Cartea luminii dumnezeiești

Timp de 12 ani şi jumătate am trecut, începând din 1952, prin rigorile temniţelor din securitatea Uranus¹, Jilava, Gherla, minele de plumb Baia Sprie şi Cavnic, spitalul T.B.C. din Târgu-Ocna şi, în fine, Aiud. Aici fiind bolnav grav, am stat până la eliberare.

Între viaţă şi moarte, preocuparea mea de frunte a fost rugăciunea permanentă, care uneori se continua şi în somn prin rugăciune isihastă².

Urmând îndemnul Sfântului Apostol Pavel „Rugaţi-vă neîncetat!”^{(I Tes. 5, 17)}, am obţinut lumina necreată. Cerul mi s-a deschis³ şi ceea ce am văzut şi am simţit, şi mai puţin am gândit, le-am expus în versuri; pentru că acesta era singurul limbaj mai aproape de realitate şi pentru a le reţine mai uşor, pentru momentul când voi fi eliberat.

Din cauza bolii din ultima perioadă multe au fost uitate, dar câteva dintre aceste poeme mi-au rămas în memorie pentru posteritate. Trebuie să se ştie că nu am făcut metafore sau figuri de stil⁴, ci aceasta a fost singura modalitate de exprimare a acestor realităţi şi trăiri, vizibile şi palpabile cu toate simţurile, a trăirilor spirituale⁵.

Am notat aici, mai mult decât ceea ce am gândit⁶, ceea ce a fost dincolo de gândire, ceea ce mi s-a descoperit prin rugăciune şi în timpul rugăciunii; după ce am reuşit, cu multă
trudă şi risc⁷, să îndepărtez şi să disting, ceea ce era curat şi divin de ceea ce era diabolic şi încercare demonică. A fost o luptă spirituală nebănuit de grea. Aceasta am duso prin rugăciuni de tot felul, predominantă fiind rugăciunea inimii lui Hristos, rugăciunea isihastă: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Totul a început prin apariţia crucii de lumină solară⁸ în dreptul inimii⁹, apoi lumina s-a extins, în mod treptat, asupra întregului corp. Lupta a fost grea şi a durat ani de zile pentru a îndepărta negura¹⁰ şi apariţiile satanice, obsesiile demonice care tindeau să mă doboare.

Cu timpul, lumina spirituală m-a învăluit şi s-a extins spre infinit. Doar rugăciunea isihastă spusă tot timpul, uneori chiar şi în timpul somnului, m-a salvat sufleteşte şi trupeşte adeseori. Mi-a apărut¹¹ întâi lumina albă, apoi, treptat¹², luminile mistice¹³ în culori deosebite. Am auzit, am simţit, am gustat cu mirosul, am pipăi¹⁴ în Duh cu duhul şi trupul meu duhovnicesc¹⁵ – văzut în diferite feluri de culori şi forme.

M-au ajutat şi celelalte trupuri duhovniceşti de Sfinţi şi Îngeri¹⁶. Am văzut, am înţeles, mi s-a descoperit o lume nouă¹⁷, spirituală, prin Duhul lui Dumnezeu, făcând parte din această lumină nevăzută ochilor trupeşti, prin trupul lui Hristos¹⁸.

Am participat¹⁹ şi trăit²⁰ în lumina necreată, mi s-a descoperit Biserica nevăzută²¹, am pătruns în Împărăţia Cerurilor, care mi s-a dăruit²².

S-a împlinit cu mine făgăduinţa de la Vladimireşti²³: „În inimile care Mi se încredinţează Mie şi Mă cheamă cu tot dorul, voi coborî cu tot cerul şi voi face din ele altarul Meu”²⁴.
Mă simţeam mereu cu trup-altar²⁵ între alte altare²⁶, arhitectonic legate între ele în timpul rugăciunii. Vedeam corăbii care veneau spre mine, şi altare fantastice²⁷, în culori. Am văzut Ochiul spiritual ca un soare, care mă trecea dintr-o lume spirituală în alte lumi spirituale, mai pure şi mai măreţe. Toate acestea se petreceau la sfârşitul celor 12 ani de detenţie: 1963-1964.

