O seară cu Demostene Andronescu. Cu poezia prin închisori

Marți, 31 mai 2016, de la ora 19:00, Memorialul Închisoarea Pitești, Librăria Bizantină și Editura MANUSCRIS vă invită să petreceți o seară în compania lui Demostene Andronescu, fost deținut politic. Veți asculta poezii create în închisoare, veți afla despre cum s-au născut acestea și veți putea lua acasă poeziile recitate de autor în forma noului audiobook „Nebunul”, recent publicat la Editura MANUSCRIS.

Evenimentul se va desfășura la Librăria Bizantină, strada Bibescu Vodă, nr. 20, Piața Unirii, lângă Facultatea de Teologie Ortodoxă.

Demostene Andronescu – scurt portret biografic

Născut la 3 decembrie 1927, în comuna Cîmpuri, judeţul Vrancea, deci într-o zonă de constituie un fel de ţinut de cumpănă între Moldova şi Muntenia, Demostene Andronescu are parcă şi ceva din blîndeţea molcomă a moldoveanului, dar şi ceva din încăpăţînarea iscoditoare a munteanului: e un amestec oarecum paradoxal de contemplativism liric (prin care se explică poetul) şi de activism nestîmpărat (din care se nutreşte luptătorul). Cuminte şi necuminte totdeodată, pare să nu se simtă în firea lui decît pe răzoarele inefabile dintre realitate şi visare, dintre real şi ideal. Prin poezia lui trece adeseori – cu o tristeţe mai senină, de dor românesc – umbra lui Don Quijote. Omul însuşi are, la rîndu-i, ceva donquijotesc, un amestec îndărătnic şi indefinit de „visătorie” şi „nebunie”, în sensul nobil (şi adesea uitat) al acestor cuvinte. Donquijotismul apare de altfel, în viziunea sa, ca însemn paradigmatic al unei întregi generaţii: aceea a tînărului naţionalism creştin românesc din vremea ultimului război mondial. De aici, şi mai ales din marea pepinieră umană a „Frăţiilor de Cruce”, s-au ivit, în vălmăşagul timpurilor postbelice, majoritatea covîrşitoare a eroilor şi martirilor rezistenţei anticomuniste – singurul nostru certificat de onoare istorică într-o jumătate de veac de dezastru naţional. Despre această elită crucificată a tineretului român de atunci este vorba, de fapt, în generoasa dedicaţie a lucrării sale: „Generaţiei mele de Don Quijoţi striviţi de prea marele lor vis”.

Tînărul Demostene Andronescu – o vreme copil de trupă, apoi „frăţior de cruce” – îşi face studiile medii şi superioare la Bucureşti; în 1952 absolvea Facultatea de Istorie, dar nu i se va permite să-şi susţină licenţa decît în 1969, iar o slujbă potrivită cu pregătirea sa nu va obţine decît în 1972, după ce ani de-a rîndul fusese nevoit să presteze muncă necalificată.

Între 1952 şi 1964, cu o întrerupere de doar cîteva luni, este deţinut politic, trecînd pe la Jilava, Gherla şi Aiud (de unde s-a eliberat cu ultimul lot de deţinuţi politici şi despre care a scris remarcabilele pagini memorialistice adunate în volumul „Reeducarea de la Aiud. Peisaj lăuntric. Memorii şi versuri din închisoare„). După închisoare se căsătoreşte (soţia, „Zaza”, l-a lăsat văduv în 1996) şi devine tatăl unei fete, Mălina Ştefana, astăzi reputată jurnalistă şi traducătoare. Securitatea continuă să-l hărţuiască mulţi ani după eliberare, iar versurile sale zac prin „sertare”, în aşteptarea unor vremuri mai bune.

(Răzvan Codrescu – RostOnline.ro)