vezi galerie foto (10 foto)
Vasile Voiculescu
  • 13 Octombrie 1884
  • Pârscov, Buzău
  • medic
  • 4 ani
  • Jilava, Aiud
  • 26 Aprilie 1963
    • Vasile Voiculescu în amintirea contemporanilor
    • Vasile Voiculescu comentat de Ion Rotaru
    • Detenția și sfârșitul lui Vasile Voiculescu. Documente revelatorii
    • Vasile Voiculescu. Scriitorul martir și Rugul Aprins
    • Portret al poetului Vasile Voiculescu
    • Monografia unui isihast. V. Voiculescu - mit şi religie
    • V. Voiculescu şi contemporanii lui
    • Vasile Voiculescu. Monografie, antologie comentată, receptare critică
    • Adevărata călătorie a lui Zahei. Vasile Voiculescu și taina rugului aprins
    • Poeme cu îngeri
    • Viața lui Vasile Voiculescu
    • Vasile Voiculescu - monografie literară
    • Vasile Voiculescu, portretul unui cărturar creştin
    • În grădina Ghetsemani. Antologie de poezie mistică
    • Ultimele sonete ale lui Shakespeare. Traducere imaginară
    • Zahei Orbul
    • Iubire magică
    • Poezii
    • V. Voiculescu. Mărturii și documente. La semicentenarul morții marelui scriitor - 2013
    • Viața și opera lui Vasile Voiculescu
    • Vasile Voiculescu - medicul prozator
    • Vasile Voiculescu şi riscurile experienţei mistice

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

- Stimate domnule Aristide Dobre, cum sună un vechi proverb, mai bine mai târziu decât niciodată. Sunt peste treizeci de ani de când purtați povara unui mesaj sfânt. Piedici de tot felul v-au oprit până acum să-l transmiteți. Iată-mă, gata să fiu mesagera dumneavoastră.

 Împrejurările în care mi-a fost încredințat mesajul sunt dramatice, ele nu țin doar de drama câtorva oameni ci de drama unei țări întregi. În 1958, pe când eram la Rafinăria Câmpina, am fost arestat pentru motive care azi par de-a dreptul ridicole. După cum vedeți din biletul de eliberare, am fost ”depus” în penitenciar de la 06.02.1958 la 01.02.1964, pentru ”uneltire”.

Șase ani de zile am fost purtat prin faimoasele locuri de detenție de la Aiud, Salcia, Insula Mare a Brăilei, Jilava ș.a.. După arestare am fost ținut timp de un an la penitenciarul din Ploiești. Cred că era pe 11 sau 12 februarie 1959 când am fost scos într-o noapte împreună cu alți deținuți în curtea închisorii. Ne-au împărțit în două grupe: sub 15 ani și peste. Celor peste 15 ani ne-au pus lanțuri la mâini și la picioare, după care ne-au dus la gară. Ne-au înghesuit într-un vagon care venea de la București deja plin cu deținuți. În vagonul tixit de trupuri, abia dac-am putut găsi un loc pe jos. Acolo, printre deținuții care veneau de la București, m-a impresionat figura de Crist a unui om mai vârstnic cu care am intrat în vorbă. Stătea pe banchetă și văzându-mă atât de chinuit mi-a oferit locul lui. Ne-am împrietenit în cele două zile și jumătate cât a durat drumul până la Aiud. Aveam să aflu mai târziu că omul acela plin de blândețe și bunătate era marele scriitor Vasile Voiculescu.

- Cum ați rezistat inumanelor condiții de transport?

- Aproape toți ne-am înbolnăvit. Frigul se mai atenua datorită căldurii și respirației noastre. Foamea ne-au mai potolit-o cu slănină și brânză dar au fost atât de sărate, încât a urmat o sete cumplită. Apa era insuficientă. Ajunși la Aiud ne așteaptă altă nenorocire. Nu știu de ce, milițienii ne grăbeau să coborâm din vagon. - ”Repede, repede!” zbierau la noi. Scara vagonului era foarte înaltă chiar și pentru un om fără lanțuri. Eram împinși din tren și cădeam ca sacii lângă linia ferată. A căzut și poetul Vasile Voiculescu, dar peste un altul, așa că s-a mai atenuat șocul loviturii. Ajunși în sfârșit pe coridorul de intrare în penitenciarul Aiud, țin minte că un preot și Vasile Voiculescu și-au făcut semnul crucii mulțumind lui Dumnezeu că am scăpat cu viață. Văzându-i, un caraliu l-a pălmuit pe preot iar pe Voiculescu l-a înjurat, spunând ”Vă rugați lui Dumnezeu să murim noi!?”. Poetul Voiculescu și cu mine ne-am propus să rămânem aproape, să fim împreună. Am avut noroc, ne-au repartizat în aceeași celulă, în celula 20. Douăzeci de oameni s-au repezit să-și aleagă paturile dar am reușit să rămânem în paturi apropiate.

- Cât timp ați stat împreună în celula 20?

- Patru luni de zile am avut privilegiul să fiu în preajma marelui scriitor Vasile Voiculescu, să mă împărtășesc din bunătatea și marea lui cultură. Niciodată n-am cunoscut un om mai cult ca Vasile Voiculescu.

- Vă amintiți domnule Dobre și de alte personalități cu care ați împărțit celula 20?

- Da. Printre cei veniți odată cu ”lotul” Voiculescu se afla și Sandu Tudor, profesorul Porsena, starețul Făgețeanu, inginerul Gheorghe Valentin și încă multe nume de care momentan nu-mi amintesc. Știu că Sandu Tudor și profesorul Porsena au murit în închisoare. Toți făceau parte din cercul ”Rugul Aprins”. Întrunirile lor aveau un caracter religios și patriotic totodată. După cum mi-a spus V. Voiculescu ”Rugul aprins” semnifica o trimitere la Rugul lui Moise, cu alte cuvinte se rugau lui Dumnezeu pentru salvarea poporului român de fiara roșie. De altfel și în închisoare se rugau, ne rugam toți lui Dumnezeu să scăpăm cu viață. Cel mai sobru și cel care se ruga mai mult era starețul Făgețeanu. Mai erau și unii care se enervau întrebând ”Ce atâta rugăciune?”. Răspunsul a venit prompt: ”Dacă ne-am ruga toți, cu credință ar sări în aer porțile închisorii!”

- Cum v-a apărut doctorul Voiculescu în cele patru luni, cât ați stat în aceeași celulă?

- Ca și în prima clipă când l-am întâlnit: blând, îndatoritor, liniștit și resemnat. Se ruga și el, dar nu cu voce tare, nu ostentativ. Mai mult bănuiam că se roagă, când îl vedeam într-o anumită atitudine. Cu mine se purta ca un adevărat părinte, eu având 44 de ani și el 74. Îl întrebam uneori - ”Domnule doctor, oare de ce trebuie să pătimiți la vârsta dumneavoastră?”

”Domnule Dobre, asta mi-a fost Crucea pe care trebuie să mi-o duc”, îmi răspundea. Îmi povestea despre familie, despre prieteni și se frământa mult pentru manuscrisele care îi fuseseră confiscate în noaptea arestării. Îmi amintesc că spunea de aproximativ 380 de manuscrise confiscate. ”Ultimele sonete” ocupau în inima lui un loc deosebit și mă bucur acum când știu că nu s-au pierdut, că au putut vedea lumina tiparului, dar din păcate prea târziu... Îi povesteam și eu despre copiii mei, Paul și Magdalena. Pentru fetiță mi-a făcut o poezie ca să-mi aline dorul de ea, dar n-o țin minte în întregime. Suna cam așa - ”Fetița mea cu păr bălai / Fetițo de n-ai fi străină prin străini / Ca floarea printre spini...”

- În ce împrejurări v-ați despărțit de marele dv. prieten V. Voiculescu?

- Prin luna aprilie s-a îmbolnăvit rău. Avea febră mare, nu mai mânca, nu mai putea vorbi bine. Am crezut că i se apropie sfârșitul, mai ales că a ținut să mă roage: Domnule Dobre, când vei ieși din pușcărie, te rog să mergi la familia mea din Str. Dr. Staicovici 34 și să le spui cum am murit iar nepoatei mele Daniela să-i dai o sărutare din partea mea. Am anunțat caraliul, l-am rugat să-i aducă un medic, să-i dea un medicament. Cred că au trecut câteva zile până când s-au îndurat să-l ducă la spital. N-a mai putut merge pe picioarele lui, l-au luat pe targă!

- După ce ați ieșit din închisoare, ați căutat familia Voiculescu?

- Cât timp am stat închis n-am mai știut nimic singur despre cele întâmplate, despre scriitorul V. Voiculescu. Se zvonea că ar fi murit. Eu am fost mutat la Insula Mare a Brăilei și prin alte locuri de tristă faimă. La eliberare m-am dus la adresa dată dar mi s-a spus că nu mai locuiește nimeni din familia Voiculescu acolo, nimeni nu m-a putut îndruma, sau n-a vrut să mă îndrume s-o găsesc pe micuța Daniela. M-am bucurat apoi că bunicul său, marele scriitor Vasile Voiculescu n-a murit în închisoare și că și-a mai văzut nepoata iubită. Poate că dorul de ea l-a ajutat să reziste, să nu moară în pușcărie. Eu însă vă rog să-i transmiteți și acest mesaj doamnei Daniela, pe care după atâția ani, n-o pot vedea altfel decât tot ca pe o fetiță a cărei imagine era mereu prezentă în inima marelui poet Vasile Voiculescu.

(Mărturia lui Aristide Dobre în dialog cu sabina Măduța - Vasile Voiculescu. Scriitorul martiri și Rugul Aprins, Vol. I, ediție îngrijită de Sabina Măduța, Editura Florile Dalbe, București, 2001, pp. 43-46)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii

Login cititori