Siluirea morală absolută

Asa cum n-am uitat Crăciunul lui 1948 de la Suceava, tot asa nu-l voi uita niciodată pe cel din 1950 petrecut în camera 3 subsol.

Eram atât de deshidratati si de slăbiti în urma însetării, că păream mai degrabă niste umbre, decât oameni.

Dacă până atunci torturile administrate prin bătăi si însetare nu atinseseră încă degradarea absolută, ceea ce voi mărturisi încontinuare avea să intre în domeniul patologiei, iar satanizarea să atingă paroxismul.

Nu mi-am putut închipui vreodată că omul, fiintă ratională, ar putea să-si înjosească semenul în asa grad. Ce minte de demon a putut să născocească atâta cruzime? Chiar în ziua de Crăciun, când fiecare dintre noi, în intimitatea sa, îsi mai amintea cum sărbătorea Crăciunul împreună cu cei dragi, am fost pusi în fata unor fapte care ne-au uluit.

În acea dimineată, îndată ce a sunat desteptarea, la ora sase, Zaharia, care în ultima săptămână lipsise din cameră, a dat ordin ca de acum încolo în fiecare dimineată să luăm pozitia fixă pe prici, iar cei care aveau nevoie să iasă la urină si scaun, nu o vor mai face la tinetă, ci în propria lor gamelă pentru mâncare. Am rămas îngroziti de ceea ce auzeam. Asa ceva nu mai auzisem si nici nu mai văzusem vreodată.

În dimineata aceea, multi dintre noi n-au avut nevoie de scaun deoarece, din cauza hranei insuficiente, se iesea afară numai la două trei zile. De aceea, numai cam a treia parte dintre noi si-au făcut nevoile în gamelă. În cameră era un miros dezgustător, dar îl suportam, căci ne obisnuisem cu el de atâta timp. După ce unii si-au făcut necesitătile în gamelele lor, Zaharia le-a ordonat să se aseze pe marginea priciului, să-si ia lingura si să-si mănânce fecalele.

Doamne! Ce scabrozitate, ce înjosire, ce degradare! Multi au refuzat să-si mănânce fecalele, iar altii au avut reflexe de vomă de aveai impresia că-si vărsau matele din ei. Era un spectacol pe care nici o imaginatie, chiar bolnavă, nu si l-ar fi putut închipui.

În fata acestei stări de nedescris multi îsi doreau moartea. Şi totusi, au fost unii dintre noi care si-au mâncat fecalele: din pudoare însă nu le voi da numele. Din cauza refuzului altora, a început o bătaie cum numai în camera 2 parter trăisem; se lovea peste cap, peste fată, pe unde se apuca, cu toate instrumentele de tortură. Multi dintre noi am scăpat gamelele pe jos, murdărind în acelasi timp si priciul cu fecalele care degajau un miros gretos. Cei care vărsaseră fecalele pe ei au fost dusi la W.C. să-si spele hainele pătate iar fecalele căzute pe jos au fost strânse cu pumnii si aruncate în tinetă.

Cei care au fost sortiti să-si mănânce fecalele, după bătăile pe care le-au îndurat erau atât de schiloditi, că stăteau ca niste statui nemiscate pe priciuri. Au fost crunt bătuti si cei care au avut curajul să-l înfrunte pe Zaharia si să-i spună că nici cei mai odiosi monstri n-ar fi fost în stare să-si degradeze semenul într-un chip atât de bestial.

Pentru Pintilie a fost începutul asasinării, în timp ce pentru Nedelcu, al nebuniei. Vlad Drăgoescu, nelegionar, fire sensibilă, avea în continuare un reflex de vomă, de-ti lăsa impresia că-si dădea sufletul.

Mă gândeam cu groază cum voi reactiona eu când îmi va veni si mie rândul.

Asa că, dragi camarazi si cititori, vedeti cum am petrecut noi prima zi de Crăciun a anului 1950. Iertati-i însă si voi, cum i-am iertat si noi, pe toti cei care ne-au supus la astfel de degradări.

Peste resturile de fecale rămase în gamelele noastre s-a turnat apoi zeama de toate zilele, obligându-ne să mâncăm această scârbosenie. Cu toate că Pintilie si Nedelcu au refuzat să mănânce, le-au pus călus la gură si li s-a introdus acest amestec pe gât cu lingurita.

După masă, în aceeasi zi de Crăciun, Zaharia s-a dus la camera 4 spital de unde s-a întors cu niste hârtii pe care le-a aruncat pe priciul lui Măgirescu si Păvăloaia, să le citească, iar el a început să se plimbe prin cameră cu mâinile la spate, fredonând repertoriul său.

