vezi galerie foto (5 foto)
Pr. Vasile Vasilache
  • 28 Ianuarie 1909
  • Roșiești, Vaslui
  • monah
  • 5 ani
  • Bacău, Jilava, Luciu-Giurgeni, Grădina, Stoienești, Gherla
  • 06 Ianuarie 2003
    • De la Antim la Pocrov - mărturii și mărturisiri -
    • Another Wold. Memories from Communist Prisons
    • Pentru ce suntem ortodocși
    • Întreita iubire: de Dumnezeu, Biserică și Neam
    • Bobâlna și Bobâlnenii - Jurnal Parohial
    • Sub acoperământul veșnicie
    • Reînvieri spirituale

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Apreciem târziu valoarea unui dar pe care Dumnezeu ni-l face chiar și o dată în viață, prin miracolul care poate fi apropierea de un om deosebit, o personalitate de care apoi ne aducem aminte cu drag, ne umple sufletul de bucurie și de multe ori ne influențează gândurile în bine.

În adolescență, prin 1958, cu încă doi colegi de școală, în preumblările noastre din vară prin munți, am ajuns, în mod neașteptat, într-un loc de o frumusețe rară, la schitul Pocrov. În fața noastră a apărut o poiană parcă fermecată, care avea în mijlocul ei o bisericuță și câteva căsuțe pitorești.

Ne-am apropiat cu sfială și-n liniște, de parcă ne temeam să nu tulburăm miracolul primei impresii.

Am trecut printr-o poartă înaltă și o inscripție ne anunța că suntem bineveniți în casa Domnului, iar la fântână o altă inscripție: "Coboară în adâncul sufletului tău gălețile credinței, pentru a bea și Apa cea Vie". Pe aleea cu flori, care ne zâmbeau prietenoase, era scris: "Nu ne rupeți, lăsați-ne să împodobim grădina Maicii Domnului".

Toate în jurul nostru, erau însuflețite de o aureolă magică și toate păreau că au un mesaj special pentru noi. Nu mai eram niște turiști indiferenți și vorbăreți, devenisem sfioși, atenți pe unde călcam, de parcă intrasem într-un altar și mulți ochi ne priveau.

Stăteam pe băncile de la fântână, în starea aceia de uluială, când de noi s-a apropiat un călugăr tânăr și înalt, care ne-a zâmbit cu blândețe: "Bine-ați venit la noi!". Ne-am ridicat: "Sărutmâna, părinte!"

Părintele ne-a tratat ca pe niște frați mai mici, pe care-i știa de când lumea și privirea lui și modul cum ne vorbea ne-a încălzit inima și ne-a impresionat.

Devenisem niște persoane importante, pentru că simțeam că acest călugăr, prin ce ne spunea, era deasupra profesorilor noștri și în același timp, el putea să fie atât de apropiat de noi. Ne-a hrănit, ne-a arătat camera în care vom dormi. Era o cameră curată cu un ușor miros de busuioc, care avea inscripția "Fie-vă îngerii aproape", iar pe pereți erau icoane dar și fotografii în care i-am recunoscut pe Vlahuță, Topârceanu, Hoga și Sadoveanu. Părintele ne-a spus că în această cameră mai dormiseră și Ionel Teodoreanu, poetul Mihail Codreanu, George Lesnea și mulți alții. Pentru fiecare din aceștia avea câte ceva frumos de spus. După slujba de seară, la care am participat și noi cu evlavie, părintele a venit în camera noastră și ne-a fascinat nu numai cu cunoștințele sale de istorie și literatură, ci mai ales cu modul creștin, nou pentru noi, în a explica trecutul și chiar prezentul țării noastre.

Și a doua zi a mai fost o zi de lumină, împreună cu el.

La plecare, ne-a condus în poiană și ne-a făcut cu mâna, până-am intrat în pădure. Deși despărțirea m-a indispus, nici pe departe nu mi-a trecut prin cap că nu-l voi mai vedea pe acel călugăr, despre care aveam să aflu mai târziu, că era preot dr. Vasile Vasilachi. Următoarea vară m-am dus să-l revăd. Simțeam că am multe să-i spun și el sigur ar fi avut pentru mine cele mai limpezi răspunsuri. Nu l-am mai găsit și nimeni nu voia să-mi spună unde-i.

Cu greu, ferit și în șoaptă, un călugăr mi-a spus că-i arestat, pentru că a scris niște cărți anticomuniste, în care lua atitudine împotriva colectivizării agriculturii. Mi-am adus aminte de vorbele lui, spuse cu un an în urmă: ”Fără proprietate, omul se transformă într-o viețuitoare lipsită de demnitate”.

Și-au trecut mulți, parcă prea mulți ani.

Pocrovul este acum pentru mine o mare decepție și am re-înțeles că ”Omul sfințește locul”. Căsuța în care am dormit a ars, toate-s neîngrijite. M-am bucurat totuși să găsesc acolo cărți scrise de el, printre care și ”De la Antim la Pocrov” și înregistrările necroloagelor la moartea sa. Am realizat ce mare om a fost.

(Mihai Diaconu - Revista Rost, anul VIII,  nr. 83-84, pp. 33-34)

Comments   
  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#1 Rodica Teodora » 18-06-2014 01:59

Fără credinţă în Dumnezeu nu poţi să te gîndeşti la binele celorlalţi şi nici nu poţi să-l faci. La comunişti şi securişti nu există Dumnezeu. Legile tării de ei sunt făcute. Cine a falimentat totul agricultură, industrie? De ce au plecat oamenii în străinătate? Adevăratele elite din țară au fost distruse. Experimentul Pitești, Aiud etc. Un alt Brâncoveanu nu se va mai naște. Acum sfinții închisorilor trebuie să se roage pentru noi ca să ne revenim. Dar asta numai cînd acesti comuniști și securiști vor crede în Dumnezeu și se vor pocăi și își vor cere iertare lui Dumnezeu pentru faptele comise.

Rodica Teodora

Rodica Teodora

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii