vezi galerie foto (10 foto)
Vasile Voiculescu
  • 13 Octombrie 1884
  • Pârscov, Buzău
  • medic
  • 4 ani
  • Jilava, Aiud
  • 26 Aprilie 1963
    • Vasile Voiculescu în amintirea contemporanilor
    • Vasile Voiculescu comentat de Ion Rotaru
    • Detenția și sfârșitul lui Vasile Voiculescu. Documente revelatorii
    • Vasile Voiculescu. Scriitorul martir și Rugul Aprins
    • Portret al poetului Vasile Voiculescu
    • Monografia unui isihast. V. Voiculescu - mit şi religie
    • V. Voiculescu şi contemporanii lui
    • Vasile Voiculescu. Monografie, antologie comentată, receptare critică
    • Adevărata călătorie a lui Zahei. Vasile Voiculescu și taina rugului aprins
    • Poeme cu îngeri
    • Viața lui Vasile Voiculescu
    • Vasile Voiculescu - monografie literară
    • Vasile Voiculescu, portretul unui cărturar creştin
    • În grădina Ghetsemani. Antologie de poezie mistică
    • Ultimele sonete ale lui Shakespeare. Traducere imaginară
    • Zahei Orbul
    • Iubire magică
    • Poezii
    • V. Voiculescu. Mărturii și documente. La semicentenarul morții marelui scriitor - 2013
    • Viața și opera lui Vasile Voiculescu
    • Vasile Voiculescu - medicul prozator
    • Vasile Voiculescu şi riscurile experienţei mistice

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

- Stimate dle Vasile Boroneaț, când l-ați întâlnit pe Vasile Voiculescu în închisoare și în ce împrejurări?

- În luna februarie a anului 1961 m-am îmbolnăvit de o formă gravă de reumatism poliarticular și după un lung șir de pătimiri am fost internat în micul spital al închisorii. Eram istovit de puteri, iar în salon era liniște. La scurt timp, probabil în urma injecțiilor administrate, am adormit pe patul pe care mă așezaseră. După o vreme, când m-am trezit fără să mă pot mișca, am rotit doar ochii prin încăpere încercând să mă familiarizez cu încăperea.

Am zărit atunci într-un pat din colțul salonului, un bătrân cu părul alb, purtând parcă o aură de sfânt. Din atitudinea și figura lui iradiau liniște și blândețe. Acesta a fost momentul întâlnirii mele cu cea mai scumpă și dragă persoană din câte am cunoscut în cei zece ani de închisoare - Poetul Vasile Voiculescu.

Am resimțit dintr-o dată o mare atracție pentru el. Simțămintele au fost reciproce pentru că spre seară l-am auzit întrebând: ”Cine e tânărul care a fost adus la noi? Ajutați-mă să ajung până la el”.

În scurt timp s-a așezat pe marginea patului adus de câțiva frați de suferință, printre ei și Jidveanu. M-a întrebat cu blândețe cine sunt și de unde vin. Abia ținându-mi respirația de durere i-am răspuns, apoi am schimbat câteva vorbe, după care a plecat bucuros spunându-mi că deși se simte neputincios o să mai vină la patul meu. La o săptămână după ce m-am împiciorogat i-am întors vizita. Ne împrietenisem. Era un mare visător, îi plăcea să povestească întâmplări plăcute din viața lui și a familiei sale.

Cred că a doua oară când a venit la patul meu mi-a mărturisit că a avut un vis ciudat: se făcea că din pâlnia gramofonului pe care-l avea acasă - donație a reginei Maria, din vremea când era medic la Domenii - o voce i-a spus ”mergi la tânărul Vasile care a venit în salon și vorbește cu el”. M-a întrebat ”tu crezi în vise? Eu cred”. Răspunsul fiind cel așteptat. Niciodată nu ne-am povestit cum am ajuns în închisoare. Discuțiile cu el erau parcă o continuare a unui dialog de suflet, numai de noi doi cunoscut. Comunicam unul cu altul din priviri cu toată ființa.

- Cum se purta cu ceilalți bolnavi?

- Era impresionantă purtarea lui față de toți cei din jur. Se hrănea parcă din Duh Sfânt și era un creștin desăvârșit. Nu-l interesa prea mult hrana împărțind-o cu ceilalți. Se crease în jurul lui un cerc de profitori care uneori îi luau mâncarea fără ca măcar să-l întrebe. Într-o zi un bolnav, deși operat, s-a repezit să-i ia mâncarea pe care i-o aduseseră deținuții de drept comun. Răspunsul lui la riposta colegilor a fost ”Lăsați-l, și el este creatura lui Dumnezeu și dacă s-a repezit s-o ia, înseamnă că el are nevoie mai mare decât mine de această mâncare”. Cuvintele lui mi-au rămas pentru totdeauna în memorie. Era sumumul de sublimare a ființei umane!

- Ați cunoscut și alte personalități în acea perioadă?

- Tot în spital am cunoscut încă trei mari personalități: Dr-ul Aurel Marin, medic deținut, prozatorul Constantin Gane, autorul celebrei cărți Trecute vieți de doamne și domnițe, și Ion Jidveanu.

Dintre toți comunicarea mea cu Vasile Voiculescu a fost una specială. În cele trei săptămâni cât am stat împreună, îi cunoșteam familia, casa și prietenii apropiați. În surdină îmi recita Sonetele care în rostirea lui aveau o muzicalitate divină.

- Cum v-ați despărțit de bunul d-voastră prieten?

Într-una din zile ușa s-a deschis și mi s-a spus să-mi fac bagajul. Nu de aceasta îmi părea rău, ci de faptul că mă despărțeam de un prieten scump cu care eram aproape sigur că nu mă voi mai întâlni. Ne-am îmbrățișat la despărțire, cu lacrimi în ochi, promițându-ne că după eliberare ne vom reîntâlni. Nu ne-am putut ține de cuvânt. Nu sunt vremurile și destinele sub om, ci omul sub vremuri și destine. Eu însă, îl simt și acum ca pe un mare prieten.

(Mărturia lui Vasile Boroneaț în dialog cu Sabina Măduța - Vasile Voiculescu. Scriitorul martir și Rugul Aprins, Vol. I, ediție îngrijită de Sabina Măduța, Editura Florile Dalbe, București, 2001, pp. 28-30)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii