vezi galerie foto (10 foto)
Pr. Dumitru Zamisnicu
"Poporul nostru n-a rezistat de-a lungul veacurilor prin numărul mare de locuitori - ca rasele galbene; nici prin democrație - ca elinii; nici prin puterea armelor și a dreptului - ca romanii; nici prin iscusința tehnicii - ca alte neamuri. Poporul nostru s-a salvat întotdeauna prin credință."
  • 14 Octombrie 1910
  • Erbiceni, Iași
  • preot
  • 8 ani
  • Iași, Galați, Aiud, Ostrov, Socola
  • 15 Martie 1974
  • Bălteni, Probota, Iași
    • Credința în zeghe. Preot Dumitru Zamisnicu - Evocări

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Sunt născut la 14 oct. 1910 din ţărani săraci – Gheorghe şi Anica, în satul Bălteni, comuna Probota – Iaşi. Şcoala primară am făcut-o la Bălteni şi am început-o, din cauza primului război mondial, în 1919, la vârsta de 9 ani. Am fost un temperament introspectiv-meditativ şi foarte emotiv. Eram tot timpul şcolii primare primul în clasa mea, fiind foarte bun la matematici.

Două elemente şi-au pus pecetea mai apăsat asupra viitorului meu: un vis şi o făgăduinţă.

Aveam la Fedeleşeni, în comuna Brătuleşti, judeţul laşi, o soră după trup. Venea pe la noi şi ne tot vorbea de preotul lor de-acolo, Zamisnicu. Eu o auzeam dar nu prea o luam în seamă, ştiind că sora mea cam iubeşte şi laudă popii. Ba chiar îi mai ziceam: 

- Lasă că ştiu eu că tu îi lauzi... Îi tot un popă şi, în fond, asta li-i şcoala: să intre în inima poporului.

S-a făcut mai apoi că am avut nevoie de a mă duce la Tg. Frumos. Întorcându-mă spre casă, sub deal la baltă am ajuns din urmă nişte oameni din Hândreşti. Unul din ei se dă în tovărăşie de drum cu mine.

Părinte sfânt şi drag, îţi mai aminteşti de lacrimile dorului amar din celula teroarei din penitenciarul din Iaşi? Mai ţii minte, părinte, când ucideam dorurile, dorind moartea? Sfinţia ta îmi oblojeai suferinţele foamei, ale mizeriei, ale teroarei, ale pedepselor sângeroase şi ale multor alte zămisliri diavoleşti ale răului cu Sfântul Duh al blândeţii sufleteşti de care dădeai mereu dovadă şi mă sfătuiai să cred şi să nu urăsc pe nimeni...

M-am întors în sat după treizeci de ani. Om matur, acum. Când am plecat eram un puşti. Pornisem în lume, cu o geantă jerpelită - o porthartă, primită de la un unchi militar. Îndesasem în ea câteva cărţi şi un caiet. Voiam să mă fac om mare. Aşa mi-a spus mama, la plecare: du-te la învăţătură, să te faci om mare. Ei ţăranii se considerau oameni mici. În ziua aceea de toamnă am pornit în marea aventură. Cu armele din porthartă am intrat la liceul Emil Racoviţă din Iaşi.

Prima mea amintire despre părintele Zamisnicu este din anii ’72-’73. Eram la liceu şi am mers cu sora mea, Genovieva Sfatcu, să-l vizităm pe preotul „Z” la spitalul Socola (spital de psihiatrie din Iaşi), unde era internat sub supraveghere specială a Securităţii. Am auzit de la sora mea Aurora, care avea ore la spital ca student în anul şase la medicină, că profesorul Brânzei, şeful clinicii, se mira de puterea de a posti a preotului.

Părintele Dumitru Zamisnicu mi-a marcat într-un anume fel copilăria. Fac parte dintr-o familie care a avut părinți foarte credincioși, dăruiți cu tot sufletul lor lui Dumnezeu. Erau nelipsiți de la sfintele slujbe în biserica parohiei și la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. Copil fiind însoțeam permanent pe părinții mei la slujbele Bisericii, împreună cu ceilalți frați ai mei. În acel timp parcă toată zona Sucevei era mișcată duhovnicește de un preot care slujea într-o parohie de lângă Suceava: Chilișeni. Din toate părțile, de aproape și de mai departe, tineri și bătrâni, veneau să se adape din izvorul, parcă nesecat al învățăturilor Părintelui Zamisnicu.

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii