Vasilică Turtureanu, omul cu ochi blânzi și buni, capabil să radieze bucurie după 16 ani de pușcărie sub două dictaturi

Printre cei strânși în jurul meu era și un tip foarte înalt și pleșuv, deși nu părea să fie prea în vârstă. Avea o față zâmbitoare și ochi blânzi și buni. Nu avea vestonul de zeghe pe el, ci o bundiță dintr-o urmă de cojoc și sub bundiță purta un pulovăr care se vedea că fusese lucrat din resturi deșirate din alte obiecte de îmbrăcăminte împletite și despre care am aflat mai târziu că avea aceeași istorie cu a pulovărului primit de mine de la Anagnostu, doar că al meu avea alt model și era confecționat în două culori, provenite de la două pulovere vechi, deșirate, pe când la cel pe care îl purta noul meu coleg, contribuiseră cu siguranță mai multe pulovere.

– Eu sunt Vasilică, Turtureanu, a zis cel înalt și pleșuv, întinzându-mi mâna. Când am fost arestat aveam și eu vârsta ta.

Imediat am încercat să refac timpul și să îl pun de acord cu vârsta pe care o avea el atunci și nu reușeam. Ar fi trebuit să știu ce vârstă avea. Vasilică, a intuit dilema în care mă pusese și m-a lămurit.

Sunt în închisoare din februarie 1941, după rebeliunea Legionară din ianuarie 1941 și aici mai am doi colegi care sunt și ei în închisoare de atunci.

Am rămas uluit. 16 ani de detenție! Cât de puține știam din ce se petrecuse și din ce se petrecea în țara mea și cât de puțină istorie ne fusese predată în școli! Nici părinții nu ne spuneau mai multe. De frică nu ne spuneau. Era pentru prima dată când aflam că în țara mea erau deținuți politici transferați de la un sistem politic la altul. Unde eram eu și unde și când se întâmplaseră toate cele pe care începeam să le aflu? Până atunci, aveam convingerea că toți cei care se aflau prin închisori, încercaseră să dărâme cel puțin câte o cărămidă de la temelia comunismului instalat în țară fără vrerea poporului. Dar ei, Vasilică și ceilalți doi, pentru ce erau în închisoare? Cine îi arestase, cine îi condamnase și de ce mai erau în închisori? Fuseseră arestați și condamnați în 1941, înaintea începerii războiului, în urma rebeliunii legionare din ianuarie, dar regimul Antonescu, nu mai era!!! Însuși Antonescu, fusese condamnat și executat. De ce îi menținuseră comuniștii în închisoare pe cei condamnați sub regimul Antonescu și ce vini atât de mari avuseseră, că erau la fel de vinovați în două sisteme absolut incompatibile între ele? Am aflat târziu că Vasilică Turtureanu, avusese doar vina de a fi fost șeful Frățiilor de Cruce pe Bucovina. Fusese singura crimă pe care o săvârșise și pentru care, sub regimul Antonescu, fusese arestat și condamnat la 25 de ani de închisoare și avea la data întâlnirii mele cu el, 16 ani de detenție executați. Aproape că nu puteam să cred. Constatam că nu numai comuniștii își condamnau și copiii și că asemenea crime mai avuseseră loc în țara noastră. Și atunci, eu ce vroisem? Visasem la valori ale unui trecut pe care nu îl cunoscusem și constatam că avusese puncte comune cu sistemul pe care eu îl doream înlăturat. […]

Nici Vasilică Turtureanu, nu prinsese mierea sărutului și nu mirosise aroma sânului crud, dar trăise din plin realitatea a două dictaturi. […]

Atenția mea era însă îndreptată în mod special asupra lui Vasilică Turtureanu. Nu reușeam să deslușesc de unde și cum reușise el, în cei 16 ani de detenție, să păstreze, să afișeze și să împartă cu generozitate un zâmbet cu care părea că se născuse și cum rezistase, în cei 16 ani, să își păstreze mintea limpede și sănătatea cât de cât întreagă. Atunci făceam fel de fel de scenarii și fără să îl întreb, deși aș fi putut să o fac, îmi imaginam chinurile pe care le suportase și le comparam cu cele prin care și eu trecusem, dar pe care le multiplicam însutit, pentru că le raportam la anii de detenție pe care îi făcuse. Gândul mă cutremura, dar mă și întărea, pentru că îmi da certitudinea că și eu aveam să rezist în toți anii pe care îi aveam de suferit. Nu îmi imaginam atunci prin ce aveam să trec și nici de câte ori aveam să mă aflu la limita dintre viață și moarte. […]

(Paul Andreescu – Culorile suferinței, Vol. II, Editura Stef, Iași, 2013, pp. 180-181, 192)