Modestia și răbdarea profesorului Manu
Cu ocazia distribuirii separate a lui Balş, Gheorghiu şi Chioreanu au fost făcute şi alte schimburi în aranjarea noastră1 aşa încât în camera din dreapta mea a fost adus Manu. Am regretat vecinătatea amiralului Măcelaru, dar m-am bucurat de aceea a colegului meu, profesor de fizică nucleară la Universitatea din Bucureşti, care m-a introdus în tainele structurii atomului prin gaura comună a coşului de la soba sa şi a mea.
Stăteam de vorbă ceasuri întregi, iar schimbul nostru de cunoştinţe îl comunicam şi celorlalţi. Eu, în schimb, l-am introdus în tainele psihologiei.
Tatăl lui Manu, consilier la curtea de casaţie, era fiul generalului Manu, fost şef al Statului major al armatei române, ministru de război şi la un moment dat prim-ministru. Casa în care s-a născut era o superbă vilă, clădită după modelul muzeului Rodin de la Paris, de care tatăl său şi mama sa s-au îndrăgostit în timpul călătoriei lor de nuntă. După exproprierea moşiei nu şi-au mai putut însă permite luxul de a o întreţine şi astfel a fost cumpărată de Auşnit, care în calitate de cel mai mare industriaş al ţării putea susţine cheltuielile ei. Azi ea este casă de oaspeţi pentru şefi de guverne şi capete încoronate. George Manu nu s-a plâns totuşi nicicând de faptul că din o atare vilă superbă a ajuns la zarca din Aiud, unde dormea pe o jumătate de rogojină ruptă, acoperit cu o jumătate de pătură, ferfeniţă şi ea, răbdând nu numai foamea neumană, ci şi frigul cumplit.
Frământarea intelectuală, pe care ne-o prilejuia schimbul de cunoştinţe, ne făcea să uităm de toate neomeniile.
(Nicolae Mărgineanu – Mărturii asupra unui veac zbuciumat, p. 206)
1. Acțiunea se petrece la închisoarea Aiud, între anii 1958-1959, perioada Sfintelor Paști.