri au fost gata pentru transferul condamnaţilor la închisoarea din Jilava, când cei cu condamnări de peste 20 de ani au fost puşi în lanţuri la mâini şi la picioare, auzind cu câteva zile mai înainte bătăile de ciocan la niturile de la cătuşe, am fost scoşi din celule, şi după o aşteptare de două sau trei ore, într-o curte mare ni s-a dat hrana rece pentru câteva zile: o pâine veche şi uscată, o bucăţică de slănină râncedă, o felie de brânză sărată. Abia atunci am putut vedea mulţimea cea mare a celor condamnaţi la Bacău.

Arestarea și condamnarea

Am scris aceste amintiri nu când mă aflam în văpaia suferințelor din închisoare, nici după câțiva ani de la eliberare,ci după douăzeci și cinci de ani, când gândurile mele au fost eliberate de patima sentimentelor. Sunt gânduri curate, care înfățișează suferințele din închisoare în lumina adevărului, și la fel și pe făptuitori în cruda lor comportare. Și așa să ajungă ei înșiși să se condamne pentru cruntele torturi la care: au înrobit pe părinții, pe frații și pe surorile ce aparțineau aceleiași țări Românești; au umilit și înjosit pe cei ce au fost fruntea Neamului; au batjocorit credința creștină; au lovit și au călcat în picioare însăși valorile vieții pe baza […]