Virgil Mateiaș – un caracter deosebit
L-am cunoscut pe Virgil Mateias cu ocazia sfinţirii troiţei din Arpaș. M-a impresioat foarte mult. Modul său de abordare a problemelor m-a determinat să-l caut pentru a-l cunoaşte mai bine, dar nu numai prin prisma meseriei sale de avocat. La început mi-a dat o carte de cântece şi mi-a spus: Să ştii că ar fi bine să te mai gândeşti fiindcă intrând în mişcare nu vei avea beneficii, ci suferinţa. Va fi greu. Vei întâlni situaţii când trebuie să te împotriveşti chiar şi părinţilor. Mi-a dat apoi o altă carte, „Şeful de cuib“, şi mi-a zis: Vezi cu ce te alegi.
Am continuat să-l caut ori de câte ori megeam la Făgăraş. În funcţie de timpul de care dispunea stăm la discuţii. În acea perioadă consătenii mei erau sau liberali sau ţărănişti. Tatăl meu, liberal, nu s-a împotrivit opţiunilor mele politice, chiar dacă mama îl dojenea pentru că îmi dă voie să intru în Mişcare când nimeni din sat nu e legionar. Virgil Mateiaș este greu de caracterizat în cuvinte, este un unicat, avea cuvinte proprii pe care un altul nu le avea. Era punctual, integru, un caracter deosebit, nu umbla cu două băi în trei pungi, pentru el alb era alb, iar negru negru.1 Întotdeauna încuraja: trebuie să ştim că avem un Dumnezeu care ne ocroteşte. Când a fost la rebeliune ne insufla linişte şi calm celor din teritoriu, impunându-ne ca aceeaşi stare să o transmitem oamenilor.
(Mărturia lui Ioniță Greavu – Brazii se frâng dar nu se îndoiesc, Vol. III, de Ion Gavrilă Ogoranu și Lucia Baki, Editura Marineasa, Timișoara)
1. În predica de pe munte, Chiar Mântuitorul ne-a atras atenția pentru ca ”cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.” (Ev. Matei 5:37)