După vreo jumătate de oră de muzică s-a oprit si i-a cerut lui Măgirescu să-i spună pe cei ce stiau să cânte colinde de Crăciun si care se pregătiseră în acest sens înainte de începerea demascărilor.

Cum acesta îi cunostea pe toti cei ce pregătiseră colindele ca să sărbătorească Crăciunul în închisoare, i-a adunat pe priciul lung într-un colt si le-a distribuit la fiecare hârtiile aduse. Pe ele erau scrise, pe melodiile colindelor, cele mai scabroase cuvinte la adresa Fiului lui Dumnezeu si la adresa Sfintei Fecioare Maria.

Pentru că sunt crestin si toată fiinta mea se cutremura când pronuntam numele lui Dumnezeu, nu puteam sti dacă voi putea să spun acele cuvinte de hulă, de insultă, aduse Majestătii si Sfinteniei lui Dumnezeu si a Maicii Domnului de către slugile satanei, în aceazi sfântă a anului 1950, în camera 3 subsol. Acelasi lucru necurat s-a petrecut în toate camerele de la subsol si parter.

Nici cele mai depravate femei din lume, nici un om, oricât de depravat ar fi fost el, nu si-ar fi îngăduit să rostească atari cuvinte de hulă la adresa Sfinteniei lui Dumnezeu.

Neavând ureche muzicală, eu n-am fost obligat să fac parte din corul satanic. Au mai refuzat să cânte aceste monstruozităti: Pintilie, Nedelcu, Zelică Berza, Reus Gheorghe, Dinescu si Gelu Gheorghiu.

Pentru asta, au fost supusi la groaznice bătăi, iar cântecele au fost intonate în toate cele trei zile ale Crăciunului.

A doua zi, ne-au obligat iar să ne facem nevoile în gamelele în care mâncam si, din acea zi blestemată, si până după Pastile lui 1951, nimeni dintre noi n-a mai avut voie să-si spele gamelele si lingurile.

De asemenea, nu mai aveam voie să bem apă din ceasca de pe capacul tinetei, ci trebuia să turnăm apa din cească în gamela noastră, înainte de a o bea. Multi dintre noi, ca să mai lungească timpul până când aveau să fie obligati să-si mănânce fecalele rămase în gamelă, se abtineau să aibă scaun, fapt ce a dus repede la constipatie, care a antrenat alte complicatii si mai grave.Tot a doua zi de Crăciun, mi-a venit si mie rândul la această degradantă încercare, neîntâlnită nici măcar pentru animale. Mi-e greusă descriu aceste nelegiuiri si nu numai pentru noi, cei ce le-am suportat, ci si pentru cititori, care vor avea aceeasi reactie de repulsie, scârbă si greată. Ca si în prima zi, unii dintre noi am avut o puternică reactie de vomă numai văzând în gamelele din care trebuia să mâncăm aceste dejectii. Unii au încercat să închidă ochii, tinându-se cu mânade nas, iar altii n-au putut lua nici măcar o lingură. Cei care s-au opus categoric au fost: Petrică Tudose, Eneea, Virgil Mitan, Ion Grigoras, Hutuleac Ion si altii.

Printre cei vizati de Zaharia, care asista la acest spectacol grotesc, eram si eu. Oricât am fost silit si bătut si oricât as fi încercat, reflexul de vomă a fost mai puternic si m-a împiedicat să înghit propriile mele fecale. În această atmosferă de miros de vomă, eram convins că fiecare în sinea lui trăia o revoltă vecină cu nebunia.

Şi atunci, bătăile continuând cu mai multă bestialitate, până a treia zi de Crăciun, n-a scăpat unul fără să treacă prin această siluire.Toată operatia s-a făcut fără ca gardianul să fie la curent, pentru că nu el ne distribuia masa ca să ne vadă gamelele infecte, ci unul din comitet.

În zilele următoare, s-a procedat în acelasi fel si cu urina, cu rezultate mai eficace.

Culmea degradării a fost atunci când o parte din noi au fost fortati să mănânce fecalele altuia (eu, nu stiu de ce, nu am fost obligat să o fac). S-a ajuns atât de departe în această nemaipomenită degradare, încât unii dintre noi au preferat să mănânce propriile fecale, pentru a nu fi obligati să le mănânce pe ale altuia. Această siluire paranoică a durat vreo trei săptămâni, iar pentru altii câteva luni, timp în care am fost atât de crunt bătuti pentru că refuzam să ne supunem, încât aceste săptămâni au fost pentru noi începutul unui delir colectiv.

Anul Nou 1951, după mărturisirile de mai sus, refuz să mi-l mai amintesc. În aceste săptămâni de oroare, Pintilie si Nedelcu au fost atât de sălbatic torturati, că primul a murit, iar celălalt a înnebunit.

(Dumitru Bordeianu – Mărturisiri din mlaștina disperării)