Pr. Pimen Bărbieru
  • 21 Septembrie 1905
  • Matca, Galați
  • ieromonah
  • 14 ani
  • Baia Sprie, Aiud, Lugoj, Jilava, Târgu Ocna, Făgăraș, Pitești, Oradea
  • 08 Noiembrie 1982

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Anul 1917. Matca. Un sat de agricultori de lîngă Tecuci. Alţi şapte copii au rămas orfani de ambii părinţi: tatăl lor a murit atît de aproape de ei, în luptele de la Mărăşeşti, iar mama lor, plecată nebuneşte pe front să-şi caute soţul şi să-i aducă trupul acasă, s-a îmbolnăvit de tifosul ce bîntuia tranşeele. În mai puţin de un an, boala a secerat-o şi pe ea, iar, la scurtă vreme, şi pe cel mai mic dintre copii. Ceilalţi şase - cinci băieţi şi o fată - au fost luaţi de suflet de către rude, iar apoi patru dintre ei au luat calea monahiei. Prin rînduiala lui Dumnezeu, cel mai mare a ajuns stareţ al Mănăstirii Negru-Vodă şi, apoi, al schitului muscelean Cetăţuia, avînd numele de călugăr Pimen Bărbieru.

În anul 1955, penitenciarul aşa-zis "sanatoriu pentru tebecişti" Târgu-Ocna a avut privilegiul de a-l adăposti după gratiile sale pe celebrul ieromonah Pimen Bărbieru, stareţ al schitului din comuna Cetăţeni, condamnat la 25 de ani muncă silnică pentru a fi luat jurământul de jertfă al luptătorilor Colonelului Arsenescu şi de a-i fi ascuns uneori. Sosise cu un grup mare de bolnavi în ultimul stadiu [...].

Tot la Aiud era și starețul Pimen de la Schitul Peștera Ialomicioarei, intrat în pușcărie cu un lot din organizația colonelului Arsenescu, acuzat că îi găzduise și îi ajutase. Era mic de statură, cu fața plină și ochi bănuitori, cu o fire puțin comunicativă. Și aici în închisoare, trăia îndeplinind ritualul și comportarea vieții monahale. Își alesese un colț din celulă în care dimineața, la prânz și seara se retrăgea ca să nu poată fi văzut de gardian prin vizetă și se ruga lui Dumnezeu cu credință adâncă.

(Ion Antohe, Răstigniri ascunse în România după Ialta, Editura Albatros, București, 1995, p. 339)

Ieromonahul Pimen venise cu un lot mai mare. Sfinţia Sa avea o condamnare de 25 de ani muncă silnică. (...) Când l-am văzut pentru prima oară pe părintele Pimen Bărbieru, era foarte slab, mai mult piele şi os. Avusese câteva hemoptizii. Mânca foarte puţin. Am stat în aceeaşi cameră de la etajul I; mă împrietenisem repede cu el, căci firea îi era comunicativă: un om blând şi cu o conversaţie plăcută. Mi-a povestit cum au depus jurământul la mănăstirea lui, la Cetăţeni, cei din organizaţia militară de rezistenţă în munţi a colonelului Arsenescu. Pentru că le-a luat jurământul, a fost condamnat; şi pentru a-i fi adăpostit pe unii membri ai organizaţiei. În urma unui tratament cu antibiotice şi sub îngrijirea doctorului M.A.I. Aurelian Narcea, medicul penitenciarului, s-a pus pe picioare, a prins greutate şi i s-a oprit evoluţia bolii.

(Vasile Cristea, Rugul Aprins. Duhovnicii ortodoxiei sub lespezi. Cap. ”Lotul tuberculoșilor”)

Provenea dintr-o familie numeroasă de credincioşi din Matca, Tecuci. Tatăl său a murit pe front în Războiul de Reîntregire, iar mama sa a fost răpusă de tifos.

A fost crescut de rude, apoi a intrat în cinul monahal, ajungând stareţ la Schitul Cetăţuia din Muscel. Ca preot, în acest vechi aşezământ, a descoperit moaştele schimonahului Ioanichie, trecut la Domnul în 1638.

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii