„Era un om care accepta munca, aceea de spălător de veselă, fără să o considere incompatibilă cu statutul lui anterior, de intelectual de marcă”

L-am cunoscut pe Nichifor Crainic. Era scos din Zarcă şi se îndeletnicea cu spălarea veselei. Era un om contestat, chiar hulit. I se puneau în sarcină tot felul de fărădelegi: că e turnător; că e apostat, lepădându-se de credinţă pentru un polonic de mâncare, că a ajuns să-i dezguste până şi pe torţionari. Care e adevărul, nu ştiu. Ceea ce ştiu e că am vorbit cu el, nu o dată, că era un om care accepta munca, aceea de spălător de veselă, fără să o considere incompatibilă cu statutul lui anterior, de intelectual de marcă, şi că accepta dialogul în mod deschis, cu oricine.

Prilejul apropierii noastre a fost unul aparte. „Domnule Profesor, eu sunt acela care urma să vă faciliteze strămutarea de la familia pretorului care vă găzduia, la Mănăstirea Hodoş Bodrog.”

S-a uitat lung la mine şi a oftat. „Nu a fost să fie.” Am vorbit apoi despre literatură, despre”Cercul literar” de la Sibiu, despre resurecţia baladei. I-am recitat „Mistreţul cu colţi de argint”. Era impresionat. Părea sensibil – era chiar – şi părea gata să se şi căiască. Încă odată, nu ştiu ce e adevărat şi ce nu, din cele ce i se pun în sarcină şi nici nu mă interesează. În condiţii anormale şi oamenii, mai devreme sau mai târziu, devin anormali.

Cazul Crainic e însă unul aparte. Mi-a fost dat să-l întâlnesc la baie, complet dezbrăcat. Alcătuire disproporţionată. Capul, mare; trunchiul şi mai ales abdomenul şi cele de sub el, nefireşti; membrele inferioare, scurte; pielea, căzută în şorţuri. Văzându-l, într-o fărâmă de clipă am realizat un fapt. Fiziologia omului acestuia, ca şi inteligenţa lui, sunt deosebite de ale noastre. Metabolismul lui e altul, necesităţile lui sunt altele, suferinţa lui e alta. Nimeni nu are dreptul să-l judece ca om al instinctelor. Că instinctele i-au fost puternice, nu mă îndoiesc. Instinctele nu sunt însă subsumabile planului etic. Ele nu sunt morale sau imorale, după cum nu este morală sau imorală culoarea ochilor.

Dimpotrivă, ele reprezintă firescul, legea pusă de Dumnezeu în adâncul fiinţei. Că există şi devieri ale instinctelor, nu mai frecvente decât cele ale raţiunii, este adevărat. Aceasta e însă o altă problemă, fără vreo legătură cu Nichifor Crainic.

De bună seamă, Nichifor Crainic nu poate fi dat exemplu de probitate morală. Nu voi putea uita totuși faptul mărturisit de Nistor Chioreanu, cum că acest om, potrivit cu el în celulă pentru a-l iscodi în legătură cu apartenența lui Lucian Blaga la Mișcarea Legionară, noaptea, când socotea că ceilalţi deţinuţi din celulă dorm, se cobora din pat, îngenunchia şi se ruga, plângând cu suspine.

(Viorel Gheorghiță, Et ego. Sărata, Pitești, Gherla, Aiud. Scurtă istorie a devenirii mele, Editura Marineasa, Timișoara, 1994, pp. 260-261)