”Şi venea dinspre el atâta căldură şi bunătate…”

Contează puţin cum au trecut cei 31 de ani ai mei pe care îi trăisem până în 2010 când Dumnezeu a ales să îmi întindă o mână ducându-mi paşii în Mănăstirea Prislop la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Eram în concediu de odihnă şi, ajungând în zona Hunedoara, mi-am amintit că auzisem pe undeva, nu mai ştiu nici unde, nici ce, despre Părintele Arsenie. Ziua în care am îngenuncheat pentru prima dată lângă crucea sa a fost prima zi din restul vieţii mele: a început în clipa aceea o schimbare profundă în interiorul meu, am lăsat acolo toată oboseala pe care o adunasem, mă întorsesem ACASĂ…

…şi-am venit la Bucureşti… Cu o sete teribilă de a afla cine a fost Părintele Arsenie! Am început să citesc tot ce se putea citi despre el, mai ales mărturiile şi să mă întorc, din ce în ce mai des, aproape lună de lună, ACASĂ, la Prislop… Mă întrebam cât de binecuvântaţi trebuie să se fi simţit oamenii care au avut ocazia să îl întâlnească pe Părintele Arsenie Boca cât timp era în viaţă! Şi, într-o zi, o pagină dintr-o carte mi-a mărturisit despre Părintele Crăciun care slujise împreună cu Părintele atât de drag sufletului meu. A încolţit în mine ideea de a merge să îl caut pe acest preot, să îi spun cât sunt de fericit pentru el, pentru darul pe care Dumnezeu i l-a rânduit, să îl cunoască pe Sfântul Ardealului. Astfel am plecat spre Prislop, cu teamă că poate şi Părintele Crăciun a plecat la Domnul. Dar mare mi-a fost bucuria când am aflat la mănăstire că Părintele Opre e încă acolo, la Cinciș. Acum mă stăpânea altă emoţie, că poate vârsta şi sănătatea nu o să îi permită să mă primească… Dar măcar puteam să merg până la poarta dumnealui, chiar dacă avea să rămână închisă…

Localnicii m-au îndrumat cu drag spre locuinţa preotului. Emoţia mă gâtuia, am strigat cu nădejde dar şi cu îndoială că mi se va da mie asemenea Dar, să îl întâlnesc pe El. A deschis poarta Doamna Preoteasă, ne-a întrebat cine suntem, de unde venim şi ce dorim. Am rugat-o să ne ierte îndrăzneala că venim de la 500 km depărtare să ne închinăm la Prislop şi, dacă este cu putinţă, să sărutăm dreapta Părintelui Crăciun. Ne-a poftit în casă, Părintele era în pat , deja sănătatea sa era precară. Noi nu am dorit să deranjăm şi am rugat-o pe Doamna Preoteasă să nu se supere dar poate e mai bine să plecăm… Nu, nu, Părintele se îmbraca deja, să vină să ne vorbească! Doamne, ce emoţii! Şi apare agale, uşor adus de spate, în reverenda şi cu epitrahil, un sfânt viu! Doamne, o clipă am putut să îl privesc apoi privirea mi-a căzut în jos, sub povara părerii de rău pentru toate păcatele mele… Şi venea dinspre el atâta căldură şi bunătate încât nu am mai ştiut ce să spun. M-a încurajat spunându-mi că el e Crăciun chiar şi în ziua de Paşti! Am zâmbit şi l-a întrebarea de ce îl căutam am răspuns că aş vrea să îmi dea o binecuvântare el, cel care a fost binecuvântat la rândul lui să respire aceelași aer cu Părintele Arsenie Boca. Şi mi-a spus că şi acum e încă acelaşi aer la Mormânt. I-am povestit cum ne-am rugat la Prislop să ne ajute Sfântul, să ne luăm şi noi o casă cât de mică, să nu ne mai dea nimeni afară (stăteam în chirie) şi, după un vis în care Părintele Arsenie mi-a spus să am răbdare că se rezolvă, am primit în cel mai nesperat mod cu putinţă o donaţie de 65.000 euro iar pe 11 aprilie, de Sfântul Calinic, am semnat actele pentru un apartament. Ridică Părintele Crăciun un deget spre mine: „atunci Sfântul Calinic e de vină!”. Am râs atunci cu toţii şi ne-a spus că şi gluma îşi are rostul ei dacă e „de post”. Şi-a zis, acum să ne rugăm: ne-am aşezat în genunchi şi ne-am rugat cum poate nu o mai făcusem niciodată până atunci… Apoi Părintele Crăciun ne-a binecuvântat şi ne-a întins dreapta sa: am prins-o cu amândouă mâinile ca pe un odor de mare preţ, cu grijă, ca pe un fulg, am simţit căldura şi mi-am odihnit pentru o clipă buzele pe ea, mulţumind deja Domnului şi Părintelui Arsenie că au îngăduit, respectiv mijlocit, întâlnirea asta.

