Venirea lui Wurmbrand la Târgu-Ocna
O alta figura cu totul aparte – de data aceasta nu prin sfintenie, ci prin tragism – între detinutii penitenciarului – sanatoriu Targu-Ocna a fost pastorul evreu Richard Wurmbrand.
Intr-o buna zi s-a anuntat la închisoare sosirea unei dube noi. Inca de la poarta penitenciarului se auzeau tipete ca de pasare ranita, care ne înfiorau si ne întrebam: ce poate fi?
In fine, convoiul jalnic si-a facut aparitia: doi detinuti rupti, prapaditi, impleticindu-se, tarându-si greu zdrentele si ciolanele, unul întins pe targa, iar altul sustinut pe umerii a doi barbati. Acesta din urma tipa ca din gura de sarpe. Era un barbat înalt, blond, cu profil frumos, semitic: evreul Wurmbrand.
Purta un costum albastru de stofa, care de sus si pana jos era murdar si infectat de puroiul ce curgea din ganglionii de la gat. Camasa alba putrezise, asemenea si hainele. Era nebarbierit si plin de mizerie pe cap. Fata si mainile erau scorojite de un amestec de tegument, puroi, sange si murdarie. Avea – cum vom afla în scurt timp – caverne în ambii plamani, abcese reci în omoplati si coaste, care si acelea puroiau. Cum facea un pas, se misca o coasta rupta ori un sold bolnav, si omul tipa înfricosator. Am deslusit printre strigate: „Iisuse, Iisuse!”.
Când a intrat pe poarta tarcului nostru, B. l-a recunoscut si a zis:
– Bine ai venit, trimisul Domnului!
La care el a raspuns:
– Iata ca ma întampina un înger al lui Dumnezeu! Laudat să fie!
– In veci! Amin!
Omul acesta venea de la beciul al doilea al Securitatii, unde fusese tinut doi ani izolat. Când s-a considerat ca va muri, a fost trimis spre înmormantare „umanitara” în sanatoriul Targu-Ocna.
Vazând starea grava în care se gasea, am intervenit să se evacueze o rezerva si l-am dus acolo. La început s-a mutat cu el B. pentru a-l îngriji, apoi am venit eu, căci oboseala era epuizanta. Wurmbrand nu credea ca va mai trai. Desi era îngrozit si crispat, totusi i-a zis lui B.:
– Du-ma în curte, să vestesc legionarilor pe Domnul!
– Dragul meu, i-a raspuns B., te cunosc bine si-ti stiu râvna, dar ai rabdare sa-i cunosti pe acesti oameni, si apoi vei întelege ce ai de facut.
– Adica?
– Aici se traieste o viata crestina de cea mai autentica valoare. Vei vedea si te vei convinge!
– Bine, atunci vreau sa-i cunosc!
– Ai rabdare. Maine te vom duce sa-ti facem o radioscopie. Te vei întalni cu un om a carui viata ne este pilda multora dintre noi.
Wurmbrand a cazut pe gânduri. Era nerabdator. Chinurile fizice ii dadeau si o stare de agitatie sufleteasca si cerebrala. Tipa necontenit.
In seara aceea, A. a luat initiativa unei colecte de haine pentru a-l primeni pe Wurmbrand:
– Mai neamule, mai fartate, ma, care ai ceva de dat, vino la nenea! E o ocazie unica! Dai, neica, pentru un jidan!
Vesel si glumet, si-a început treaba, dar cu toata discretia, ca să nu se afle ca „ajutorul legionar” functioneaza si pentru evrei. S-au strans de toate: un costum de haine, camasi, ciorapi subtiri de lana, lenjerie si doua pulovere de lana.
– Este suficient unul! Tu deci sa-l iei înapoi pe al tau!
– Ba tu sa-l iei pe al tau, căci eu ma eliberez peste sase luni!
– Lasa-te, ma, cu gluma! Dupa cinci ani de ocna urmeaza altii, nenumarati, de munca obligatorie. Asa ca eu dau, întrucat am doua pulovere.
– Ai tu doua pulovere, dar ai si doua caverne, plus douazeci de ani de munca silnica!
– Tu întotdeauna o iei înainte ca baba în car! Cum e ceva de dat, cum e ceva de facut, tu ai si sarit ars. Dar mai potoleste-te, ca-ti vad sufletul iesind pe gura!
– Ba eu dau!
– Ba eu dau!
Mai în gluma, mai în serios, desi se iubeau mult, prietenii se ciocneau pentru masura daruirii lor.
– I le vom da pe amândoua! am conchis eu.
Si asa s-a facut. Iar darul din dar se face si acel pulover în plus a încalzit oasele obosite ale multora, căci daruit a fost altora, la rândul lui, de Wurmbrand.
(Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă)