Viața preotului martir Nicolae Cărmănuș

Preambul

Pentru a-i înțelege destinul preotului Nicolae Cărmănuș trebuie sa încercăm sa-i descifram crezurile, năzuințele si rostul pe care-l avea in viziunea sa misiunea de preot. Acest rost, credem noi, se relevă într-un articol din presa vremii, articol nesemnat, scriere, credem noi, datorită limbajului, conținutului, referirii la faptul că provine din cercurile preoțimii îi aparține: „Chemarea preotului este cea mai multilaterală. El nu este un simplu slujbaș, a cărei activitate se cântărește cu un nume oarecare de acte de hârtie. El este un îndrumător. Ca părinte sufletesc al poporului său; el nu este numai cititor de slujbe sfinte, ci este si trebuie sa fie adevăratul cârmaciu al păstoriților pe toate terenurile vieții, morale, religioase , cultural, economice, sociale, etc. …Biserica nu țintește numai fericirea viitoare, ci în scopul ajungerii acestei ținte ea propăvădueşte, desăvârșirea, adedă Împărăția lui Dumnezeu aici pe pământ. Nu există un teren al vieții, de la care s-ar putea eschiva preotul, în chemare pe care o are pentru poporul său… Adevărații, și în foarte multe cazuri singurii, îndrumători ai poporului satelor noastre sunt preoții si învățătorii. Ceilalți cărturari își apleacă urechea la nevoile poporului în cele mai multe cazuri, numai când au nevoie de el… Se mai poate întâmpla ca din cauza absenței preotului de la datorie, un oarecare nădrăgar neisprăvit să învenineze sufletul ţărănimei noastre cu tot felul de năzbâtii si imposibilități.. poporul se buimăcește.. în cele mai multe cazuri poate apuca pe alături.. Și atunci pentru ce să-și lase preotul turma să fie otrăvită de orice nechemat? El este dator să împiedice astfel de nenorociri”^[1].

Viața, faptele

Nicolae Cărmănuș s-a născut la 1 Decembrie 1893, fiind singurul copil al lui Gheorghe si Versalia^[2], în localitatea Sălciva, județul Hunedoara, în prezent^[3]. A urmat școala primară în comuna natală, iar ulterior patru clase la Liceul “Avram Iancu” din Brad. Își desăvârșește educația, urmând cursurile Institutului Pedagogic-teologic din Arad, cursuri pe care le finalizează în anul 1914.

În timpul primei conflagrații mondiale „pentru ținuta mea națională, precum spunea în 1942, şi serviciile aduse armatei române, am fost închis in temnițele ungurești în 1916, la intrarea armatei române, timp de trei săptămâni”^[4]. Animat pentru cauza națională va participa la Marea Adunare de la Alba Iulie din 1 decembrie 1918, respectiv la încoronarea Regelui Ferdinand^[5]. În urma acestei atitudini, la 31 mai 1926 a fost decorat de regele României, Ferdinand, cu decorația Coroana României^[6]. După terminarea institutului, va fi timp de patru ani învățător^[7]. În această perioada o va cunoaște și se vă căsători cu Emilia Oncioiu, fiica preotului Ioan Oncioiu. Căsătoria religioasă va avea loc în Fundata, la data de 12/25 mai 1919 , nași fiindu-le Spânu Nicolae si Eugenia (nașa fiind sora Emiliei)^[8]. Soția avea ca antecesori pe preotul Ioan Pușcariu din Bran respectiv pe preotul Moise Ciurea, care a slujit în Fundata^[9], provenind din una din cele mai distinse familii preoțești din Ţara Bârsei^[10].

Emilia Oncioiu a fost prezentată lui Nicolae Cărmănuş , de profesorul de filologie și istorie Silviu Țeposu^[11], președinte al Despărțământului central din Sibiu al Astrei și vicepreședinte al Asociațiunii în perioada interbelică.

Ca o compensație, a unei vieți de angajare publică, plină de tumult şi de zbatere a avut o viață caldă, liniștită familială. Nu vor avea copii, însă în jurul familiei Cărmănuş vor gravita în diverse etape nepoții provenind de la surorile soției si soții acestora: Polixenia, Mircea, Marcel, Mihai. Se vor stabili legături puternice, practic de cvasifiliaţie,cu Mircea Enescu respectiv Mihai Enescu, cu acesta din urma în ultimii ani ai vieții părintelui^[12]. Pe Mircea Enescu, fiul lui Gheorghe si Maria Enescu îl vor creşte de copil si-l vor sprijini, sa se înscrie la Liceul Andrei Șaguna din Brașov, ulterior acesta urmând cursuri universitare în București. Mihai Enescu, cu aceeași filiație de sânge, va fi practic fiul lor, va locui împreună cu Emilia Cărmănuş, va avea grija de aceasta, întemeindu-şi familia în vatra familiei Cărmănuş.

La datele de 17/30 mai, și la 18/31 mai, Nicolae Cărmănuş a fost hirotonit diacon, respectiv preot, de către episcopul Ioan Papp de la Arad (locțiitorul de mitropolit al Ardelaului) pe seama parohiei Fundata^[13]. Va fi instalat în parohie de către Ilarion Puşcaru, născut în Sohodolul Branului, vicar al Arhiepiscopiei Sibiului^[14]. Odată instalat ca preot în Fundata, părintele, persoana efervescentă, cultă, plină de inițiativă se va implica total în viața comunității, încercând să o miște, să o adune, să o împingă înainte. A deținut o bibliotecă impresionantă, cu mii de volume. Această biblioteca ocupa doua camere din locuință, numărul volumelor fiind mai mare decât cele ce se vor găsi în biblioteca ce se va înființa în satul nostru, în anii puterii populare^[15]. În negura vremurilor ce vor veni, sub spaima acestora, aceea bibliotecă va dispare. Va avea credința că trebuie să fie adevăratul cârmaci al păstoriților, pe toate terenurile vieții, acest lucru fiind contestat uneori de aceștia, fapt ce a dus la polemici deloc cordiale, inclusiv în presa locală.

Preotul Nicolae Cărmănuş va fi cel care din 1923 și până la al doilea război mondial, va asigura funcționarea unui post pluviometric, în curtea locuinței sale. Observațiile sale, comunicate către Institutul Meteorologic din București, nu se reduceau la prezentarea unor date seci, înregistrate de aparate, fenomenele meteo fiind descrise plastic, prezentându-se consecințele acestora, cu intenţia amănunțită de observare, de contextualizare, toate aceste denotând prezenţa unui spirit viu al observatorului: „Peste noapte vijelie mare, care a dărâmat niște grajduri mari de vite și a răsturnat brazi; chiar și pluviometrul a zburat din stâlp la o depărtare de 5 m.. La 17 a fost ploaie torențială groaznică și o vijelie mare, apa a spălat semănăturile de pe deal, cartofi și ovăz, și le-a dus cu sine, apoi a bătut grindina de mărimea nucilor (fără exagerare) de albise pământul”^[16].

Se va implica activ, in chestiunea alimentarii cu apă a localității Fundata, a stabilit sursa de apă şi a făcut planul de aducțiune a apei, împreună cu niște ingineri de la Brașov, plan ce s-a finalizat însă, mult mai târziu, in zilele noastre^[17].

Va fi unul din artizanii unei rețele de drumuri ale localității , si va participa activ cu sprijinul autorităților de la acea vreme la realizarea moderna acestora, in ciuda opoziției proprietarilor de terenuri pe care treceau aceste drumuri. Arătam ca la acea vreme nu existau drumuri, legăturile satului fiind realizate prin poteci, aspect ce împiedica evident progresul. Întâmpinând o puternica opoziție, la cedarea părții din teren pe unde urma sa treacă drumurile, părintele practic, muta si tăia gradurile pe unde urma sa fi realizate drumurile. Referitor la acest aspect arăta „ Garduri am taiat si voi mai tăia. Am făcut drumuri largi ca sa vina aici oameni cuminți să ne dea educație şi sa ne lumineze^[18]. Cu eforturile sale susținute, inclusiv politice, s-a realizat drumul de la Roia pana la Bratu in perioada 1928-1932^[19].

Spirit progresist va introduce pe cheltuiala sa radioul in școală, montând si stâlpi pentru recepționarea optima a undelor radio^[20]. De asemenea este cel care va mulțumi printr-un discurs public Principesei Ileana pentru frumoasa inițiativa pentru popularizarea schiului prin formarea unor cursuri de schi cu copii si flăcai in satele Fundata si Sirnea cu ocazia primului eveniment sportiv ținut în Fundata de 23 februarie 1930^[21]. A sprijinit pe enoriașii săi in demersurile judiciare, pentru apărarea drepturilor lor. Fiind posesorul unei mașini de scris, a redactat cereri si i-a consiliat în aceste demersuri^[22]. A aparat efectiv in instanță, bătrânele din sat la judecătoria Brașov, învinuite pe motiv ca luau lemn ( însa doar uscaturi) din pădure^[23].

S-a obținut prin eforturile sale, ca unsprezece preotesele din zona Branului să primească pensie după decesul soților^[24]. Va face numeroase memorii către autoritățile de la acea vreme pentru obținerea: unor terenuri cu destinație de izlaz comunal, unor sume de bani pentru repararea scoli si pentru drumuri, de ajutor pentru biserica şi pentru edificarea unei case culturale^[25].

Casa lui va fi deschisă celor ce vizitau Munții Bucegi, sau împrejurimile, găzduind turiști, călători obosiți, soldați, ofițeri, fără deosebire de neam și religie…oferind-le adăpost^[26].

Se va implica puternic in problema educării copiilor. Va sprijini obținerea de fonduri pentru repararea scolii din Fundățica unde, va fi președintele comitetului acestei scoli^[27]. Va preda religia la școala din Fundata, iar in perioada războiului, datorita faptului ca unii dascăli era concentrați sau desfășurau activități legate de război, îi va substitui, predând următoarele materii: geografia, istoria, româna. Mai mult decât atât, sunt vii in memoria celor care au participat, pregătirea suplimentară pe care o realiza cu copii după școală, gratuit, la locuința sa , când circa 30 de copii, erau îndrumați pentru aprofundarea lecțiilor predate la școală de către părinte. Acest lucru se petrecea de doua ori pe săptămână, marțea si joia^[28]. Le va preda copiilor si lecții practice , învățându-i pe aceștia tehnica altoitului^[29].

In ceea ce privește activitatea de preot, va organiza cor bisericesc cu femei si fete din sat^[30], va extinde si va face ample reparații la cimitirul satului, va face lucrări de reparare vechii biserici^[31]. De asemenea împreună cu soția va dona faptic, terenul pe care se va ridica noua biserică^[32]. Va participa activ la ridicarea acesteia începând cu anul 1939, însă în urma unor neînțelegeri cu ctitorul acesteia, Moise Găvănescu, va fi pensionat de centrul eparhial de la Sibiu la 11 iunie 1942. Acest lucru se petrece si ca urmare a unor denunț privind activitatea legionară, făcut de ctitor^[33]. Va participa ca simplu credincios, la sfințirea noii biserici din 26 octombrie 1943, preot paroh al noii biserici fiind Ioan Giurgi^[34]. Nu va sluji niciodată in biserica noua^[35], si va reveni ca preot in iunie 1945, când va fi reintegrat la biserica veche^[36].

S-a implicat si pe plan local, in viața religioasă, fiind secretar al Cercului Religios al preoțimii din Branul de Sus^[37], si de asemenea secretar al Protopopiatului din Bran^[38].

Părintele Cărmănuş va fi un actor si in viața politica, fiind intre 1920-1921, membru al Partidului National Liberal^[39]. De asemenea potrivit unei note din ziarul Ardealul din 11 martie 1928 ,Poporul din comuna Bran – Fundata s-a reorganizat intrând cu mare însufleţire în Partidul Naţional Liberal mai mulţi fruntaşi – Sub prezidenţia preotului N. Cărmănuş – s-au înscris 35 membrii noi, alegându-şi vicepreşedinţi pe Al. Găvenea şi I. Ercuş. E speranţă ca în această comună să se facă mai multe înlesniri pe terenul bisericesc şi şcolar”^[40]. Referitor la acest aspect acesta va menționa ca nu face politica de partid; nici n-a profitat ceva de pe urma acesteia si ca s-a ocupat numai de gospodăria comunală^[41].

In anul 1936 are loc o întâlnire a părintelui cu doi lideri legionari, întâlnire care-l va aduce in preajma unei mișcări subversive, plina de cutezanță si de totalitate. Întâlnirea cu mișcarea legionara se realizează prin găzduirea lui Vasile Marin, Ion Moța, care mergeau spre Piatra Craiului si au înnoptat la locuința sa ca orice turist sau calator care nu ar fi avut unde sa se oprească^[42].

Vasile Marin era comandant legionar^[43], Ion Moța, era comandant al ordinului Bunei Vestiri , membru fondator al Legiunii Arhanghelului Mihail, înființată la Iași 24 iunie 1927^[44]. Acești doi lideri, vor deveni figuri mitice ale legiunii, prin moartea lor pe frontul războiului civil din Spania, la 13 ianuarie 1937 , la Majadahonda, lângă Madrid, in luptele cu trupelor comuniste^[45]. Implicarea în mișcarea legionară începe din anul 1937^[46], având ca punct de pornire acea întâlnire, moartea celor doi lideri, dar cu siguranța si împrejurările acelor vremuri, în care mișcările de înnoire radicală erau in plin avânt. La aceasta apropierea a contribuit si faptul, ca dincolo de radicalitatea ei mișcarea legionară si biserica ortodoxa împărtășeau același cod de valori in mare măsură^[47]. De altfel numind mișcarea legionara ca una „de mântuire”, liderul ei spiritual Nae Ionescu i-a îndemnat pe numeroșii slujitori ai altarului sa o urmeze^[48].

Implicarea in mișcare se va face in primul rând prin propagarea ideilor acestei mișcări, prin încercarea de a-i convinge pe enoriași de a adera la aceasta mișcare, Nicolae Cărmănuş considerându-se un doctrinar^[49]. Va fi şef de cuib și de garnizoană la Fundata, fiind unul din liderii legionarilor de la Bran si Moeciu^[50]. Datorita eforturilor sale se vor manifesta ca aderenți ai acestei mișcări, circa 57 de locuitori ai satului nostru în anul 1937^[51], organizați în șapte cuiburi^[52]. După uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu, la data de 30 noiembrie 1938, de către corpul de garda, in timpul transferului de la închisoarea Râmnicu-Sărat la închisoarea Jilava, preotul Nicolae Cărmănuş, va sfida regimul lui Carol al II-lea si-l va pomeni la fiecare slujbă, ducându-i coliva de pomenire^[53]. De altfel, autoritățile polițienești locale, considerau că, după interzicerea partidelor politice, acesta îsi mai continua activitatea legionara. În urma asasinării Primului Ministru Armand Călinescu de legionari, va fi ridicat Drept urmare părintele va trimis, cu începere din 12 noiembrie 1939, pentru un an in lagărul de Miercurea Ciuc, prin decizia ministrului de interne, in conformitate cu dispozițiile art.39 din Legea pentru apărarea ordinei de stat^[54]. Nicolae Cărmănuş va fi eliberat din lagăr la 18 aprilie 1940, Siguranța „ luând masuri ca in colaborare cu organele jandarmeriei sa fie ținut in strictă şi discretă supraveghere^[55]. In perioada guvernului legionar va fi primar^[56], iar după cum se spunea in adresa postului de jandarmi din Fundata către Legiunea de jandarmi Fundata „ nu a luat parte la rebeliunea din 21-13 ianuarie 1941 si nici comuna nu a părăsit-o în acest timp^[57]. Cu toate acestea, in septembrie 1941, jandarmeria îl va aresta, îl va ancheta si îi va percheziționa domiciliul, deoarece in luna august s-a întâlnit cu preotul Pungoci din comuna Dâmbovicioara, alt legionar, slujind un maslu la locuitorul Gheorghe Căciulă^[58]. La percheziție, i se găsise printre altele, o armă de vânătoare cu alice si pulbere, o pasiune ascunsa a părintelui^[59], un tablou cu Corneliu Zelea Codreanu si câteva broșuri legionare^[60]. Va fi condamnat la 14 octombrie 1941, prin Sentința nr.1215 a Curții Marțiale Brașov, la plata unei amenzi de 4000 lei pentru păstrarea de munițiune si 1000 lei pentru păstrare de imprimare^[61]. S-a dorit si internarea, anterior condamnării, în lagărul de la Târgu Jiu, dar datorită faptului ca părintele suferise o operație otită, s-a renunțat la aceasta măsură, fiind luată măsura supravegherii la domiciliu^[62]. Referitor la internare, in mod premonitoriu, părintele într-un memoriu îşi manifesta convingerea că „ actualul regim nu ridică pe om, cu duba neagra,ca GPU-ul, neanchetat si nejudecat”^[63]. Potrivit Ordinului nr.49.421 din 25 decembrie 1942 al Inspectoratului General al Jandarmeriei era din nou internat pe 29 decembrie, in lagărul afectat preoților de la Mănăstirea Tismana, pentru „ acuzele ce mi s-au adus in trecut „ după cum spunea intr-o scrisoare trimisa ministrului Afacerilor interne, după internare, fiind eliberat, ca si ceilalți clerici la 8 aprilie 1943^[64].

In toamna anului 1944, va fi contactat, alături de preoții Zăbava, Lascu, de către Petre Baicu, ca naționalist, pentru o eventuala mișcare de rezistenta fata de ruși si comunisti^[65].

Conform unei fişe personale întocmite de Securitatea Brașov, după 23 august 1944, preotul Carmănuş „ nu a fost dovedit sa mai activeze in cadrul, mișcării legionare, însă a făcut permanent greutății autorităților comunale, a băgat intrigi, face multe reclamații anonime neîntemeiate, defăimând în permanenţă primarul comunei Fundata, care era si secretarul celulei PCR. A refuzat in anul 1947 sa vorbească in biserica despre activitatea nefasta a lui Iuliu Maniu”^[66].

Prin Ordinul de operație nr. 5 al Misterului de Interne din 13 mai 1948, se hotăra: arestarea legionarilor reîntorși din Germania după 23 august 1944 si a celor care trăiau ascunși si s-au legalizat în urma ordinului din 10 decembrie 1945; arestarea elementelor legionare care s-au încadrat in partidele istorice, după 23 august 1944, şi au avut de la aceea data până azi o activitate ostilă regimului democrat; arestarea legionarilor care, constituiți in organizații, au fost descoperiți dupa 6 martie 1945, trimiși in cercetări şi puși in libertate, in decembrie 1945, in baza ordinului Ministerului Afacerilor Interne; arestarea persoanelor identificate ca activiste in organizațiile legionare^[67]. În evidentele Ministerului de Interne, figurau aproximativ 48.000 de legionari din care 12.400 avuseseră grade si funcții in organizații^[68]. Listele cu cei vizați au fost redactate începând cu luna ianuarie 1948, cuprinzând 1576 de persoane^[69]. In baza ordinului menționat, părintele Nicolae Cărmănuş, a fost arestat în 15 mai 1948 , fiind internat in penitenciarul Brașov pentru trei luni^[70].

Remarcam, că potrivit ordinului menționat si potrivit notei securității, mai sus indicate, părintele nu se încadra in nici una din categoriile cuprinse in ordinul menționat. Cu siguranță, includerea lui pe listele menționate este consecința greutăților pe care le producea autorităților comuniste de la aceea vreme, si refuzului de a-l critica pe Iuliu Maniu in biserică.

Urmare a acestei atitudini, va fi trimis de la închisoarea de la Brașov la penitenciarul Aiud, pentru ca in mai 1949, părintele Cărmănuş sa fie deținut la Ocnele Mari^[71], închisoare unde erau trimişi deținuți politici, administrativ, necondamnați^[72]. Emilia Cărmănuș va face o cerere de punere in libertate a soțului său, ”cererea fiind semnată de circa 40-50 locuitori ai comunei Fundata și chiar de o parte din membrii P.M.R..

Se observă în comuna Fundata că deși în comuna Fundata sunt două biserci ortodoxe, totuși populația în majoritate pleacă la biserica unde servea preotul Nicolae Cărmănuș, unde stau în fată comentând nevinovăția lui ”[73]. Demersurile soției, sprijinul enoriașilor nu vor duce la eliberarea Preotului Nicolae Cărmănuș, deoarece Directia Regionala de Securitate Brasov, a facut propuneri nefavorabile pentru comportamentul sau anterior^[74].

Regimul de exterminare din închisori îl va șubrezi mult, încât la finele lunii februarie, va fi internat la Spitalul de Stat din Râmnicu Vâlcea, constatându-se ca suferă de Tuberculoză pulmonara. Va deceda in acest spital, la data de 10 martie 1950, orele 18/30, la vârsta de 57 de ani^[75].

Memoria

Părintele Nicolae Cărmănuş, va rămâne in memoria noastră ca o persoana care a plătit pentru crezurile sale puternice, militând fără concesii si precauție pentru ele. Aceste crezuri erau incomode pentru regimul popular, regim ce se simțea slab în fața unor astfel de oameni. Detenția lui s-a făcut în lipsa oricărei hotărâri de condamnare penale, având ca singur scop eliminarea, exterminarea. De altfel prin Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, s-au înființat unitățile de munca, care aveau drept scop, izolarea si exploatarea prin muncă a cetățenilor considerați incomozi pentru instaurarea democrației populare^[76]. Părintele a fost considerat și după o detenție de circa doi ani, suficient de periculos pentru a fi încadrat 24 de luni în „Unitatea de Muncă pentru Canal”. Preotul Nicolae Cărmănuș se va stinge, anterior emiterii Deciziei MAI nr.173/16 noiembrie 1950^[77], astfel că nu va mai suferi și acest calvar.

Părintele va rămâne in memoria noastră, ca o persoana care a mișcat oamenii și lucrurile din satul nostru la acea vreme, care s-a implicat în toate aspectele vieții acestuia, care a înțeles ca nimeni altul nevoia de modernizare.

Părintele rămâne în istoria ţării și biserici noastre, ca un martir al regimului comunist, viața si destinul lui fiind cuprinse în lucrări de tratare a acestui fenomen. În consecință, chiar dacă au trecut peste 60 de ani de la moartea lui, amintirea părintelui Nicolae Cărmănuş nu păleşte ci devine din ce in ce mai prezentă, astfel că putem afirma că numele lui va fi pomenit în veac.

(Adrian Gheorghe Băcioiu – Istorii altfel)

