vezi galerie foto (3 foto)
Pr. Crăciun Opre
"În închisoare era mai tentantă bucuria aceea a harului în urma jertfei noastre decât gândul la eliberare."
  • 17 Iunie 1925
  • Cărăsău, Bihor
  • student
  • 8 ani
  • Arad, Oradea, Timişoara, Gherla, Piteşti, Aiud, Jilava, Peninsula (Valea Neagră)
  • 08 Aprilie 2012
    • Părintele Crăciun Opre - Mărturisitorul cu nume de Sărbătoare

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Părintelui Crăciun Opre i s-au adus şi încă se vor mai aduce multe encomii, căci viaţa lui a fost una deosebită, plină de minunile şi intervenţiile lui Dumnezeu în ea. Toate etapele existenţei lui pământeşti l-au arătat a fi un vas ales, anume pregătit de Ziditorul a toate pentru a-I preamări numele pe pământ prin mărturisirea credinţei şi pentru a ajuta pe mulţi prin mângâierea jertfelniciei sale.

Toţi care l-au cunoscut şi care s-au bucurat de lumina prezenţei şi de folosul cuvintelor sale nu aveau cum să nu remarce fineţea sa deosebită, inteligenţa şi memoria absolut uimitoare, umorul său fin, răbdarea sa impresionantă, evlavia sa plină de gingăşie şi delicateţe. Toţi au putut vedea dorul său neobosit de a-L sluji pe Dumnezeu, prin slujirea aproapelui.

Copilăria

Părintele Crăciun Oprea s-a născut în ziua de 17 iunie a anului 1925, în satul Cărăsău (Bihor), în apropiere de Munţii Codrului, din părinţii Crăciun Oprea şi Saveta Oprea. Bucuros şi sfânt ca o sărbătoare, i-a fost nu numai numele, dar şi obiceiul, căci toată viaţa sa Părintele a preţuit-o ca pe o sărbătoare şi şi-a desăvârşit-o prin vieţuire cinstită şi cuvioasă, dar şi prin grele pătimiri, ce i-au curățit sufletul ca aurul în topitoare. De la părinţii săi primeşte o aleasă educaţie creştină, plămădită cu bun simţ, cinste dar mai ales în frica de Dumnezeu. Despre copilăria sa şi bunăcuviinţa şi evlavia ţăranului român din satul său, Părintele Crăciun poveste aşa: „Sunt dintr-un sat oarecare, din Bihor, cu 500 de case; tot timpul tinereţii pe care l-am prins acolo ştiam că sunt numai 4 beţivi. Astăzi nu ştiu câţi sunt. Şi erau renumite numai 2-3 femei care nu erau cinstite. ...În familiile noastre creştine când se lăsa post, şi de Sf. Maria şi de Postul Crăciunului era obiceiul să se spele cu leşie vasele şi se postea în timpul postului şi dacă aveai şapte vaci cu lapte, puneai laptele în oale de pământ şi în ajunul Crăciunului cei ce nu aveau vacă sau porc tăiat gustau din cele ce primeau de la cei ce aveau, ca în ziua de Crăciun să fie cu toţii fraţi şi cu poalele pline, şi cu Sf. Cuminecătură şi cu cele potrivite ca să fie toţi o familie. Această tradiţie se cuvine să o readucem noi”.

Pe Părintele Crăciun l-am „întâlnit” pentru prima dată la Mânăstirea Cioara. Ne căutam duhovnic, neştiind prea bine ce înseamnă asta şi nici încotro să ne îndreptăm paşii. Un părinte de acolo, după ce a stat de vorbă cu noi câteva ore, ne-a îndrumat către casă, spunându-ne:

„Ce căutaţi voi aici? Voi aveţi nevoie de cineva mai de aproape, cu care să puteţi vorbi des. Şi aveţi acolo un părinte minunat, la Cinciş - Părintele Crăciun Opre. Dacă-l veţi alege duhovnic, n-o să vă pară rău, şi mult vă veţi folosi“.

Astfel Dumnezeu ne-a îndreptat paşii către Părintele Crăciun, care avea să facă parte din fiinţa noastră în următorii nouă ani, până când s-a mutat la Domnul. Părintele Crăciun era duhovnicul prin excelenţă. Toţi cei care s-au spovedit la dânsul pot da mărturie despre dragostea necondiţionată, delicateţea şi smerenia Părintelui. Nici o spovedanie nu dura mai puţin de treizeci de minute; de cele mai multe ori, spovedania trecea de două ore, iar după ea plecai uşor ca un fulg.

Ani în urmă, într-un început de primăvară, într-unul din satele uitate de lume (însă nu şi de vitregiile ei) ale Hunedoarei, am întâlnit un preot. Un slujitor al lui Hristos, în adevăratul sens al cuvântului. Auzisem vorbindu-se cu multă sfială şi preţuire despre Părintele Crăciun Opre. Îl sesizasem, extrem de discret, şi până atunci, la diferite prilejuri duhovniceşti, slujind sau retras undeva în cuminţenie, rugător… Acum îl căutam pentru a-mi povesti câte ceva din devenirea sa, din ceea ce ascundea dincolo de seninătatea şi bucuria sa mereu dezarmante.

De vorbă cu Părintele Oprea Crăciun de la Hunedoara

Sărut mâna, Părinte? Sănătos? Ce vă mai face spatele?

Mă ajută să mă smeresc. Dacă vreau să mă mândresc, mă doare spatele.

Dar cică ar trebui să mă mângâi că s-a dat o lege acum, ca toți cei ce au suferit în timpul comunismului, să primească despăgubiri pentru pierderile, pentru suferința lor de acolo. Şi nu numai ei ci şi soțiile, copiii şi nepoții. Dar şi asta poate fi o politică. Şi s-au lăudat că îmi trimit ei, că am fost cu ei în lot, cu cei de la Arad, şi că îmi trimit ei hârtiile şi că angajează ei un jurist să-mi susțină cazul. Însă în ce mă priveşte pe mine, nu îmi trebuie niciun ajutor.

Contează puţin cum au trecut cei 31 de ani ai mei pe care îi trăisem până în 2010 când Dumnezeu a ales să îmi întindă o mână ducându-mi paşii în Mănăstirea Prislop la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Eram în concediu de odihnă şi, ajungând în zona Hunedoara, mi-am amintit că auzisem pe undeva, nu mai ştiu nici unde, nici ce, despre Părintele Arsenie. Ziua în care am îngenuncheat pentru prima dată lângă crucea sa a fost prima zi din restul vieţii mele: a început în clipa aceea o schimbare profundă în interiorul meu, am lăsat acolo toată oboseala pe care o adunasem, mă întorsesem ACASĂ...

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii