Domnului Trifan nu puteai să-i găsești nici un cusur

Am fost K-1942.¹

Sosisem la Aiud în preajma Crăciunului 1941. În vremea aceea și primăvara următoare, în fiecare Duminică la ora 9, se încolonau legionarii la parter pe aripa lungă pentru a merge la biserica din curtea închisorii. Aici l-am văzut pentru prima dată pe d-nul Trifan. Alături de dânsul, nedespărțit, d-nul Marian. (…)

D-nul Trifan era un bărbat de statură medie, bine făcut, sportiv, plăcut la vorbă, curat la suflet și foarte popular. Nu puteai să-i găsești  nici un cusur. Lângă el era și atmosfera mai destinsă, sau poate așa ni se părea nouă. (…)

D-nul Trifan a pronunțat aceste cuvinte: ”suntem robi!”. Da, pentru greșelile noastre, pentru păcatele noastre, pentru mândrie, pentru purificare, pentru îndreptate, pentru a vedea Calea pe care trebuie să mergem. Suntem  robi, cum au fost Evreii în robia Egiptului, la Babilon, la popoarele păgâne. Nu este altă cale decât întoarcerea la El și cunoscându-L pe El, vom deveni liberi…

Trebuie să învățăm să credem că fără El, nu vom putea face nimic. Acum și aici este locul unde putem dobândi învățătura cea adevărată!

O bună bucată de vreme nu l-am mai întâlnit pe d-nul Trifan. (…) Ne-am întâlnit iar la colonia din Galda. Era același, cu zâmbetul pe buze, binevoitor, același pentru toți. Povestea cu Victor Țircu, cu Ștefan Bițoi, cu moș Vătășelu, cu Ilie Fierăscu, pentru fiecare găsind un cuvânt bun, o încurajare, o glumă dacă era nevoie.

Duminica mergeam la biserica din sat, dar în fiecare zi mergeam la bisericuța din colonie. Era întuneric și frig. Aici își trăia d-nul Trifan durerea și poate bucuria…, socotind că și pe umerii dânsului stă răspunderea pentru soarta Neamului, a Legiunii, a familiei și dacă el ar fi iertat, Bunul Dumnezeu și-ar întoarce fața și am fi iarăși cum am fost! Ne-ar scoate din robie! Și-n întunericul de nepătruns, plângea ore întregi… Noi îl auzeam și ieșeam fără să-i tulburăm rugăciunea…

A doua zi era același binevoitor, zâmbitor, plăcut la vorbă. D-nul Trifan nu făcea prozeliți. Cei ce-l iubeau și-l stimau, erau firi independente, pe picioarele lor, cunoscând bine drumul pe care l-au ales. Legătura dintre ei era Iisus Hristos și nu era alt stâlp de susținere. Odată temelia pusă ”toate celelalte se vor adăuga vouă”.

Poate veți întreba dacă am fost atât de mult timp împreună cu d-nul Trifan, de ce nu l-am întrebat mai multe despre viață, despre trăire, despre viitor… Ca să fiu înțeles, mă voi referi la o întâmplare din Pateric: se spune că patru tineri ucenici mergeau din când în când la un cucernic bătrân Părinte, pentru cunoștințe. Trei dintre ei îi puneau tot felul de întrebări iar al patrulea tăcea… Într-una din zile bătrânul Părinte îl întreba pe ultimul: ”de ce nu întrebi nimic?” iar acesta i-a răspuns: mie îmi este de ajuns să te văd, Părinte…

Apoi nu l-am mai văzut deloc pe d-nul Trifan.

Și nu l-am mai întâlnit, decât în rugăciune…

(Mărturia lui Deliu Iulian Bălan – Mărturisesc… Robul 1036, Ediție îngrijită de Virgil Maxim, Ed. Scara, 1998, pp. 89-93)

1. ”K” era simbolul pentru carceră.