---

[1] Preoții si ” Politica” Gazeta Transilvaniei nr.47 din 10 iunie 1934

[2] Dorin Dobrincu Listele Morții – Deținuți politici decedați in sistemul carceral in România potrivit documentelor securității,1945-1948, editura Polirom, Iaşi, 2008, p.124
[3] Relatare Mircea Enescu
[4] Adrian Nicolae Petcu, Cărmănuş Nicolae, Martiri pentru Hristos, din Romania, in perioada regimului comunist, ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București 2007, pg.136, cu notele citate în aceasta lucrare
[5] ACNSAS Fond Informativ, dos nr.375497, Memoriu Preotului Nicolae Carmanus din 16.01.1940 adresa Ministrului de Interne din lagarul de la Miercurea Ciuc, fila240,
[6] Ibidem
[7] Ibidem
[8] Relatare potrivit documentelor deținute de către Ioan Enescu
[9] Nicolae Pepene, Bogdan Florin Popovici Comuna Fundata – O Istorie in Imagini, 2012, pg.27, Primăria comunei Fundata, apud Sextil Pușcariu Spița unui Neam
[10] Preot prof. Nicolae Puchianu – Moșoiu Preoți cu Crucea in Frunte, editura. Transilvania Expres, Brașov, 2011, p.170
[11] ibidem
[12]Relatări Mircea Enescu, Ioan Enescu – fiul lui Mihai Enescu ,Ioan Băşa,
[13] Adrian Nicolae Petcu , op.cit. p 136
[14] Olteanu Marius Ionuț Plaiuri Fundăţene nr.5 ,mai 2010,
[15] Relatare Ioan Enescu
[16] Nicolae Pepene, Bogdan Florin Popovici op.cit pp.7,8
[17] Relatare Mircea Enescu
[18] Ardealul nr. 39 din 23 noiembrie 1931
[19] Relatare Ioan Băşa
[20] Ardealul nr.6 din 13 februarie 1933
[21] Nicolae Pepene, Bogdan Florin Popovici, op.cit pp.63,64
[22] Relatare Ioan Băşa
[23] Relatare Mircea Enescu
[24] ibidem
[25] Ardealul nr. 22 din 4 iunie 1934
[26] ACNSAS Fond Informativ, dos nr.375497, Memoriu Preotului Nicolae Carmanus din 25..11.1939 adresat Ministrului Ordini Publice din lagărul de la Miercurea Ciuc, fila241,
[27] Gazeta Transilvaniei nr.47 din 10 iunie 1934
[28] Relatare Ioan Băşa
[29] Relatare Mircea Enescu
[30] ibidem
[31] Relatare Ioan Băşa
[32] Relatări Ioan Enescu, Ioan Băşa
[33] Adrian Nicolae Petcu, op.cit, p.139
[34] Gazeta Transilvaniei nr.83 din 30 octombrie 1943
[35] Relatare Ioan Băşa
[36] Adrian Nicolae Petcu , op.cit. p.139
[37] Ardealul nr.46 din 18 noiembrie 1928,
[38] Preot prof. Nicolae Puchianu – Moșoiu, op.cit. p.170,
[39] Adrian Nicolae Petcu, op.cit. p.136
[40] Ardealul nr.11 din 11 martie 1928, nota pusa la dispoziție de Nicolae Pepene.
[41] Ardealul nr.28 din 14 iulie 1934
[42] Adrian Nicolae Petcu, op.cit, p.136,
[42] Ardealul nr.11 din 11 martie 1928
[43]ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Marin
[44] Cronologia Mișcării legionare apărută in Almanahul „ Cuvântul” din 1941
[45] ibidem
[46] Adrian Nicolae Petcu, op.cit, .p..136
[47] Armin Heinen Legiunea „ Arhanghelului Mihail”, editura Humanitas, București, 2006, p.295

[48] Ioan Opriş, Annales Universitatis Apulensis. Series Historica, 12/I, 2008, pg. 194
[49] Adrian Nicolae Petcu op.cit..p.139
[50] Ioan Opris, op.cit p.199
[51] ACNSAS Fond Informativ, dos nr.375497, fila250, Relatare Ioan Băşa
[52] ACNSAS Fond Informativ, dos nr.375497, fila 257,
[53] Relatare Ioan Băşa
[54] Adrian Nicolae Petcu, op.cit.p.136
[55] Ibidem p.137
[56] Ioan Opriş, op.cit p.199
[57] Adrian Nicolae Petcu, op. cit., p. 137
[58] ibidem
[59] Relatare Ioan Băşa
[60] Adrian Nicolae Petcu, op. cit., p. 137
[61] Ibidem, p. 138
[62] Ibidem
[63] ibidem
[64] Ibidem, p. 139
[65] Petre Baicu, Alexandru Salcă Rezistenta in munți si orașul Brașov 1944-1948, editura Transilvania Expres, Brașov 1997, pp.25,26
[66] Adrian Nicolae Petcu, op.cit. p.140.
[67] Ilarion Ţiu, Istoria Mişcarii legionare 1944-1968, editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012, p.138, cu notele citate
[68] Ibidem
[69] Ibidem p.174
[70] Adrian Nicolae Petcu, op.cit. p.140
[71] Ibidem
[72] Mircea Stanescu, Reeducarea in Romania comunista- Targu Ocna, Ocnele mari, Canalul Dunarea- Marea Neagra, editura Polirom, 2012, p.109
[73] ACNSAS Fond Informativ, dos. nr.375497, Adresa nr.2728-8 din 27 iunie 1948 a Legiunii de Jandarmi Brașov, fila 116,
[74] ACNSAS Fond Politic, dos. nr.050839, fila 3
[75] Adrian Nicolae Petcu, op.cit. p.140
[76] Ilarion Ţiu, op. cit, p. 184
[77] Adrian Nicolae Petcu, op. cit., p. 140