Părintele Marcu – un om de jertfă

Mai întâi de toate cu părintele Marcu (Costică Dumitrescu) ne-am cunoscut în luptă. Ne-am împrietenit; ne-am împrietenit pentru că eram cu mare plăcere într-o jertfire, în jertfă, în luptă, care ne cerea cu orice chip sânge. Era mai mărișor decât mine cu vreo 2-3 ani însă în luptă, în încordarea aceasta a inimii pentru ideal nu mai contează vârsta.

Contează mișcarea, eroismul, contează poziția.

A fost foarte rezistent în suferințe. I se spunea Fachirul, nume pe care Securitatea de pe vremea aceea, în timpul lui Carol al II-lea, i l-a dat, pentru că suferind, suferea cu o răbdare nemaipomenită, fără vaiete.

Ne-am încurajat încontinuu; prin închisori întâlnindu-ne foarte rar pentru că eram izolați. Eu eram la Zarcă, el la fel; mai puteam comunica câte ceva prin morse, prin perete. Am avut cea mai frumoasă părere de om de jertfă despre Părintele Marcu față de mulți cu care eram obligați să ne întâlnim, să trăim, să plănuim. Nu era vorba de o negustorie în luptă. Nu era vorba de scopuri. Se jertfea fără discuție, având în vedere marile idealuri ale omului, ale neamului, ale neamului nostru.

Eram foarte atașați de numele acesta de neam. Chiar şi Căpitanul făcea foarte mult caz că neamurile vor veni toate la Judecată. Am avut o ocazie să asist la o discuție de oameni trăitori, legionari, în afară de închisoare. Ne spuneau ei de unde ştie Căpitanul despre neamuri. Intr-adevăr, se spune în multe părți că neamurile vor veni la Judecată şi vor fi judecate neamurile şi inșii. Deci părintele Marcu nu era un om care să fi făcut, repet, negustorie cu lupta lui.

Am plecat la mănăstire dintr-o nebunie pentru Hristos. M-am călugărit cu multă râvnă, că dacă nebunia pentru Hristos nu există, nu poți să reziști. Aici te pierzi ca să te poți regăsi, în poziție îngerească. Nu la multă vreme a venit la mănăstire şi Părintele Marcu la Slatina. Pe mine m-au arestat la Slatina, mănăstirea ctitorită de Alexandru Lăpușneanu. M-au luat din biserică, unde slujeam, la două noaptea, şi m-au dus la Miliția din Suceava. L-am auzit într-o celulă alăturată pe Părintele Marcu, era şi el arestat.

Părintele Marcu a fost arestat pentru trecutul său legionar, eu însă am fost judecat pentru că fac parte din Rugul Aprins cât şi din Garda de Fier. M-au condamnat 40 de ani să fie siguri că acolo voi zace în veci. Fără discuție, s-a observat că ne-a apărat Dumnezeu grozav, deși noi din partea dușmanilor eram mereu pe listele lor negre.

L-am vizitat ca monah, pentru că era foarte hotărât pentru Hristos; era într-o chilie alături de Părintele Cleopa, dar nu se putea mărturisi la el, pentru că Părintele Cleopa se temea.

M-a chemat printr-o scrisoare să vin să-l mărturisesc, şi m-am dus sute de kilometri, de la Techirghiol. Avea ceva tainic, nu era vinovat, el conta că ar fi făcut parte dintr-o echipă atunci când a fost omorât Armand Călinescu; a fost şi el invitat, dar nu a primit să facă parte din echipa respectivă, el contând în lumea legionarilor de mare ținută ca un om de jertfă. Noi doream o jertfă interioară continuă. Nu a fost vinovat. Mi-a spus că s-a discutat că aş fi făcut şi eu parte, dar nu e adevărat.

Eu i-am spus: fii liniștit, nu-i nimic, prigoanele nu s-au terminat, pentru că cine fuge de prigoană fuge de Dumnezeu, cum spune Sfântul Teodor Studitul. Şi Biserica are încă nevoie de prigoane.

Îl pomenesc cu mare drag, cu trăire, cu odihnă, a fost monah simplu. Mergea încovoiat cu un mic baston, şi se ocupa de stupii mănăstirii Sihăstria.

Îmi amintesc că ieșind de la părintele din chilie, pe un coridor m-a întrebat cineva despre Mişcarea Legionară, ce este. I-am spus: n-ai să pricepi, dar un lucru trebuie să înțelegi şi să te temi: patronul Mișcării Legionare este Arhanghelul Mihail şi i-am spus troparul: „Unde umbrează darul tău Mihaile Arhanghele, de acolo se teme toată lucrarea diavolului, că nu suferă să rămână lângă lumina ta lucifer, care a căzut din cer. De aceea ne rugăm ție: săgețile lui cele de foc îndreptate cu vicleșug împotriva noastră stinge-le prin mijlocirea ta, vrednicule de laudă Mihaile Arhanghele.” Asta era Garda de Fier, i-am spus.

Ultima dată m-am întâlnit cu el la Aiud pe un coridor. Ne-au scos din celule pentru o conferință. Au început să vorbească tot dintre ai noștri, pervertiți, în cadrul reeducărilor. Era o sală mare, şi eu m-am ridicat în mijloc şi le-am spus: ce vorbiți voi, ce știți voi despre Evul Mediu, Evul Mediu a fost teocentrist a pus pe Dumnezeu în frunte – m-am repezit la ei – pentru niște papi nenorociți acuzați Biserica Lui Hristos şi virtuțile creștine. Așa s-a terminat conferința şi m-am întâlnit cu părintele Marcu pe un coridor şi i-am spus: „Ai grijă de tine, nu te lăsa”. Dar el a înțeles să aibă pururi grijă să nu trădeze. I-am spus că nu mă refer la trădare, ar fi fost o jignire pentru el, ci să aibă grijă de el, să nu postească aspru, dacă găsește o bucată de pâine să o mănânce.

Nu aveai ce să cedezi, nu ne jucam cu viața. Aici la Aiud nu se mai punea problema Mișcării Legionare, vroiau să ne dărâme complet din credința în Hristos. Acesta a fost obiectivul lor mai înalt decât celălalt.

Sursa: Pr. Arsenie Papacioc, „Cuvânt de folos al părintelui Arsenie Papacioc despre părintele Marcu Dumitrescu de la Mănăstirea Sihăstria” în Scara, revistă de oceanografie ortodoxă, Anul V, nr. 7, decembrie 2001, pp. 136-137.