Vizita lui Nicolski

Toamna lui 1949 prevestea furtună, Nicolski et comp. voiau să cunoască pe viu rezultatul reeducării la Târgşor şi îişi anunţaseră vizita. S-au luat măsuri rapide şi severe. Cei socotiţi capi ai fiecărui grup, au fost izolaţi şi li s-a aplicat un regim sever: alimentaţie proastă, fără scoatere la aer, ferestre oblonite, percheziţii in cameră zilnice.

Titi Stoica, Oniga, Râmboiu, Dipşe şi alţii au fost izolaţi în camera pregătită special, in care se intra din curtea copiilor. Alţi vreo douăzeci am fost izolaţi intr-alta, lângă poarta dinspre curţile interioare. Observasem prin grilajul porţii de fier că din camera de izolare ieşiseră câţiva deţinuţi de drept comun. După ei, patru securisti, doi civili care dădeau ordine directorului şi subdirectorului în prezenţa câtorva miliţieni noi:

– Imediat faceţi percheziţie in cameră, sub saltele şi in saltele…

Atât am prins. În acelaşi timp, un grup de prahoveni, între ei şi Drosu, legionar prahovean cunoscut, intelectuali şi muncitori, ‘ judecaţi de curând şi depuşi la Târgşor până vor fi trimişi în altă parte, a fost adus din curtea cealaltă. Aveau aceeaşi soartă cu noi. Dar cum zice proverbul: „Nu-i cum vrea omul. ci cum vrea Domnul”.

La primirea ordinului să intrăm, am refuzat. Miliţienii au îincercat să ne bage cu sila, dar am cerut să vină directorul şi subdirectorul. Ne-au bruscat şi ameninţat, dar erau 4-5 contra 30. Am aşteptat cam mult. Când au venit, tăcând pe supăraţii că refuzăm să ne supunem, am cerut ca doi dintre noi, în prezenţa directorului şi a subdirectorului, cu un miliţian, să percheziţionăm camera. Puteau să scoată saltelele şi la percheziţie nu s-ar fi găsit nimic şi rămâneam de ruşine. Dar, naivi, crezând că nu vom găsi corpul delict, au acceptat propunerea. După câteva minute de cercetare, au găsit prin saltele un pistol cu butoi, fără cartuşe in el, o punguţă de pânză cu 25 de cartuşe, două cuţite de junghiat porci, suficiente probe ca să fim acuzaţi de incercare de evadare şi să ajungem în faţa plutonului de execuţie. Reacţia noastră a fost spontanã şi unanimă.

– Refuzăm cazarmamentul in cameră. Vom sta pe duşumea, doar cu hainele de pe noi! În prezenţa lor am aruncat saltelele şi paturile afară. Directorul încerca să se dezvinovăţească, că nu-şi pot da seama cum au ajuns aceste obiecte aici, singura explicaţie ar fi că saltelele au fost aduse de la o unitate militară. Soldatii ţineau, pasă-mi-te, armele pitite în saltele. Ca să ne liniştească, au găsit o soluţie:

– intraţi în altă cameră, care vreţi, ne vorbea acum reverenţios.

Am cerut să elibereze o cameră alături, magazia cu efectele militare ale miliţienilor. Pentru că era ciment pe jos, ca favoare, ne-au lăsat rastelele de lemn să le transformăm în priciuri. (Cu un ciocan şi câteva cuie am îinjghebat nişte priciuri şi ne-am organizat reşedinţa pentru iernat. Aici va avea loc o altă etapă de viaţă duhovnicească intensă, care ne va pregăti pentru un alt stadiu de încercări prin care vom trece la Jilava.

La puţine zile a venit Nicolski. I-a vizitat întâi pe copiii rămaşi în curtea atelierelor. Ce se întârnplase, aveam să aflăm mai târziu. Pe noi ne-a privit din uşă, fără să întrebe pe nimeni, nimic. Ne-a aruncat la plecare o privire moartă, nepăsătoare. Peste câteva zile a fost izolat Dumitru Stamu, din grupul tulcenilor, macedonean de 14-15 anişori. Ne-a povestit cum a decurs vizita lui Nicolski.  Copiii fuseseră scoşi în careu şi Nicolski a trecut în revistă ma aceastä floare a sufleutului românesc. Avea o mină sadică. În faţa celor mai tineri, l-a intrebat mirat pe Ionel Ladea:

– Câţi ani ai tu?

– Am împlinit 12 ani şi de un an fac politică, a răspuns micutul Ionel, fără să clipească, ţintuindu-l pe Nicolski.

Cazul lui era următorul: un ofiţer de securitate ‘încerca să intre în gratiile doamnei Ladea, mama lui Ionel. Dar demnitatea morală a doamnei era mai presus de închipuirile prostului cu caschetă şi cisme ofiţereşti. Securistul şi-a închipuit că prin şantaj şi-ar putea atinge scopul; i-a arestat copilul, aşteptând ca doamna să-i cadă la picioare.
Ceea ce nu s-a întâmplat. Drept razbunare l-a implicat pe Ionel în grupul celor arestaţi din liceu pentru atitudine anticomunistă.  La anchetă Ionel s-a purtat mai presus de orice critică; a urmat condamnarea şi trimiterea la Târgşor.

Ce s-o fi petrecut în sufleutul lui Nioolski, numai Dumnezeu ştie.

– Şi tu faci politică, bă? l-a întrebat apoi pe Dumitru Stamu.

– Da, ac politica dragostei de neam, în ţara mea.

Pe Stamu, Sfăntul Mare Mucenic Dumitru îl întărea şi-i dădea curaj, ca tânărului Nestorie împotriva uriaşului Lie. Fiind păţit cu cei mici, nouă nu ne-a mai pus întrebări, căci ar fi primit răspunsuri umilitoare.

În tainã însă se pregătea răzbunarea. Copiii au inceput să fie trimişi la Canal şi la Gherla, în grupuri mari, iar noi, după Crăciun, aveam să fim expediaţi mai întâi la Jilava.

(Virgil Maxim – Imn pentru crucea purtată)