Când eram bolnav, prăbuşit în suferinţă şi fără nicio perspectivă²⁸, eu spuneam, ca rugăciune: „Slavă Ţie, Doamne, pentru toate!”. În adâncul acesta al pierzaniei²⁹, socoteam că aceasta³⁰ este cea mai pură exprimare a iubirii mele şi a slăvirii din adâncurile existenţei trupeşti.

În poeme nu am prezentat suferinţele şi încercările prin care am trecut, ci m-am ridicat deasupra lor prin credinţă şi rugăciune. Prezint câteva lucruri minunate mai jos, care mi s-au întâmplat³¹.

Când făcusem o congestie cerebrală, am văzut laba piciorului lui Hristos, pe care Îi căzuse o lacrimă…I-am sărutat piciorul, am sorbit lacrima şi, din momentul acela, când toate venele mi se umflaseră excesiv, treptat-treptat congestia a încetat şi cu timpul a dispărut de tot.

Altădată, când eram prăbuşit de boală, în semi-vis³², Hristos mi-a pus mâna Sa pe inimă. Bucuria mi-a fost atât de mare încât a durat câteva zile şi apoi am fost din nou sănătos.
Uneori simţeam şi vedeam o lumină dumnezeiască pornind din inima mea şi stând în jurul meu şi ea era mai evidentă şi mai palpabilă pentru spirit decât lumina materială³³ şi decât materia însăşi. Am experiat acceleraţia³⁴ care tindea spre infinit, care dispărea în linişte şi, în liniştea aceasta, mi se descoperea Împărăţia Cerurilor.

Altă dată, un coleg de cameră³⁵, care executase aproape 20 de ani de detenţie, a intrat într-o tăcere în care, după mărturia lui ulterioară, simţea că va înnebuni. M-am rugat pentru el câteva zile în şir Maicii Domnului, care mi se arăta ca o lumină albăstruie, în care străluceau trei sori. În momentul în care lumina aceasta s-a fixat asupra lui³⁶, el a venit şi mi-a spus, de ce a luat această atitudine a tăcerii. Eu l-am sfătuit să înceapă³⁷ să vorbească, cu toţi ceilalţi, din celulă.

Mi-a mărturisit că nu poate să facă aceasta. Eu m-am rugat în continuare Maicii Domnului şi lumina albăstruie a revenit asupra lui. A doua zi a venit să-mi spună că o forţă, căreia nu-i poate rezista, îl împinge şi trebuie să vorbească iarăşi cu mine. Cu timpul, el a revenit la normal.

Poemele acestea nu sunt decât umbra palidă a ceea ce am văzut şi simţit în lumina dumnezeiască. Nu ştiu dacă am reuşit³⁸ ca cel ce le va citi, să vadă dincolo de cuvinte³⁹, măreţia şi frumuseţea lumii spirituale. Citez aici cuvintele Preotului Profesor Dumitru Stăniloae⁴⁰, din scrisoarea datată: 5.01.1979⁴¹, când, la o scrisoare adresată de mine, dânsul mi-a răspuns următoarele, în legătură cu poemul Înduhovnicire: „Poemul mi-a făcut impresia unei trăiri autentice în lumina dumnezeiască, întrucât seamănă mult cu ale Sfântului Simeon Noul Teolog⁴²”.

Socotesc poemele acestea ca pe o temă de cugetare şi ca pe o experienţă unică, izvorâte din inimă şi minte, din dragostea pentru lumina dumnezeiască, puritate şi înălţare spre Dumnezeu în condiţii de claustrare şi suferinţe irepetabile.

Cu umilinţă trebuie să mărturisesc, că lumina şi vederea în Duh⁴³ a durat câţiva ani. Reintrând în viaţa obişnuită⁴⁴, lumina şi vederea în Duh sau pierdut, dar nu au dispărut total. „Darul se dă, dar se şi ia”. 

Doresc însă publicarea acestor pagini, ca o necesitate pentru vremurile noi de acum, ca să ne îndreptăm inimile şi sufletele spre Dumnezeu⁴⁵.

Turnu Măgurele,
Martie, 1990.

(Scrierile complete ale Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu şi viaţa sa, comentate de către ucenicul şi fiul său întru Domnul, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş. Vol. I, Teologie pentru azi, București, 2010, pp. 25-29)

---

1 Care a fost dărâmată potrivit: http://www.jurnalul.ro/stire-special/bibliotecarul-de-lamanastirea-antim-70568.html.
2 După cuvintele Învăţătorului: ea se spunea „de la sine”.
3 În mod duhovnicesc. Adică a început să aibă vedenii dumnezeiești.
4 În poemele mele.
5 Trăind şi văzând spiritual, simţi şi spiritual. De aici realitatea pipăirii cu spiritul/ duhul nostru a realităţilor spirituale / duhovnicești.
6 Adică am relatat ce am văzut – cum am putut să le redau – fără să gândesc, fără să conştientizez pe deplin cele văzute şi să raţionez prea mult la ele. Eu am gândit mai puţin decât am văzut.
7 Personal. Îl păştea teama înnebunirii.
8 Necreată. A apărut lumina dumnezeiască sub forma unei cruci.
9 Tot ceea ce vedea, vedea numai el şi asta în duhul său. Nu în afara persoanei sale, ci înăuntrul trupului său.
10 Spirituală, pe care o vedea şi o simţea şi care îl deranja.
11 Am experiat.
12 Cu timpul şi din ce în ce mai mult.
13 Modul sau modurile de existenţă ale luminii necreate, prin intermediul unei stări continue şi profunde de iubire şi rugăciune.
14 Cu simţurile sufletului.
15 Cu duhul şi trupul meu care au participat la înduhovnicire.
16 Nu că sfinţii din cer ar avea cu ei trupurile lor pământeşti transfigurate, ci sufletele lor cât şi Îngerii, pentru cei care-i văd întru Duhul, au o anume corporalitate.
17 Pentru mine.
18 Datorită întrupării Sale şi a tuturor consecinţelor care urmează acestei „deşertări de Sine” a Fiului lui Dumnezeu (Filip. 2, 7).
19 Am asistat la viaţa Împărăției lui Dumnezeu.
20 Conştient şi efectiv, în duhul meu.
21 A Sfinţilor din ceruri, în comparaţie cu Biserica văzută.
22 Am fost lăsat să o văd.
23 La începutul secolului al XX-lea, în această localitate, s-au întâmplat unele manifestări spirituale. Nu cunosc prea mult subiectul. Învăţătorul credea în autenticitatea lor. Pe el îl interesează mesajul semnalat în text şi nu afilierea la ce s-a întâmplat mai apoi cu grupul de la Vladimireşti.
24 Poate fi o parafrază extinsă a lui „Eu întru ei” de la Ioan 17, 23.
25 Din care aduceam jertfa rugăciunii, a iubirii şi a curăţiei mele.
26 Cred că Sfinţii şi Îngerii, dacă nu şi alţi rugători încă în trup. Nu mi-a mărturisit, în mod expres, dacă a văzut şi pe alţi rugători în trup, în cer, în momentul când a avut vedenii
preasfinte, dumnezeiești.
27 Incredibil de frumoase și de greu de descris.
28 Adică: nu mai vedeam o perspectivă.
29 Al neputinţei omeneşti.
30 Rugăciunea.
31 În timpul detenției.
32 Într-o stare intermediară. Între starea de veghe şi cea de somn.
33 Cea de la soare sau de la alte surse de iluminat.
34 Referitor la viteză, prin prisma vederii spiritului.
35 De celulă.
36 A rămas peste el.
37 De fapt: să reînceapă.
38 Prin ceea ce am scris.
39 În duhul său.
40 Mai multe date despre sine: http://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_St%C4%83niloae.
41 Această scrisoare se află în posesia noastră și o vom edita într-unul dintre volumele acestei serii aghiografice dedicate Fericitului Ilie, Părintele nostru duhovnicesc.
42 A se vedea teza noastră doctorală: http://bastrix.wordpress.com/2009/11/18/vederea-luidumnezeu-in-teologia-sfantului-simeon-noul-teolog/.
43 În Duhul Sfânt.
44 După eliberarea din temniță.
45 Iar prin această editare completă a operei sale și prin comentariile noastre împlinim, de fapt, marea dorință a vieții sale, faptul ca experiența sa mistică și înțelegerile sale teologice să ajungă la membrii Bisericii noastre și să îi zidească în credința și dragostea lor pentru Dumnezeu și pentru oameni.