Am plecat spre Bucureşti cu sufletele atât de pline gândindu-ne deja să ne întoarcem la Prislop şi la Cinciș. Urma iarna şi maşina noastră nu ne permitea drumuri lungi pe zăpadă însă în primăvară, de Sfintele Paşti, am plecat spre cei doi Părinţi de care ne era atât de dor. Cu drag am aşteptat Lumina Învierii lângă mormântul Părintelui Arsenie urmând ca, a doua zi, să mergem la Cinciș. Am urcat cu nerăbdare spre casă Părintelui Crăciun şi am aflat, pe drum, cu enormă tristeţe, că, deja cei doi Părinţi slujeau iar împreună, dar în Ceruri. Așa că am mers direct la biserică, la mormântul Părintelui Opre. Ne durea să fim aici fără el dar nădăjduiam să mijlocească pentru noi, de acum, la Dumnezeu.

Următoarea dată când ne-am întors la Cinciș am îndrăznit să batem iar la acea poartă care ni se deschisese cu atâta drag în urmă cu un an. Ne-a primit Doamna Preoteasă Anișoara, ne-a spus să nu uităm că de azi avem o mamă la Cinciș şi ne-a picurat în inimi amintiri cu Părintele Crăciun şi sfaturi de la Părintele Arsenie a cărui ucenica a fost.

Mereu ai fost
Şi blând şi bun
Cu inima plină de har
Noi Te vom chema mereu
Al nost părinte bun Crăciun

Mult şi greu ai suferit
Cu har mult Tu Te-ai smerit
Noi să învăţăm ceva
Pe urmele de-om umbla
Unui părinte blând şi bun
Care şi-n ziua de Paşte
Se va numi tot Crăciun

Ne citeai şi ne învăţai
Sfinte Liturghii făceai
Pentru lume te rugai
Pe Fecioară o slăveai
Pentru lumea cu păcat
Te rugai neîncetat

Cu harul duhovnicesc
Slujeai Domnului ceresc
Părinte frumos şi bun
Care Te numeşti Crăciun

Acum Te rugăm pe Tine
Solitor al nost să fii
Către bunul Dumnezeu
Să-i ajuţi pe ai Tăi fii
Care la mormântul tău
Îţi aduc cuvinte vii

Cu a Ta sfântă trezvie
Şi cu Sfânta Liturghie
Tu ne mai ţii pe pământ
Părintele nostru sfânt

Un dor mai am
Un dor nebun
Aş vrea ca în miez de noapte
Poate-n noaptea de Crăciun
Cu drag să mă rog la tine
Părintele meu Crăciun

Atunci când sunt rătăcit
Când de multe-s ispitit
Cu ruga evlavioasă
Răutăţi din lumea noastră
Să rog pentru tot ce-i bun
Pe Părintele Crăciun

Răutăţi ne năpădesc
Ispite mari ne lovesc
Ochii ni se umezesc
Sufletul greu şi uscat
De mult nu ne-am mai rugat
Că, doar omul când e bine
Uită să se mai închine

Dar Tu Părintele nostru
Locuieşti lângă un Astru (PĂRINTELE ARSENIE BOCA)
Cu îngerii veseleşti
De spaime Tu ne fereşti
Şi rânduieşti doar ce e bun
Părintele nost Crăciun

Iar de dorul ce ziceam
Dor nebun cum îl numeam
Cum ca-n noaptea de Crăciun
Să vin la mormântul Tău
Părintele meu cel bun

Eu atât m-am priceput
Mulţumire să-ţi aduc
Să-mi ajute Dumnezeu
Să Te pot ruga mereu
Şi la crucea Ta să spun
Mulţumesc Tată Crăciun

(Daniel Glonţ – Mărturie oferită via mail,  în data de 05.02.2014)